Decizia CCR nr. 743/2025Punctul 8
Punctul 8
8. Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, reține că analiza judecătorului învestit cu soluționarea unei cereri de confirmare a urmăririi penale vizează atât aspecte de legalitate, cât și aspecte de temeinicie a soluției dispuse de procuror. Într-o asemenea ipoteză, neglijența organelor de urmărire penală în motivarea soluțiilor dispuse, inclusiv în privința nerespectării unor elemente formale, ar crea potențialului făptuitor o situație juridică defavorabilă, suprimândui acestuia posibilitatea de a beneficia de instituția renunțării la urmărirea penală. Arată că, în cazul în care prima soluție de renunțare este infirmată de judecător din motive de nelegalitate, neimputabile făptuitorului, ci determinate de modalitatea în care reprezentantul Ministerului Public a întocmit actele de urmărire penală, instituția renunțării la urmărirea penală reprezintă o ipoteză teoretică și iluzorie pentru făptuitor, el neputând să beneficieze de aceasta din motive independente de conduita sa, fiind creată premisa de a fi trimise în judecată persoane pentru săvârșirea unor fapte pentru care nu există interes public de a fi urmărite penal. Observă că dispozițiile art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală nu prevăd nicio excepție cu privire la cauza care a determinat respingerea unei cereri de confirmare a urmăririi penale, ci prevăd, în mod expres, că o nouă renunțare nu mai poate fi dispusă indiferent de motivul invocat. ...
Sursa oficială ↗