Decizia CCR nr. 598/2012Paragraful 13

- dispoziţiile art. 5^2 din Codul de procedură penală, referitor la prezumţia de nevinovăţie, au o redactare restrictivă în raport cu prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie, întrucât statuează că prezumţia de nevinovăţie încetează la momentul stabilirii vinovăţiei unei persoane printr-o hotărâre penală definitivă. Or, norma constituţională impune o garanţie mai largă, folosind sintagma "până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare", care presupune existenţa unei trimiteri în judecată urmate de o condamnare şi de rămânerea definitivă a acesteia. Prin urmare, potrivit art. 5^2 din Codul de procedură penală, o persoană nu mai este considerată nevinovată dacă faţă de ea sa dat o soluţie de scoatere de sub urmărire penală sau de achitare, în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b^1) sau d) din acelaşi Cod, pe motiv că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni sau faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii (altul decât latura subiectivă) ori de încetare a urmăririi penale sau a procesului penal, în baza art. 10 alin. 1 lit. f) , g) , h) sau i) din Codul de procedură penală, în caz de împăcare a părţilor, de retragere a plângerii prealabile, de lipsă a acesteia ori dacă a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului, respectiv radierea persoanei juridice sau s-a dispus înlocuirea răspunderii penale, deşi persoana în cauză nu a fost condamnată pentru fapta respectivă;