Decizia ÎCCJ nr. 23/2021 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție 60. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: ... X.I. Asupra admisibilității sesizării 61. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: a) chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... b) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept; ... c) existența unei chestiuni de drept care să prezinte o dificultate suficient de mare; problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite; ... d) chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; ... e) chestiunea de drept să fie nouă. ... ... 62. Primele două condiții sunt îndeplinite, întrucât curtea de apel, legal învestită cu soluționarea unui apel într-un litigiu privind conflicte de muncă, urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod. ... 63. De asemenea, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici nu s-a statuat anterior asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru instanțe. ... 64. Cu privire la identificarea unei chestiuni de drept reale, veritabile, de un anumit grad de dificultate, în jurisprudența dezvoltată în legătură cu această condiție de admisibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018). ... 65. De asemenea, în jurisprudența instanței supreme, în cadrul acestui mecanism de unificare, s-a arătat că „62. (...) problema eficienței sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție raportată la rezolvarea litigiului în care a intervenit reclamă ca identificarea chestiunii de drept de către titularul sesizării să vizeze o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, și nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) 65. Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conținutului și sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției și nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (...)“ (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017). ... 66. Referitor la motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, instanța de trimitere s-a limitat, în ceea ce privește caracterul esențial al chestiunii de drept (a se vedea paragraful 30, supra), la analiza caracterului determinant pentru soluționarea pe fond a cauzei al modului de interpretare a prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență nr. 8/2009 (forma în vigoare în perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018). ... 67. Instanța de trimitere nu a oferit nicio argumentare asupra dificultății de interpretare a textelor legale invocate și nici nu a arătat de ce chestiunile de drept în discuție sunt susceptibile a da naștere unor interpretări diferite. ... 68. Mai mult chiar, din punctul de vedere formulat asupra problemei de drept (a se vedea paragrafele 44-46, supra) rezultă că instanța de trimitere însăși nu a avut nicio dificultate în interpretarea normei legale, opinia exprimată fiind expusă clar și argumentat, cu indicarea metodelor de interpretare utilizate, concluzionând în sensul înțelesului unic și vădit neîndoielnic al normei a cărei interpretare o solicită. ... 69. În schimb, în favoarea unei opinii contrare celei împărtășite de instanța de trimitere, nici părțile și nici completul de judecată nu au adus vreun argument de interpretare a normei legale în discuție. ... 70. Alternativa acordării unor vouchere de vacanță de către angajatorii menționați la art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență nr. 8/2009 (forma în vigoare pentru intervalul 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018) într-un cuantum inferior cuantumului fix stabilit de această normă se regăsește însă în punctele de vedere comunicate de instanțele judecătorești din țară (susținute și printr-o practică judiciară nesemnificativă ca întindere), în limita sumelor efectiv alocate în buget cu o astfel de destinație, prin ipoteză, insuficiente pentru acordarea dreptului tuturor angajaților, în cuantumul stabilit de lege. ... 71. Cu toate acestea, din argumentarea acestor soluții și puncte de vedere nu rezultă că s-a avut în vedere conținutul intrinsec al normei de la art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 sau necesara coroborare cu alte norme din același act normativ, în condițiile în care acest text legal nu conține vreo formulare echivocă în privința cuantumului voucherelor de vacanță acordate de angajatorii instituții/autorități publice centrale sau locale, ci, preponderent, în cuprinsul acestora, au fost redate considerente de echitate, străine de regulile și metodele de interpretare a normelor juridice. ... 72. Totodată, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018), s-a statuat că: „38. (...) punctul de vedere al instanței trebuie să aibă o anumită complexitate și necesită un examen real al cauzei, respectiv o interpretare proprie a textului normativ supus dezbaterii, ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum acesta este reglementat în dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă. Cerința normei impune, totodată, ca punctul de vedere al instanței să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu. De asemenea, trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept care face obiectul sesizării este susceptibilă de interpretări diferite, necesitând astfel o dezlegare de principiu. (...) 42. Rolul completului de judecată care inițiază sesizarea este acela de a arăta, sigur și categoric, norma a cărei interpretare se solicită, caracterul său determinant în soluționarea pe fond a cauzei, dar și de a evidenția argumentele care susțin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și a dificultății completului în a-și însuși o anumită interpretare, demonstrând, în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare.“ ... 73. Pretinsa problemă de drept supusă interpretării nu implică o reală dificultate, în contextul în care dispozițiile legale indicate de instanța de trimitere nu sunt nici lacunare, nici incomplete sau neclare, neexistând riscul apariției unei practici neunitare. ... 74. Instanța de trimitere solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să stabilească dacă prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 (forma în vigoare în intervalul 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018) pot fi interpretate în sensul că ar permite acordarea, de către instituțiile și autoritățile publice determinate de textul legal în discuție, a unor indemnizații de vacanță/prime de vacanță, sub formă de vouchere, într-un cuantum mai mic de 1.450 lei pentru un salariat. ... 75. Pentru lămurirea acestei chestiuni, completul de judecată are la îndemână metodele de interpretare gramaticală și sistematică (comparativă), identificate în încheierea de sesizare, cu ajutorul cărora s-a impus concluzia că suma de 1.450 lei este un cuantum fix, spre deosebire de situația altor angajatori decât cei menționați la alin. (2) , prevăzută la art. 1 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, care pot acorda contravaloarea a „maximum șase salarii de bază minime brute pe țară“, sub formă de vouchere de vacanță. ... 76. Pe de altă parte, în încheierea de sesizare se menționează că este „un element necontestat în speță împrejurarea că intimatul-pârât se încadrează în categoria instituțiilor publice la care face referire art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009“. ... 77. În acest context se observă că instanța de trimitere nu analizează și incidența dispozițiilor art. 1 alin. (2^5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 (forma în vigoare în perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018), conform cărora: „În cazul instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, modalitatea de acordare a indemnizațiilor de vacanță se stabilește prin hotărâre a Guvernului, fără a se diminua cuantumul anual (subl. ns.) acordat salariaților din administrația publică centrală și locală pentru vouchere de vacanță sau echivalent.“ ... 78. În plus, așa cum s-a opinat la nivelul mai multor curți de apel, pentru facila interpretare a normei în cauză, sunt relevante următoarele considerente ale Deciziei nr. 39 din 29 mai 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: „64. Formula legislativă fermă regăsită în conținutul normei art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 - «acordă» -, în opoziție cu cea dispozitivă din conținutul art. 1 alin. (1) și art. 1^1 din același act normativ -«pot acorda» - determină concluzia neîndoielnică în sensul că, în sfera raporturilor de muncă ce apar la nivelul angajatorului instituție publică centrală și/sau locală, se instituie un veritabil drept în beneficiul angajatului - personal încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă în cadrul unei unități bugetare. Acest drept nu este însă unul pur și simplu, ci este unul condiționat deoarece, potrivit aceleiași norme a art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, acordarea primelor de vacanță sub forma voucherelor de vacanță nu se poate realiza decât «în condițiile legii». ... 65. Aceste condiții sunt descrise în conținutul art. 1 alin. (3) și (4) din același act normativ pentru unitățile din domeniul bugetar, prin aceea că voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, iar nivelul lor maxim poate reprezenta contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal. ... 66. Așadar, existența dreptului angajatului unei instituții bugetare de a beneficia de prime de vacanță sub forma tichetelor/voucherelor de vacanță este subsumată condiției legale a alocării în bugetul instituției respective de sume cu această destinație.“ ... 79. Dezlegarea dată prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017 cu privire la natura juridică a beneficiilor la care se referă dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 poate fi avută în vedere pentru determinarea condițiilor legale în care se acordă indemnizația de vacanță/prima de vacanță. ... 80. În acest sens, exprimându-și punctul de vedere asupra problemei de drept, instanța de trimitere se raportează în mod expres la „cele statuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017“, deși, anterior, în cuprinsul încheierii de sesizare (a se vedea paragraful 37, supra), a reținut în mod contradictoriu că prin această decizie „nu s-a statuat tangențial asupra chestiunii de drept“. ... 81. Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluționarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariției unei practici judiciare neunitare în materie, a cărei sursă este interpretarea divergentă a unei anumite chestiuni de drept, instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu însăși aplicarea legii în scopul soluționării cauzei respective, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență exclusivă a instanței de judecată. ... 82. Având în vedere neîndeplinirea cerinței de admisibilitate anterior analizate, se apreciază că a devenit inutilă evaluarea caracterului determinant pentru cauză a chestiunii de drept sesizate, precum și noutatea acesteia. ... ... ...