Decizia CCR nr. 225/2012Paragraful 9

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 5^2 şi art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 23 referitor la Libertatea individuală, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, potrivit art. 5^2 din Codul de procedură penală prezumţia de nevinovăţie a unei persoane acuzate de săvârşirea unei fapte penale încetează la momentul stabilirii vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. Or, norma constituţională a art. 23 alin. (11) impune o garanţie mai largă pentru persoanele acuzate de săvârşirea unei fapte penale decât norma din Codul de procedură penală, deoarece presupune existenţa unei trimiteri în judecată urmate de o condamnare şi de rămânerea definitivă a acesteia. Prin urmare, o persoană faţă de care s-a dispus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală (de exemplu, dacă elementul lipsă este altul decât latura subiectivă) ori de încetare a procesului penal (în caz de retragere a plângerii prealabile, de lipsă a acesteia ori dacă a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului) nu mai poate fi considerată nevinovată, întrucât nu a fost niciodată condamnată.