Decizia CCR nr. 635/2025Punctul 41
Punctul 41
41. Astfel, Curtea reține că autoarea a depus la dosarul cauzei concluzii scrise pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu întrebări preliminare atât pe fondul cauzei, privind interpretarea standardelor de drept unional aplicabile în materia nulității actelor emise de magistrați incompatibili, efectele acestor vicii asupra validității titlurilor executorii și asupra executării silite, compatibilitatea cu art. 6 și 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu art. 1 din Primul Protocol adițional la această Convenție, precum și corelația cu art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu art. 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cât și în privința compatibilității cu dreptul Uniunii Europene a soluționării unei cereri de recuzare fără citarea părților și fără ascultarea judecătorului vizat. Cererea de decizie preliminară propusă are următorul conținut:
– „În cazul în care un titlu executoriu este emis într-o procedură afectată de incompatibilitatea magistratului, este compatibil cu art. 47 din Cartă și art. 19 din TUE ca statul membru să permită executarea silită fără anularea titlului?“; ...
– „Este necesar, în lumina art. 47 din Cartă, ca instanțele naționale să anuleze actele emise de un magistrat incompatibil, chiar în lipsa unei părtiniri subiective, pentru a respecta cerințele de imparțialitate?“; ...
– „Executarea silită a unor cheltuieli judiciare impuse de un magistrat incompatibil, în dosare cu miză patrimonială, poate constitui o ingerință disproporționată în dreptul de proprietate, contrară art. 17 din Cartă și art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO?“; ...
– „Este compatibilă cu art. 47 din Carta drepturilor fundamentale și art. 19 TUE o reglementare națională care permite soluționarea cererii de recuzare fără citarea părților și fără ascultarea judecătorului vizat, în condițiile în care procedura afectează compunerea instanței și încrederea justițiabilului în imparțialitatea acesteia?“; ...
– „În lumina principiului instanței «constituite prin lege», este necesar ca procedura de recuzare să includă garanții de contradictorialitate și transparență, inclusiv citarea părților și ascultarea judecătorului vizat, pentru a respecta cerințele de imparțialitate obiectivă?“ ... ...
Sursa oficială ↗