Decizia CCR nr. 669/2025Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.11.2025 · dosar 294/46/2020
Punctul 16
16. Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea reține că autorul formulează critici doar cu privire la sintagma „în situația în care expertiza a fost efectuată în lipsa părților“, apreciată ca fiind lipsită de precizie și claritate. În realitate, însă, autorul urmărește modificarea textului legislativ într-o manieră pe care o consideră satisfăcătoare în mod subiectiv, în baza unor interpretări proprii. Argumentele invocate nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, ci ipoteze juridice ce privesc interpretarea și aplicarea normelor procesual-penale criticate. Totodată, prin motivarea excepției, autorul invocă existența unui pretins vid legislativ, de natură să încalce dispozițiile constituționale menționate. Or, completarea sau modificarea dispozițiilor criticate nu intră în competența Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță exclusiv asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica ori completa prevederile supuse controlului (a se vedea Decizia nr. 606 din 27 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2019, paragraful 17). În consecință, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗