Decizia CCR nr. 659/2025Punctul 4
Punctul 4
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât termenul de 5 zile de la data adunării creditorilor în care poate fi atacată hotărârea adunării creditorilor este un termen rezonabil, susceptibil de a fi cunoscut de către toți cei interesați să utilizeze această cale de atac - creditorii care au votat împotriva adunării generale a creditorilor sau creditorii care sunt îndreptățiți să participe la această ședință, dar care au lipsit motivat. Or, ambele categorii de creditori cunosc faptul că a avut loc adunarea creditorilor, cu deosebirea că unii cunosc în concret conținutul a ceea ce s-a votat, iar ceilalți, cu o minimă diligență, pot lua cunoștință de ceea ce s-a hotărât cu acel prilej și își pot exercita dreptul de contestare, termenul în discuție fiind unul obiectiv pentru ambele categorii de creditori. De asemenea, menționează că nu sunt incidente în cauză considerentele Deciziei nr. 308 din 12 mai 2016, utilizată de autoarea excepției de neconstituționalitate ca reper jurisprudențial. ...
Sursa oficială ↗