Decizia ÎCCJ nr. 14/2021 (HP)Punctul VI

VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 42. Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 22.061/3/2019 a reținut că decizia prealabilă ce face obiectul sesizării nu autorizează interpretarea potrivit căreia precedentul judiciar favorabil creează drept general aplicabil în materia drepturilor salariale cuvenite personalului din justiție. ... 43. În motivarea punctului de vedere exprimat, instanța de sesizare observă că atât hotărârea prealabilă, cât și decizia de neconstituționalitate pe care se întemeiază au avut un obiect de interpretare limitat la dispozițiile legale deduse dezlegării, respectiv verificării constituționalității. Aceste dispoziții au fost analizate prin raportare la intenția exprimată de legiuitor la data edictării lor, fără ca soluțiile pronunțate să fie de natură să fixeze vreun reper pentru comportamentul ulterior al instanțelor în materia egalizării salariale la nivelul cel mai înalt care ar rezulta dintr-o hotărâre judecătorească. Competența de judecată a oricărei instanțe (inclusiv a celei supreme sau constituționale) este limitată la ceea ce există, fără posibilitatea de a anticipa, a da girul, cu atât mai puțin, a obliga la respectarea de plano a unor acte impredictibile, incerte, neavute în vedere la judecata soldată cu decizia obligatorie, fie ele și hotărâri judecătorești prezumate legale absolut, prin autoritatea pe care le-o conferă art. 124 și 126 din Constituție. ... 44. Într-adevăr, Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, care a stat la baza hotărârii prealabile în cauză, nu a învestit instanțele cu vreo putere nouă de a pronunța hotărâri cu aplicabilitate generală, ci a constatat această trăsătură a unor drepturi cuprinse în hotărâri existente la data adoptării textului incriminat, dar excluse de acesta de la realizarea intenției sale, pentru care nu a găsit nicio justificare obiectivă și rezonabilă. Dimpotrivă, a văzut în soluția legislativă de excludere a hotărârilor judecătorești de la realizarea intenției de egalizare la nivel maxim o manifestare de natură să afecteze însuși principiul fundamental al egalității căruia pretindea să îi dea expresie, plasat în contextul rolului pe care înfăptuirea justiției, separația și echilibrul puterilor îl îndeplinesc în statul de drept. Cu toate aceste vicii, instanța constituțională nu a depășit cadrul și momentul delimitate de norma legală controlată, pentru a anticipa asupra unor eventuale drepturi ce s-ar mai putea recunoaște în viitor, obligând legiuitorul să le consacre cu aplicabilitate generală și, prin filtrul legii, pe judecătorul ordinar să le consfințească atunci când va fi sesizat cu eșecul angajatorului în aplicarea respectivei legi. ... 45. Cu atât mai mult, Curtea Constituțională nu a statornicit valoarea de sursă de drept, întocmai cu a legii, a hotărârilor judecătorești, imediat ce acestea ar recunoaște majorări salariale de aplicabilitate generală, chiar dacă ar antama perioada de activitate a normei interpretate. Nici n-ar avea cum, având în vedere că scopul său este de a controla constituționalitatea legilor, nu de a stabili principii de judecată pe fond ori chiar soluții de-a gata pentru instanțe, când ar predetermina valoarea juridică sau relevanța probantă a actelor (nenormative) ale dosarului. ... 46. Așa fiind, decizia de neconstituționalitate (de care nu poate fi desprinsă hotărârea prealabilă) vorbește despre ceea ce știau și obiectiv puteau cunoaște atât judecătorul constituțional, cât și legiuitorul delegat, la momentul la care și-a exprimat intenția amendată pentru neconformitate cu legea fundamentală: pe de o parte, despre egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016; pe de altă parte, despre drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, existente la data intrării în vigoare a normei declarate neconstituționale pe motiv că nu le includea în nivelul maxim de salarizare (mai exact, s-au avut în vedere, în mod cert și determinat, cei 18% prevăzuți de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, pe care unii magistrați și personal asimilat îi aveau incluși în indemnizație, spre deosebire de restul familiei ocupaționale). ... 47. Pornind de la rolul și efectele actelor Curții Constituționale, această decizie nu poate fi înțeleasă și utilizată pentru mai mult decât spune, respectiv pentru a deduce că se recunoaște autorității judecătorești puterea de a se pronunța pe cale de dispoziții generale atunci când statuează asupra unor drepturi susceptibile de o astfel de aplicare, cu corolarul său, obligativitatea precedentului judiciar, în afara logicii presupuse de autoritatea de lucru judecat cu tripla sa identitate. Pe lângă efectul de maximizare a puterii, o astfel de înțelegere ar comporta și efectul contrar, prin ipoteză neintenționat de decizia care afirmă principiul independenței și supunerii judecătorilor numai legii, care și-ar vedea îngrădită până la inexistență facultatea de apreciere, ținuți fiind de singura soluție posibilă în prezența unei hotărâri conforme pretenției de majorare a indemnizației. ... 48. Desigur că o astfel de situație ar fi de natură să producă consecințe absurde chiar și pentru sistemele de drept care recunosc obligativitatea precedentului judiciar - dar numai în interpretarea și aplicarea legii, iar nu pentru a o crea, după o procedură care implică unificarea practicii la vârful sistemului judiciar și admițând deopotrivă că hotărârea obligatorie nu e automat cea favorabilă titularului pretins al dreptului. ... 49. În caz contrar, a spune că e nevoie de o singură hotărâre judecătorească favorabilă pentru a crea un întreg sistem de salarizare, indiferent că vor fi existând și hotărâri contrare, eventual anterioare și pronunțate de instanțe superioare, înseamnă o preluare mecanică și subiectivă a tezei privitoare la obligativitatea hotărârilor judecătorești, a cărei valabilitate nu se verifică nici în sistemele de sorginte pretoriană. Niciun drept, niciun principiu și niciun considerent al deciziilor obligatorii evocate nu pot fi interpretate ca implicând caracterul general obligatoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate în materia drepturilor salariale ale personalului din justiție, și acesta acordat selectiv, numai celor favorabile ideii de majorare a indemnizației, cu ignorarea oricăror alte manifestări de voință concurente: că s-ar afla în hotărâri judecătorești ce se pronunță diferit, în opțiuni legislative exprese contrare ori într-o absență a reglementării. Un alt paradox la care ar conduce o astfel de accepțiune a obligativității hotărârilor ar fi și acela că, după pronunțarea primei hotărâri de admitere a unor noi majorări, orice altă intervenție judecătorească ar fi superfluă: pe de o parte, față de presupusele efecte general obligatorii; pe de altă parte, față de obligativitatea prioritară a precedentului favorabil, până la obținerea acestuia, după care oricâte hotărâri contrare s-ar putea pronunța, ele nu ar avea nicio valoare și nu s-ar bucura de recunoașterea pe care pârâtul, ca parte egală din punctul de vedere al dreptului procesual civil, ar putea s-o revendice, la rândul său. ... 50. Toate aceste concluzii cu privire la efectele hotărârilor judecătorești de acordare a unor majorări salariale asupra interpretărilor ulterioare ale drepturilor cuvenite personalului din justiție sunt aplicabile mutatis mutandis deciziei date în dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. Atât prin obiectul judecății, cât și în virtutea considerentelor pe care se întemeiază soluția, aceasta este indisolubil legată de decizia de neconstituționalitate. ... 51. Singura diferență, mai degrabă formală, fără influență asupra raționamentului de fond în chestiunea supusă dezlegării, constă, pe lângă deosebirea de norme interpretate, în faptul că problema „egalizării salariale“ este abordată cu intenție directă doar în hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în timp ce decizia Curții Constituționale o antamează tangențial, cu titlu de efect subsecvent soluției de neconstituționalitate date obiectului sesizării, care în sens strict se referă doar la „nivelul maxim de salarizare“. ... 52. În rest, astfel cum rezultă din expunerile succinte ale celor două decizii, și Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 se înscrie în același cadru al legii pe care o interpretează, în speță, al Legii nr. 71/2015, fără a depăși logica previzibilă legiuitorului la momentul edictării art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014. ... 53. Ambele soluții obligatorii trebuie privite în cadrul competenței și obiectului învestirii, limitat la ceea ce poate face și a avut de judecat fiecare dintre cele două instanțe situate la vârful sistemului jurisdicțional. Posibilitatea de stabilire a salariului legal de către instanțele ordinare nu a constituit domeniul de învestire și analiză a celor două decizii, astfel că ele nu pot fi asumate cu această semnificație. Preluarea lor, în sensul în care hotărârile de speță s-ar impune judecăților ulterioare cu forță de lege când ar avea drept obiect drepturi salariale de aplicabilitate generală, este o simplă speculație, neautorizată de termenii deciziilor. ... 54. O asemenea consecință nu poate fi asimilată de sistemul de drept românesc nici din punct de vedere juridic, strict normativ, nici din punctul de vedere al principiilor de maximă generalitate ce definesc și guvernează statul de drept și înfăptuirea justiției, întrucât, pe de o parte, ar realiza o extindere nejustificată a domeniului de acțiune a puterii judecătorești prin imixtiunea în sfera exercițiului altor autorități constituite în stat, pe de altă parte, pentru un sector privilegiat de relații sociale, ar transforma instanțele în simple organe de învestire cu formulă executorie și aplicare a unor hotărâri, fără vreo putere de decizie. ... 55. Or, în respectul principiului independenței judecătorului, legea nu poate și nici nu a fost interpretată în sensul în care o hotărâre judecătorească ar fi ținută să asigure, cu orice preț, triumful alteia, ci, cel mult, să îi facă aplicare, dacă și în măsura în care este aplicabilă - premisă valabilă și când ar fi vorba despre deciziile obligatorii ale Curții Constituționale și instanței supreme. Întrucât acestea nu pot consacra drepturi, ci sunt date tot în interpretarea și aplicarea dreptului obiectiv (cu alternativa, în condițiile legii, a încetării aplicabilității ca efect al neconstituționalității), o instanță învestită cu judecarea unui drept este și trebuie să rămână suverană în aprecierea existenței acestuia, în funcție de sursa lui, care se poate afla în lege, în contract, chiar și într-o altă hotărâre judecătorească, dar nu pentru că o astfel de hotărâre s-ar fi pronunțat deja în problema similară, într-un anume sens. ... ...