Decizia ÎCCJ nr. 50/2021 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție 38. Înainte de cercetarea în fond a chestiunii de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, constată că sesizarea este inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare. ... 39. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza; (iii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 40. Sunt îndeplinite primele trei condiții de admisibilitate, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, conform art. 22 alin. (1) -(4) din Legea nr. 544/2001: + Articolul 22 (1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7. (2) Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale. (3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului. (4) Decizia Curții de apel este definitivă. ... 41. Cu referire la mecanismul hotărârii prealabile și la noțiunea de „chestiune de drept“ din cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au reținut următoarele aspecte ce prezintă relevanță în prezenta cauză: a) Cu referire la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare s-a statuat că „scopul acestei proceduri este crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea practicii judiciare care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea practicii judiciare românești într-una predictibilă, care să răspundă așteptărilor rezonabile ale justițiabililor“, având „menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esențiale și controversate“ (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, pct. 34 și 36). ... b) În același sens, s-a afirmat că situația premisă pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile o reprezintă iminența apariției unei practici judiciare neunitare, care să fie reflectată de existența unor puncte de vedere divergente la nivelul instanței de sesizare, scopul mecanismului fiind acela de a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecății (Decizia nr. 79 din 12 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 14 februarie 2019, pct. 90 și 91). ... c) Cu referire la noțiunea de „chestiune de drept“, în reglementarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a reținut că aceasta este necesar să vizeze o „problemă de drept reală și veritabilă“, în sensul ca „norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară“ și să fie „legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare“ (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016, pct. 37; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, pct. 46). ... d) În același sens, „chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența și, deci, aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile. Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care, fie ele doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare“. (Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, pct. 47) ... e) De asemenea, s-a considerat că sesizarea este necesar să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, pct. 37). ... f) Pornind de la realitatea că mecanismul sesizării Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile reprezintă o procedură preluată din dreptul francez (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, pct. 33), în mod constant s-a reținut, cu referire la dificultatea chestiunii de drept supuse dezlegării, că „o problemă poate să fie nouă și totuși să nu reclame intervenția curții supreme, care nu trebuie să fie considerată un serviciu public de consultanță juridică, precum și că dificultatea «serioasă» a problemei de drept nu-l scutește pe judecătorul fondului de obligația sa de a judeca“, concluzionându-se că „rămâne atributul exclusiv al instanței solicitante să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative“ (Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017, pct. 26; Decizia nr. 44 din 11 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iunie 2018, pct. 56; Decizia nr. 11 din 11 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 28 mai 2019, pct. 45; Decizia nr. 24 din 2 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 25 iunie 2020, pct. 67). În același sens, s-a afirmat că sintagma „problemă de drept“ trebuie să fie raportată la prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă“ (Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, pct. 45). ... g) Totodată, s-a reținut „că din încheierea de sesizare a instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile trebuie să rezulte dificultatea chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită, inclusiv prin prezentarea interpretărilor diferite pe care aceasta le poate suscita și a obstacolelor care au împiedicat completul de judecată ca, în îndeplinirea obligației instanțelor judecătorești de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, să decidă asupra interpretării corecte“ (Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, pct. 50). ... ... 42. În analiza condițiilor de admisibilitate a prezentei sesizări se observă că instanța de trimitere, în cuprinsul punctului de vedere exprimat cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, prezentat la pct. 17-26 din prezenta decizie, nu prezintă interpretările diferite pe care aceasta le poate suscita și obstacolele care au împiedicat-o ca, în îndeplinirea obligației instanțelor judecătorești de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, să decidă asupra interpretării corecte. Altfel spus, încheierea de sesizare nu cuprinde o motivare completă a îndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept reale, nefiind suficientă prezentarea punctului de vedere al completului de judecată asupra acestei chestiuni, fără o expunere a punctului/punctelor de vedere alternativ/ alternative și a dificultății de a discerne între acestea. ... 43. Totodată, se constată că instanța învestită cu soluționarea litigiului în care a fost formulată sesizarea a identificat în mod corect dispozițiile legale incidente - art. 31 alin. (1) din Constituție, art. 206 alin. (2) , art. 1.890 și art. 1892 din Codul civil, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, art. 6 alin. (2) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, art. 196 din Statutul profesiei de avocat -, acesteia revenindu-i, astfel cum s-a arătat mai sus, sarcina de a interpreta și aplica legea în circumstanțele cauzei cu care este învestită. Opiniile teoretice exprimate de anumite instanțe (pct. 32 și 34 din prezenta decizie) nu fac referire la concluzia ce rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1.892 din Codul civil și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 544/2001. ... 44. Cadrul legal expus de instanța de trimitere nu reflectă existența unor norme îndoielnice, imperfecte, lacunare sau neclare, apte să suscite interpretări diferite, prefigurate sau deja consacrate, de natură a conferi chestiunii de drept în discuție caracteristicile unei veritabile și serioase probleme de drept care conturează riscul iminent al apariției unei practici judiciare neunitare. ... 45. Din această perspectivă se observă, pe de o parte, că problema de drept în discuție s-a ivit în fața acelorași instanțe de fond și de recurs (Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal), toate celelalte curți de apel comunicând că nu a fost identificată practică judiciară în privința chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării (conform celor arătate la pct. 28-31 din prezenta decizie). ... 46. Pe de altă parte, se constată că jurisprudența sumară, provenind de la aceeași instanță de fond (Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale), prezentată la pct. 29-30 din prezenta decizie, reflectă o dezlegare unitară dată chestiunii de drept care face obiectul sesizării, ceea ce conduce la concluzia că judecătorul de primă instanță nu s-a confruntat cu dificultăți ori obstacole în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în condițiile litigiului dedus judecății. ... 47. În condițiile în care curțile de apel nu au comunicat hotărâri judecătorești definitive prin care să fi fost tranșată în mod explicit problema de drept, rezultă că instanța de trimitere (Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal) este prima învestită cu soluționarea definitivă a chestiunii de drept. Însă, o atare situație nu poate fundamenta per se existența unei veritabile și dificile probleme de drept care să justifice angrenarea mecanismului hotărârii prealabile, caracterizat de elementele expuse în precedent. Din această perspectivă se cuvine a fi avut în vedere că, întrucât Curtea de Apel Cluj urmează să tranșeze definitiv, pentru prima dată, problema de drept în discuție, revine acestei instanțe obligația de a asigura o practică judiciară unitară, în raza sa de competență, împrejurare care invalidează, cel puțin ipotetic, iminența riscului apariției unei jurisprudențe neunitare, care să justifice recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile. ... 48. În același sens, împrejurarea că la nivelul Tribunalului Cluj hotărârile comunicate reflectă o practică unitară (așa cum s-a arătat la pct. 47 din prezenta decizie) coroborată cu faptul că la nivelul Curții de Apel Cluj nu a fost pronunțată nicio hotărâre definitivă cu privire la problema în discuție nu relevă existența unor puncte de vedere divergente la nivelul instanței de sesizare, ca premisă a iminenței ivirii unei practici judiciare neunitare. ... 49. Totodată, în contextul în care dispozițiile legale incidente (expuse în motivarea încheierii de sesizare) sunt clare și lipsite de echivoc, dezlegarea problemei de drept se rezumă la îndeplinirea rolului fundamental ce revine judecătorului de a soluționa cauza prin mecanismele de interpretare și aplicare a actelor normative la circumstanțele litigiului dedus judecății. ... ...