Decizia ÎCCJ nr. 3/2021 (RIL)Punctul IV

IV. Obiectul recursului în interesul legii. Orientările jurisprudențiale divergente 5. Titularul sesizării susține că a identificat hotărâri judecătorești relevante în practica instanțelor judecătorești, din care reiese faptul că nu există un punct de vedere unitar asupra chestiunii de drept supuse analizei, fiind identificate două orientări: ... 6. Într-o primă opinie, s-a apreciat că, într-o interpretare istorică a prevederilor Codului civil de la 1864, principiul nominalismului este reflectarea unui alt principiu, acela conform căruia, pe teritoriul României, plata se face în moneda LEU, cu indicativul bancar actual RON. Ca urmare, pentru plata în RON se va plăti aceeași sumă împrumutată, indiferent de variația acesteia în raport cu alte monede străine sau în raport cu inflația, dispozițiile art. 1578-1579 din Codul civil de la 1864 fiind aplicabile împrumuturilor în bani. Art. 1578 din Codul civil de la 1864 se referă la bani, respectiv la moneda națională (leu), și nu la monedele altor state (valute). Distincția este cu atât mai clară cu cât art. 1579 din actul normativ anterior menționat se referă la împrumuturi de alte bunuri decât banii (monedele și bancnotele cu putere circulatorie pe teritoriul României) cărora, în cazurile particulare prevăzute de art. 1579 din Codul civil de la 1864, li se aplică alte reguli decât aceea a nominalismului monetar. Regula de principiu pentru împrumuturile având ca obiect alte bunuri decât banii, care se aplică și valutelor, este aceea prevăzută de art. 1576 din Codul civil de la 1864, potrivit căreia împrumutul este un contract prin care una dintre părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate. În consecință, un împrumut în valută nu este, din punctul de vedere al art. 1578 din Codul civil de la 1864, un împrumut în bani, ci un împrumut de bunuri fungibile. Împrumuturile în valută au fost și sunt permise de lege, având însă un regim juridic diferit de acela al împrumuturilor în lei, cel puțin din perspectiva regulii nominalismului monetar. Obținerea (ipotetică) de către împrumutat a unei sume în valută nu i-ar fi permis să plătească bunuri sau servicii pe teritoriul României în valută, ci doar în moneda națională leu, după efectuarea unei tranzacții de schimb valutar. Art. 3 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prevede expres că plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 „Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută“, care se pot efectua și în valută. În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (2) din Constituția României, moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condițiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică, se poate recunoaște circulația și înlocuirea monedei naționale cu aceea a Uniunii Europene. Astfel cum rezultă din definiția de dicționar a noțiunii de „monedă“ și din teoria economică, „moneda“ reprezintă instrumentul care facilitează schimburile de bunuri și servicii care, în lipsa monedei, s-ar tranzacționa prin troc. În raport cu prevederile art. 2 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005, operațiunile valutare curente și de capital se efectuează în mod liber între rezidenți și nerezidenți, în valută și în moneda națională (leu). Potrivit art. 3 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005, plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 „Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută“, care se pot efectua și în valută. Toate celelalte operațiuni între rezidenți, care nu fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, pot fi efectuate în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută. Acordarea și restituirea împrumuturilor se poate efectua și în valută, iar împrumuturile bancare pot avea ca obiect și alte lucruri decât bani. Spre exemplu, ele pot avea ca obiect și valutele care, pentru a fi utilizate în scop de plată, trebuie să fie acceptate la plată, pe bază contractuală, de creditor, sau să fie schimbate în bani (moneda națională), caz în care creditorul trebuie să le accepte plata în bani, cu excepția situației în care părțile au convenit altfel. Dispozițiile legale mai sus citate operează o distincție clară între moneda națională, leul, și monedele altor state, valutele, cum este euro, dolarul american sau francul elvețian. Moneda națională poate fi folosită ca instrument de plată, având aptitudinea de a libera orice debitor, pe întreg teritoriul României, necondiționat, în timp ce valutele au această aptitudine doar în măsura în care o atare utilizare le este recunoscută convențional. Astfel cum s-a reținut și în literatura juridică mai veche, moneda națională emisă de Banca Națională a României are un curs legal, în sensul că orice bunuri și servicii transmise, respectiv prestate pe teritoriul României pot fi schimbate, necondiționat, în lei, în timp ce valutele au curs convențional, respectiv aptitudinea lor de a plăti bunuri sau servicii se evaluează prin raportarea lor la un curs de schimb în lei, stabilit convențional, iar utilizarea valutelor, ca instrumente de schimb, este permisă, pe baze contractuale, dar nu este obligatorie. Cursul valutar publicat de Banca Națională a României este, din această perspectivă, orientativ, și nu are valoare obligatorie. Oricare două părți ale unui contract pot conveni asupra unui alt curs de schimb, ceea ce lipsește de sens noțiunea de curs legal pentru orice valută și susține concluzia potrivit căreia doar moneda națională are un curs legal. Faptul că, la momentul adoptării Codului civil din 1864, Principatele Unite nu aveau o monedă națională, respectiv faptul că, la momentul primei sale emisiuni, leul românesc era o monedă cu titlu de metal prețios nu prezintă relevanță în zilele noastre. Dispozițiile art. 1578 din Codul civil de la 1864 au rămas în vigoare, fără a cădea în desuetudine, din 1864 până la 1 octombrie 2011, când a intrat în vigoare noul Cod civil, timp în care moneda națională a apărut, a fost supusă bimetalismului, inflațiilor specifice celor două războaie mondiale, perioadei în care leul nu a fost liber convertibil și, în fine, perioadei leului de liberă convertibilitate, fără a suferi vreo modificare. Concluzionând, în condițiile în care moneda euro, dolarul american sau francul elvețian reprezintă, pe teritoriul României, o valută, și nu o monedă, acestea nu pot fi calificate, din punct de vedere juridic, drept monedă, sau bani, în sensul art. 1578-1579 din Codul civil din 1864. În consecință, principiul nominalismului monetar, consacrat de art. 1578 din același act normativ, nu este aplicabil raporturilor juridice de împrumut încheiate în aceste monede. Principiile anterior enunțate sunt valabile și sub imperiul noului Cod civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, deoarece principiul nominalismului monetar este preluat într-o manieră principial identică și în noul Cod civil, chiar dacă formularea este adaptată, prin dispozițiile art. 1.488 alin. (1) , care prevăd textual: „Debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate.“ Această opinie este ilustrată în cuprinsul următoarelor hotărâri judecătorești cu caracter definitiv, identificate astfel: – Decizia nr. 534/A/2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.729/235/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, definitivă prin nerecurare; ... – Sentința civilă nr. 215/2016, pronunțată în Dosarul nr. 330/1285/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, definitivă; apelul declarat a fost respins de către Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 713 din 12 decembrie 2017, iar recursul declarat împotriva deciziei pronunțate în apel a fost soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 222 din 30 ianuarie 2020, în sensul că instanța a luat act de achiesarea tacită a recurentei la decizia recurată; ... – Decizia civilă nr. 972 din 7 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 19.999/211/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, definitivă prin respingerea ca tardiv a recursului de către Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 373 din 5 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul cu același număr. ... ... 7. Potrivit celei de-a doua opinii, principiul nominalismului monetar este incident și în cazul contractelor de credit încheiate între profesioniști și consumatori în monedă străină, guvernate de legea română. Astfel, conform dispozițiilor art. 1578 din Codul civil de la 1864, „Obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății“. Textul este preluat într-o manieră principial identică și în noul Cod civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2010, chiar dacă formularea este adaptată, prin dispozițiile art. 1.488 alin. (1) , care prevăd textual: „debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate“. Pornind de la dispozițiile legale anterior evocate, nominalismul monetar presupune o egalitate cantitativă, în sensul că debitorul obligației de restituire rezultate dintr-un contract de împrumut de consumație, având ca obiect o sumă de bani, va fi eliberat prin plata sumei numerice prevăzute în convenție, indiferent de fluctuațiile monedei convenite. Astfel, în virtutea principiului menționat, moneda ajunge să aibă, din punct de vedere juridic, o valoare stabilă, chiar dacă, în plan economic, valoarea de piață a monedei poate fi variabilă, în funcție de diferiți indici, cum ar fi, spre exemplu, cursul de schimb într-o altă monedă. În baza normei menționate anterior, un împrumut acordat într-o anumită monedă trebuie să fie restituit, în lipsă de stipulație contrară, deoarece norma are un caracter supletiv, în aceeași monedă, indiferent de fluctuațiile pe care le-ar putea suferi moneda respectivă pe piața valutară. Întrucât contractul de credit este o specie a împrumutului de consumație, chiar dacă este încheiat între un consumator și un profesionist, aceste prevederi legale sunt aplicabile, deoarece, conform unui principiu unanim admis în dreptul privat, acolo unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Norma legală enunțată face parte din dreptul intern, însă nu se corelează, în mod necesar, cu moneda națională, fiind aplicabil oricărui contract de împrumut în bani, indiferent de moneda în care s-ar încheia acesta, cu singura condiție ca respectivul contract să fie guvernat de legea română. Acest principiu a fost preluat identic în noul Cod civil, fără a se face vreo distincție, în raport cu natura monedei. Potrivit dreptului pozitiv român, nu există vreun motiv de nulitate a contractului care să derive exclusiv din alegerea de către părți a unei monede străine, iar în condițiile în care contractul de împrumut în monedă străină este valabil, potrivit dreptului național care guvernează contractul, devine pe deplin incident principiul legal al nominalismului, în lipsa unui acord diferit al părților, care să îl înlăture. Altfel spus, în lipsa unei distincții, în funcție de moneda în care s-a acordat împrumutul, norma menționată se aplică analog și în cadrul contractelor de credit încheiate în moneda națională, asemenea contractelor de credit încheiate în monedă străină. Cu privire la consacrarea, prin textele normative evocate, a principiului nominalismului monetar, sunt relevante și considerentele Deciziei nr. 62 din 7 februarie 2017 a Curții Constituționale. Soluționând obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, s-a reținut că regula generală aplicabilă în materia împrumutului de consumație este înscrisă în art. 1584 din Codul civil din 1865, respectiv art. 2.158 alin. (1) teza a doua din Codul civil. Conform acestor prevederi legale, principala obligație a împrumutatului este de a restitui „lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate“, respectiv „aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate“. Dispozițiile art. 1578 din Codul civil din 1865 consacră obligația împrumutatului de a restitui aceeași sumă numerică înscrisă în contract, ceea ce, în doctrină, a fost numit principiul nominalismului. De asemenea s-a constatat că această dispoziție legală are caracter supletiv, astfel că părțile au posibilitatea să deroge de la principiul nominalismului, dacă se întrunește acordul de voință în acest sens. În paragraful nr. 38 al aceleiași decizii a Curții Constituționale se menționează că, în virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia. Clauza contractuală care prevede că rambursarea creditului urmează să se realizeze în moneda în care a fost contractat creditul, chiar și în condițiile aprecierii/deprecierii acestei monede, comparativ cu moneda națională, reprezintă o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar, niciun act normativ neinterzicând acordarea și rambursarea creditelor în monedă străină. Această opinie este ilustrată prin următoarele hotărâri judecătorești cu caracter definitiv, care au fost identificate astfel: – Decizia civilă nr. 276 din 11 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 19.317/211/2016 și Decizia nr. 267 din 8 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.120/182/2016, definitive, ambele dosare ale Curții de Apel Cluj; ... – Decizia nr. 607/2018 a Tribunalului Specializat Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 1.508/328/2016, definitivă prin nerecurare; ... – Decizia nr. 981/A/2018 a Tribunalului Specializat Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 14.719/211/2016, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 361 din 27 iunie 2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul cu același număr; ... – Decizia civilă nr. 42R/18 ianuarie 2019 a Curții de Apel București - Secția a VI-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 23.392/299/2016*, definitivă; ... – Decizia civilă nr. 534/R din 18 iunie 2018 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul de recurs nr. 1.734/325/2018, definitivă; ... – Decizia nr. 218 din 13 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați, pronunțată în Dosarul nr. 11.360/231/2016, definitivă. ... ... 8. Deși, în integralitate, jurisprudența identificată pentru a pune în evidență cele două opinii divergente are în vedere dispozițiile ce reglementează nominalismul monetar în Codul civil de la 1864, deoarece prin aceste hotărâri se analizează caracterul abuziv al unor clauze stipulate în contracte încheiate în perioada 2006-2009, titularul sesizării apreciază că dezlegarea în drept obligatorie, solicitată instanței supreme, va fi, în egală măsură, utilă și în cazul contractelor încheiate sub imperiul Codului civil, ulterior datei de 1 octombrie 2011. ... ...