Decizia ÎCCJ nr. 49/2021 (HP)Punctul II

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 09.06.2021 · dosar 860/1/2021
Punctul II
II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentința penală nr. 129 din 3 iulie 2020 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în Dosarul nr. 3.538/308/2019 a fost condamnată inculpata F.A.B. la două pedepse de câte 2 ani de închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de delapidare, în formă continuată, prevăzute de art. 295 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 396 alin. (1) , (2) și (10) din Codul de procedură penală. Aceeași inculpată a fost condamnată la două pedepse de câte 1 an și 3 luni de închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals intelectual, în formă continuată, prevăzute de art. 321 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 396 alin. (1) , (2) și (10) din Codul de procedură penală. Aceeași inculpată a fost condamnată la două pedepse de câte 3 luni de închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals, în formă continuată, prevăzute de art. 323 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 396 alin. (1) , (2) și (10) din Codul de procedură penală. În temeiul art. 67 alin. (1) din Codul penal, a fost interzisă inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) , b) și g) din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal, a fost interzisă inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) , b) și g) din Codul penal. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal au fost aplicate inculpatei pe o perioadă de 2 ani pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, care se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea aplicată în cauză. În baza art. 45 alin. (5) din Codul penal au fost aplicate inculpatei pedepsele accesorii: interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, interzicerea exercitării dreptului de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. În baza art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 97 din Codul penal, s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei pe 2 ani și 10 luni de închisoare aplicate inculpatei, prin Sentința penală nr. 96 din 12 aprilie 2018 a Judecătoriei Sighișoara, definitivă prin neapelare la 2 mai 2018, și s-a constatat că infracțiunile sunt concurente. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni de închisoare, aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 96 din 12 aprilie 2018 a Judecătoriei Sighișoara, și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente: două pedepse de câte 1 an și 6 luni de închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de delapidare, în formă continuată; două pedepse de câte 1 an de închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals intelectual, în formă continuată, și două pedepse de câte 3 luni de închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals, în formă continuată. În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani de închisoare, la care s-a adăugat un spor de 42 de luni de închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni de închisoare. În baza art. 72 alin. (1) din Codul penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii inculpatei, începând cu 17 noiembrie 2016 și până la 18 noiembrie 2016. În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 din Codul de procedură penală a fost admisă acțiunea civilă exercitată de Școala Gimnazială P.N.P.V., obligând inculpata la plata către aceasta a sumei de 15.284 lei, reprezentând despăgubiri civile, și, respectiv, de Școala Gimnazială N., obligând inculpata la plata către aceasta a sumei de 33.490 lei, reprezentând despăgubiri civile. Pentru a hotărî astfel, în esență, s-a stabilit că faptele inculpatei care în calitate de angajat al părților civile, Școala Gimnazială N., respectiv Școala Gimnazială P.N.P.V., în funcția de administrator financiar, în perioada 2012-2016, a întocmit în fals instrumente de plată cu date fictive folosindu-le pentru a efectua virarea unor sume din contul unităților de învățământ în contul său personal, în mod repetat, în valoare de 48.774 lei, însușindu-și sumele respective, întrunesc, în drept, elementele constitutive a două infracțiuni de delapidare, prevăzute de art. 295 alin. (1) din Codul penal, două infracțiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 321 din Codul penal, și două infracțiuni de uz de fals, prevăzute de art. 323 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 38 alin. (1) din Codul penal. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpata F.A.B. În esență, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și pronunțarea unei hotărâri prin care să se dea eficiență prevederilor art. 37 din Codul penal și condamnarea la închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în temeiul dispozițiilor art. 91 din Codul penal raportat la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 295, art. 321 și art. 323 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 38 alin. (1) din Codul penal. La termenul din 9 noiembrie 2020 instanța de apel a admis cererea formulată de inculpata F.A.B. și a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 37 din Codul penal, în sensul că atât actele materiale care sunt deduse judecății în prezenta cauză, cât și cele pentru care inculpata a fost deja condamnată prin Sentința penală nr. 96 din 12 aprilie 2018 pronunțată de Judecătoria Sighișoara constituie acte materiale ale aceleiași infracțiuni. Pentru a constata aplicabilitatea prevederilor art. 37 din Codul penal, instanța de apel a avut în vedere următoarele: Prin Sentința penală nr. 96 din 12 aprilie 2018 pronunțată de Judecătoria Sighișoara, definitivă prin neapelare la 2 mai 2018, a fost condamnată inculpata F.A.B. la două pedepse de câte 1 an și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de delapidare, în formă continuată, prevăzute de art. 295 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 396 alin. (1) , (2) și (10) din Codul de procedură penală. În temeiul art. 67 alin. (1) din Codul penal a fost interzisă inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) , b) și g) din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal a fost interzisă inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) , b) și g) din Codul penal. Aceeași inculpată a fost condamnată la două pedepse de câte 1 an de închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. Aceeași inculpată a fost condamnată la două pedepse de câte 3 luni de închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals, în formă continuată, prevăzute de art. 323 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 38 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni de închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 4 luni de închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni de închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal au fost aplicate inculpatei pe o perioadă de 2 ani pedepsele complementare: interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, care se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea aplicată în prezenta cauză. În baza art. 45 alin. (5) din Codul penal au fost aplicate inculpatei pedepsele accesorii: interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit conform dispozițiilor art. 92 din Codul penal un termen de supraveghere de 4 ani. În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mureș, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal s-a impus inculpatei să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria Municipiului Sighișoara, județul Mureș, sau la Poliția Municipiului Sighișoara, județul Mureș. În temeiul art. 96 alin. (1) din Codul penal s-a atras atenția inculpatei că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 96 alin. (4) din Codul penal s-a atras atenția inculpatei că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea termenului, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei. În baza art. 397 alin. (1) , raportat la art. 19 din Codul de procedură penală, s-a admis acțiunea civilă exercitată de Școala Gimnazială P.N.P.V, obligând inculpata la plata sumei de 122.712,00 lei, cu titlu de despăgubiri civile. S-a luat act că Școala Gimnazială N. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În drept, s-a reținut că faptele inculpatei F.A.B. care, în calitate de contabilă la Școala Gimnazială N. și la Școala Gimnazială P.N.P.V., în perioadele octombrie 2011-octombrie 2016, respectiv octombrie 2013-octombrie 2016, a întocmit în fals instrumente de plată cu date fictive folosindu-le pentru a efectua virarea unor sume din contul unităților de învățământ în contul său personal, în mod repetat, însușindu-și sumele respective, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de delapidare, prevăzute de art. 295 alin. (1) din Codul penal, două infracțiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 321 din Codul penal, și două infracțiuni de uz de fals, prevăzute de art. 323 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 38 alin. (1) din Codul penal. Prin urmare, s-a apreciat că atât faptele pentru care inculpata F.A.B. a fost condamnată prin Sentința penală nr. 96 din 12 aprilie 2018 pronunțată de Judecătoria Sighișoara, cât și cele din prezenta cauză reprezintă de fapt acte materiale care intră în conținutul acelorași infracțiuni în formă continuată, respectiv două infracțiuni de delapidare, prevăzute de art. 295 alin. (1) din Codul penal, două infracțiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 321 din Codul penal, și două infracțiuni de uz de fals, prevăzute de art. 323 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 38 alin. (1) din Codul penal, atrăgând incidența prevederilor art. 37 din Codul penal. ...
Sursa oficială ↗