Decizia CCR nr. 225/2012Paragraful 44

Autorul excepţiei porneşte de la premisa potrivit căreia textul legal criticat referitor la prezumţia de nevinovăţie are o redactare restrictivă în raport cu art. 23 alin. (11) din Constituţie. Astfel, textul din Codul de procedură penală statuează că prezumţia de nevinovăţie încetează la momentul stabilirii vinovăţiei unei persoane printr-o hotărâre penală definitivă. Or, norma constituţională de referinţă impune o garanţie mai largă, deoarece prin sintagma "până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare" se prezumă existenţa unei trimiteri în judecată urmată de o condamnare şi de rămânerea definitivă a acesteia. Prin urmare, o persoană faţă de care s-a dispus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală (de exemplu, dacă elementul lipsă este altul decât latura subiectivă) ori de încetare a procesului penal (în caz de retragere a plângerii prealabile, de lipsă a acesteia ori dacă a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului) nu mai poate fi considerată nevinovată, întrucât nu a fost niciodată condamnată.