Decizia ÎCCJ nr. 53/2021 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept
10. Prin contestația formulată la data de 14 noiembrie 2019 și înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș cu nr. 3.199/109/2020, în urma disjungerii din Dosarul nr. 6.434/109/2019, contestatoarea T.I. a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Argeș anularea Deciziei nr. x din 25 octombrie 2019 și obligarea intimatei la restituirea sumelor reținute în baza deciziei contestate. ...
11. În motivare a susținut că prin decizia contestată s-a reținut că, în urma actualizării pensiei sale de serviciu, determinate de majorarea salariilor magistraților în activitate, diferența rezultată a fost impozitată în mod greșit cu cota de 10%. ...
12. A mai arătat că în decizia contestată s-a făcut referire la Nota nr. y din 22 octombrie 2019 a Casei Naționale de Pensii Publice, în care se menționează că este aplicabilă cota de impozit de 16%, aferentă perioadei supuse actualizării pensiei. ...
13. În acest context, contestatoarea a subliniat că nu au fost respectate dispozițiile art. 101 alin. (8) din Codul fiscal care prevăd că pentru diferențele de venituri din pensie provenite din perioade anterioare impozitul se calculează și se reține la data plății (respectiv decembrie 2018), în conformitate cu reglementările în vigoare la data plății, iar nu cu cele de la data supusă corecției. ...
14. Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, susținând că pentru impozitarea veniturilor din pensii realizate ca urmare a actualizării sunt aplicabile prevederile art. 101 alin. (6) din Codul fiscal. ...
15. Astfel, cota de impozit este cea stabilită de legislația în vigoare în perioada supusă corecției, respectiv cota de 16% până la data de 1 ianuarie 2018 și cota de 10% pentru veniturile din pensii realizate după această dată. ...
16. Prin Sentința civilă nr. 1.522/2020 din 28 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.199/109/2020, Tribunalul Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis contestația și a anulat Decizia nr. x din 25 octombrie 2019 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii Argeș, pe care a obligat-o la restituirea sumelor reținute în baza acestei decizii. ...
17. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că decizia contestată a fost emisă în baza Adresei nr. y din 22 octombrie 2019 a Casei Naționale de Pensii Publice, care stabilește regimul fiscal aplicabil în cazul revizuirii/recalculării pensiilor din sistemul public sau al pensiilor de serviciu. ...
18. Pensia actualizată de care a beneficiat contestatoarea a fost impozitată cu 16% pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 2018. Or, din analiza art. 101 alin. (8) din Codul fiscal rezultă că sunt aplicabile dispozițiile legale privind calcularea impozitului în vigoare la momentul efectuării plății. ...
19. Ca atare, cota de impozit la data plății trebuia să fie de 10%, iar nu cum susține intimata, de 16% pentru diferențele corespunzătoare până la 1 ianuarie 2018 și 10% pentru diferențele aferente perioadei de după 1 ianuarie 2018. ...
20. Împotriva sentinței primei instanțe, Casa Județeană de Pensii Argeș a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii contestației. ...
21. În motivarea apelului a susținut că pentru impozitarea pensiei rezultate în urma actualizării sunt aplicabile dispozițiile art. 101 alin. (6) din Codul fiscal, cota de impozit fiind stabilită în temeiul legislației în vigoare în perioada supusă corecției. ...
22. În acest context, apelanta a subliniat că pentru perioada anterioară lunii ianuarie 2018 este aplicabilă cota de 16%, iar pentru perioada ulterioară este aplicabilă cota de 10%. ...
23. Intimata nu a depus întâmpinare la cererea de apel. ... ...
Sursa oficială ↗