Decizia ÎCCJ nr. 34/2021 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție 56. Înainte de cercetarea în fond a chestiunii de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, constată că sesizarea este inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare. ... 57. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza; (iii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 58. Sunt îndeplinite primele trei condiții de admisibilitate, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, care este învestită în ultimă instanță cu soluționarea recursului exercitat împotriva unei sentințe pronunțate de tribunal într-un litigiu în materia contenciosului administrativ și fiscal, iar hotărârea ce urmează a fi pronunțată de curtea de apel este definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă. ... 59. În ceea ce privește cerința referitoare la existența unei „chestiuni de drept veritabile“, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că aceasta trebuie să constea întro problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018). ... 60. De asemenea, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, pct. 62 și 65) s-a reținut că „problema eficienței sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție (...), reclamă (...) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, și nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logicojudiciar de stabilire a conținutului și sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției, deci nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei“. ... 61. Tot în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că, pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și a dificultății completului în a-și însuși o anumită interpretare“ (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, pct. 42). ... 62. Din modul în care instanța de trimitere a formulat punctul de vedere asupra problemei de drept, expus la pct. 17-45 din prezenta decizie, se constată că judecătorul nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în circumstanțele litigiului dedus judecății. Punctul de vedere al instanței de trimitere conține o analiză complexă și un examen real al cauzei, o argumentație clară, cu indicarea metodelor de interpretare utilizate, ceea ce reflectă un raționament logico-juridic asumat și solid al judecătorului, în cadrul căruia nu sunt identificate dificultăți în procesul de interpretare și aplicare a legii în circumstanțele de fapt ale cauzei deduse judecății. ... 63. Se observă că jurisprudența sumară transmisă de instanțe, prezentată la pct. 47-49 din prezenta decizie, chiar dacă nu este reprezentată de hotărâri judecătorești definitive, nu relevă divergențe de practică judiciară, ci, dimpotrivă, reflectă o interpretare și aplicare unitară a dispozițiilor în discuție în circumstanțe similare, în timp ce posibila opinie divergentă este împărtășită numai la nivel de punct de vedere de judecători din cadrul tribunalelor Galați și Vaslui, conform celor menționate la pct. 51 din prezenta decizie. ... 64. Pe de altă parte, se constată că cele două posibile interpretări divergente ale dispozițiilor din Codul fiscal incidente în perioada raportului juridic ce formează obiectul cauzei reprezintă în realitate pozițiile divergente pe care se situează părțile diferendului fiscal, respectiv contribuabilul și organul fiscal. ... 65. Or, o asemenea situație este întâlnită în cazul tuturor litigiilor, iar rolul instanței este de a înclina balanța, pe baza raționamentului logico-juridic, în procesul de interpretare și aplicare a legii, în favoarea uneia dintre părțile litigante, rolul judecătorului fiind tocmai acela de a aplica legea, pe baza metodelor de interpretare, în circumstanțele concrete ale cauzei deduse judecății. ... 66. Totodată, în condițiile prezentei sesizări, se observă că dezlegarea ce urmează a fi dată de Înalta Curte de Casație și Justiție reprezintă chiar soluția ce urmează a fi pronunțată în litigiul în care a fost formulată sesizarea. Este adevărat că, de regulă, hotărârea pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept anticipează în mare măsură soluția ce urmează a fi pronunțată în cauza în care este formulată sesizarea, ca o confirmare a legăturii de dependență între chestiunea de drept și litigiul de fond însă, în speță, reprezintă o veritabilă dezlegare a litigiului respectiv, prin prisma apărărilor ridicate de către reclamantul în cauză. ... 67. Este necontestat faptul că și chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări este susceptibilă de interpretări diferite, situație specifică însă oricărui litigiu dedus judecății, și poate genera divergențe de jurisprudență, care „constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având competență în raza lor teritorială“, iar „rolul unei instanțe supreme este tocmai să regleze aceste contradicții de jurisprudență“ (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian împotriva României, pct. 37; Hotărârea din 27 ianuarie 2009, Ștefan și Ștef împotriva României, pct. 32-33). ... 68. În speță, chestiunea de drept se rezumă, în esență, la aplicarea dispozițiilor din Codul fiscal în vigoare în perioada derulării raportului juridic de drept fiscal ce formează obiectul litigiului în care a fost formulată sesizarea, din perspectiva principiului certitudinii impunerii instituit prin art. 3 lit. b) din Codul fiscal din 2003, respectiv prin art. 3 lit. b) din Codul fiscal din 2015. ... 69. În dezlegarea chestiunii de drept un reper solid îl reprezintă, așa cum rezultă neechivoc și din punctul de vedere al instanței de trimitere, analogia cu raporturile juridice de drept fiscal în privința cărora Curtea de Justiție a Uniunii Europene sa pronunțat în Cauza Salomie. Din această perspectivă, în condițiile existenței unei analogii jurisprudențiale, se poate afirma că problema de drept nu prezintă o noutate care să ridice judecătorului probleme de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale. ... 70. În același sens se apreciază că dificultatea în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale este mult atenuată de observarea evoluției legislative care relevă rațiunea explicită a legiuitorului, abordare care, de asemenea, este prezentată în opinia instanței de trimitere. Astfel, chestiunea de drept ar fi putut să fie privită ca prezentând un grad de dificultate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 30/2019, prin prisma riscului apariției unor divergențe de interpretare. Însă, la momentul actual, modificările și completările aduse prin Legea nr. 30/2019 au valența de a fi privite ca o confirmare expresă a rațiunii legii cu privire la raportul juridic în discuție. Mai mult decât atât, intervenția legiuitorului în anul 2019 nu are menirea de a acoperi un vid de reglementare, ci de a reglementa expres o categorie de tranzacții a căror frecvență în creștere impunea adaptarea expresă a cadrului legislativ. Acest argument nu încalcă principiul neretroactivității legii civile ori principiul tempus regit actum, întrucât interpretarea și aplicarea legii nu reprezintă un proces strict formal și rigid temporal, ci se realizează în dinamica relațiilor sociale și a sistemului legislativ, ca reflectare normativă a rațiunii legiuitorului cu privire la evoluția în timp a activităților generatoare de venituri, cum este cazul în speță. ... 71. Dintr-un alt unghi de vedere, raportat la obiectul sesizării, nu se poate susține că modificarea Codului fiscal din 2015, prin Legea nr. 30/2019, respectiv prin introducerea lit. m) în cuprinsul art. 114 alin. (2) , care încadrează expres veniturile din transferul de monedă virtuală în categoria veniturilor din alte surse identificate ca fiind impozabile, este de natură a contribui, retroactiv, la alterarea normei fiscale în forma anterioară completării, prin raportare la cerința clarității pe care o impune principiul certitudinii impunerii, dat fiind faptul că, în această formă, enumerarea veniturilor din această categorie nu era exhaustivă, aria acestora nefiind deci limitată la cele regăsite în cuprinsul literelor a) -l) din același articol, context care nu lasă loc unor interpretări arbitrare întrucât, într-o manieră rezonabilă, se poate aprecia că norma juridică de drept fiscal îndeplinește standardele de claritate și predictibilitate, intenția și scopul legiuitorului fiind de a supune impozitării toate veniturile, cu excepția celor considerate neimpozabile. ... 72. Varianta legislativă anterioară apariției Legii nr. 30/2019, astfel cum a fost reținută în precedent, nu exclude, de plano, încadrarea veniturilor din transferul de monedă virtuală în categoria celor provenind din alte surse, cât timp acestea nu se regăsesc printre cele neimpozabile în filosofia legii fiscale, situația fiind similară și prin raportare la prevederile art. 78 din Codul fiscal din 2003 care, deși în cuprinsul alin. (1) nu limitează veniturile din alte surse la cele identificate în cuprinsul literelor a) -h) , distinge totuși veniturile din alte surse ca fiind orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 41 lit. a) -h) , altele decât veniturile neimpozabile în conformitate cu titlul respectiv, precum și cele enumerate prin normele metodologice elaborate în aplicarea articolului, astfel cum rezultă din cuprinsul alin. (2) al aceleiași norme. ... 73. Ca atare, nu se poate susține fundamentat că legea fiscală, reprezentată atât de Codul fiscal din 2003, cât și de Codul fiscal din 2015, forma în vigoare până la modificarea și completarea acestuia prin Legea nr. 30/2019, era neclară sau aptă a conduce la interpretări arbitrare ori că nu reglementează suficient de precis sau că pur și simplu nu reglementează, o asemenea abordare fiind contrară metodelor de interpretare gramaticală, logică și sistematică a dreptului, reprezentând o veritabilă negare a acestuia, în condițiile existenței unui evident cadru legislativ suficient de clar pentru a nu lăsa loc unor interpretări arbitrare. ... 74. Astfel, în cauză, nu există o dificultate sporită de interpretare și aplicare a legii care să justifice angrenarea mecanismului hotărârii prealabile, ci, mai mult, o nevoie neexprimată expres de validare a unei anumite interpretări și aplicări a dispozițiilor legale. Or, nu acesta este rolul mecanismului hotărârii prealabile, întrucât există riscul ca, în numele dezideratului de asigurare a unei practici judiciare unitare, să fie deturnat scopul acestuia. ... 75. Totodată, se impune a se preciza că, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, pct. 38 și 42), s-a statuat că: (...) punctul de vedere al instanței trebuie să aibă o anumită complexitate și necesită un examen real al cauzei, respectiv o interpretare proprie a textului normativ supus dezbaterii, ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum acesta este reglementat în dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă. Cerința normei impune, totodată, ca punctul de vedere al instanței să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu. De asemenea, trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept care face obiectul sesizării este susceptibilă de interpretări diferite, necesitând astfel o dezlegare de principiu. (...) Rolul completului de judecată care inițiază sesizarea este acela de a arăta, sigur și categoric, norma a cărei interpretare se solicită, caracterul său determinant în soluționarea pe fond a cauzei, dar și de a evidenția argumentele care susțin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și a dificultății completului în a-și însuși o anumită interpretare, demonstrând, în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare ... 76. Așadar, se poate conchide în sensul că pretinsa problemă de drept supusă interpretării de către instanța de trimitere nu implică o reală dificultate, în contextul în care dispozițiile legale indicate în sesizare nu sunt nici lacunare, nici incomplete sau neclare, neexistând astfel riscul apariției unei practici neunitare. ... 77. Distinct de această împrejurare, se impune a se reaminti că, în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, ceea ce nu este cazul în prezenta procedură. Interpretarea legii fiscale reprezintă o etapă în procesul aplicării acesteia, conținutul interpretării fiind tocmai stabilirea sensului voinței legiuitorului, exprimată într-o anumită normă de drept. ... 78. În consecință, în contextul particular al întrebării formulate de instanța de trimitere, situația relevată în cuprinsul încheierii de sesizare are caracteristicile unei probleme curente cu care se confruntă instanțele judecătorești, fiind în atributul exclusiv al acestei instanțe operațiunea de identificare, interpretare și aplicare a textelor de lege incidente, în raport cu diferitele circumstanțe ce caracterizează fiecare litigiu și realizarea unui raționament judiciar de către judecătorul astfel învestit. ... 79. Prin acest demers, instanța de trimitere solicită practic a se da dezlegare modului de aplicare a prevederilor art. 78 alin. (2) din Codul fiscal din 2003 și art. 114 alin. (1) din Codul fiscal din 2015, forma în vigoare anterior modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 30/2019, prin raportare la principiul fiscal al certitudinii impunerii, la situația de fapt asupra căreia a fost învestită să se pronunțe ca instanță de recurs, fără însă a observa că astfel de dezlegări excedează competențelor Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ... 80. Or, așa cum anterior s-a arătat, dezlegarea ce poate fi dată prin activarea acestui mecanism trebuie să fie una de principiu, având valențele unei lămuriri asupra conținutului și finalității textelor de lege supuse interpretării, adică a identifica voința legiuitorului, iar nu determinarea unui anumit mod de aplicare a reglementării legale la o situație litigioasă pe care autorul sesizării o consideră complexă. ... 81. În egală măsură, trebuie subliniat că funcția și rolul instanțelor judecătorești sunt acelea de a interpreta și aplica legea la cazul concret dedus judecății, spre a-i da acestuia o rezolvare în raport de norme legale din fondul legislativ activ, iar nu de a sancționa în vreun fel anumite politici legislative considerate, eventual, de natură a afecta calitatea legii. ... 82. Atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condițiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al mecanismului hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu și numai în privința unor chestiuni de drept dificile de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, sesizarea cu acest obiect nu îndeplinește cerințele de admisibilitate impuse de lege. ... 83. În considerarea argumentelor expuse, întrucât cerința esențială privind existența unei chestiuni de drept are în vedere o problemă de drept reală, dificilă, care trebuie să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege ori incidența și aplicarea unor principii generale al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile, fără a presupune implicarea completului sesizat cu soluționarea unei chestiuni de drept în soluționarea pricinii, prin aprecierea aspectelor relevante în judecarea cauzei, se apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat în privința acestei chestiuni de drept, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege. ... 84. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ... ...