Decizia ÎCCJ nr. 16/2021 (HP)Punctul IV

IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării 9. Instanța de sesizare a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că: a) Tribunalul Olt este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. Astfel, cauza are ca obiect contestație la executare, soluționată în primă instanță de judecătorie, iar împotriva sentinței nu poate fi exercitată decât calea de atac a apelului, de competența tribunalului; ... b) de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor incidente depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât această lămurire este necesară pentru a se putea invoca din oficiu, ca motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanțe, lipsa coparticipării procesuale pasive a Biroului executorului judecătoresc C, alături de debitor, în cazul în care acesta nu a avut calitatea de intimat în cauză, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 480 alin. (3) sau ale art. 480 alin. (6) din Codul de procedură civilă, în lipsa cererii părților privind trimiterea cauzei spre rejudecare și în condițiile restrictive prevăzute de art. 478 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum și de art. 78 alin. (3) din același act normativ; ... c) problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre anterioară. Într-adevăr, dispozițiile art. 670 din Codul de procedură civilă, incidente în speță și care își regăsesc corespondentul în prevederile art. 371^7 din Codul de procedură civilă de la 1865, fără modificări substanțiale, se află în vigoare de mult timp. Însă, tribunalul sesizează instanța supremă nu doar în ceea ce privește modalitatea de interpretare a art. 670 din Codul de procedură civilă, ci și referitor la modalitatea de aplicare a acestui text în cadrul contestației la executare, și anume aplicabilitatea dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau ale art. 78 alin. (2) din același act normativ referitoare la introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane în calea de atac devolutivă a apelului și consecințele aplicării acestor prevederi raportat la dispozițiile art. 480 alin. (3) sau ale art. 480 alin. (6) din Codul de procedură civilă, în lipsa cererii părților privind trimiterea cauzei spre rejudecare și în condițiile restrictive prevăzute de art. 478 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum și de art. 78 alin. (3) din Codul de procedură civilă - sesizarea privind și aceste texte de lege. Chestiunea calității procesuale pasive a executorului judecătoresc în procedura contestației la executare a făcut obiectul mai multor hotărâri pronunțate, atât de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și de Curtea Constituțională; jurisprudența Curții Constituționale este în sensul că executorul judecătoresc nu ar avea calitate procesuală pasivă în contestațiile la executare, cu mențiunea că în Decizia nr. 572 din 21 septembrie 2017 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 644 alin. (1) și art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 18 ianuarie 2018 (denumită în continuare Decizia nr. 572/2017), se face referire și la situațiile de excepție în care executorul judecătoresc are calitate procesuală pasivă, cu trimitere la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 8 din 16 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. 4/2016 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 28 iunie 2016 (denumită în continuare Decizia nr. 8/2016). Cu privire la obiectul specific al contestației la executare împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, relevante sunt următoarele considerente ale Deciziei nr. 8/2016: 23. Într-adevăr, pe lângă dreptul executorului judecătoresc de a sesiza instanța de executare, anumite dispoziții procesuale reglementează expres și situațiile în care acesta poate fi chemat în instanță, conferindu-i calitate procesuală pasivă. Astfel este ipoteza reglementată de art. 399 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865 [corespondent art. 712 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă], respectiv cazul refuzului începerii executării silite sau a întocmirii unui act de executare în condițiile prevăzute de lege, precum și ipoteza formulării unei contestații de către creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare [art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă], în ... această din urmă situație efectul reducerii acestor cheltuieli de către instanța de executare fiind răsfrânt direct în patrimoniul executorului judecătoresc. Astfel, nu se poate afirma că sunt contradictorii hotărârile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Curtea Constituțională, însă jurisprudența instanței supreme este în sensul recunoașterii calității procesuale pasive a executorului judecătoresc în anumite cazuri, în speță interesând ipoteza formulării unei contestații de către creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare [art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă]. Or, această chestiune nu este pe deplin lămurită în privința modului de aplicare în cadrul contestației la executare; de asemenea, cu privire strict la aceste chestiuni nu se poate afirma că în prezent există o practică judiciară contradictorie consistentă, formată pe parcursul unei perioade îndelungate de timp. Există o practică judiciară majoritară în sensul că executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă în contestația la executare, însă în situația în care se solicită anularea încheierii de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, chestiunea calității procesuale pasive a executorului și mai ales a coparticipării procesuale pasive cu aplicarea dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau ale art. 78 alin. (2) din același act normativ referitoare la introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane în apel, este relativ nouă, având în vedere că interpretarea instanței supreme din Decizia nr. 8/2016 (pct. 23) nu are o vechime îndelungată, nu este pe deplin lămuritoare și nici nu i s-a dat eficiență în practica judiciară în calea de atac a apelului. Mai mult, în contestația la executare de față, în care se solicită anularea încheierii de stabilire avans cheltuieli necesare continuării procedurii de executare silită, se au în vedere nu doar prevederile art. 670 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ci și cele ale art. 670 alin. (1) din același act normativ, cu referire la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 15 din 23 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. 562/1/2016 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 23 septembrie 2016, denumită în continuare Decizia nr. 15/2016. Astfel, este o problemă de drept reală, întrucât norma de drept este îndoielnică, imperfectă sau neclară, legată de posibilitatea de a interpreta diferit textele de lege arătate, care nu sunt corelate; ... d) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la 24 noiembrie 2020. ... ... ...