Decizia ÎCCJ nr. 3/2021 (HP)Punctul VI

VI. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că: 1. Infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzută în art. 275 alin. (1) din Codul penal are ca situație premisă existența unei proceduri judiciare începute. ... 2. Subiectul activ al infracțiunii prevăzute în art. 275 alin. (1) din Codul penal poate fi orice persoană, inclusiv autorul faptei prevăzute de legea penală care formează obiectul procesului penal început. În susținerea opiniei exprimate a precizat că argumentele privind cerința pentru existența infracțiunii a unei situații premisă constând într-o procedură judiciară începută (inițiată și actuală) se desprinde din formularea dispozițiilor art. 275 alin. (1) din Codul penal, în cuprinsul cărora legiuitorul se referă în mod explicit și exclusiv la o procedură judiciară, ca procedură judiciară inițiată și actuală. Dispozițiile art. 275 alin. (1) din Codul penal nu cuprind nicio referire la o procedură judiciară „iminentă“ sau la o „potențială“ procedură judiciară, iar interpretarea lor în sensul aplicabilității și în ipoteza unei proceduri judiciare „iminente“ sau a unei „potențiale“ proceduri judiciare ar conduce la o dublă încălcare a dispozițiilor art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale constând, pe de o parte, în excluderea previzibilității normei de incriminare, iar, pe de altă parte, în interpretarea extensivă a normei de incriminare, în defavoarea persoanei acuzate. În Hotărârea din 22 iunie 2000 pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că, potrivit jurisprudenței sale, art. 7 consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege). Dacă acesta interzice în special extinderea câmpului de aplicare a infracțiunilor existente la faptele care, anterior, nu constituiau infracțiuni, el prevede, de asemenea, principiul că legea penală nu trebuie să fie aplicată extensiv în defavoarea persoanei acuzate, de exemplu, prin analogie. În condițiile în care legiuitorul se referă la o procedură judiciară, ea nu poate fi înțeleasă decât ca o procedură judiciară existentă, iar interpretarea dispozițiilor art. 275 alin. (1) din Codul penal în sensul că norma de incriminare ar putea privi și o procedură judiciară inexistentă, viitoare și eventuală, echivalează cu o interpretare extensivă in malam partem. În acest sens, în doctrină s-a arătat că infracțiunea se grefează pe o situație premisă, care constă în existența unei proceduri judiciare în care să se folosească înscrisuri și mijloace materiale de probă. În absența unei astfel de proceduri, se va putea pune problema unei alte infracțiuni - de exemplu, furt (art. 228 din Codul penal), distrugere (art. 253 din Codul penal) sau sustragere sau distrugere de înscrisuri (art. 259 din Codul penal). Referirea la „mijloace materiale de probă“ conduce, de asemenea, la concluzia că situația premisă a infracțiunii prevăzute în art. 275 alin. (1) din Codul penal este reprezentată de o procedură judiciară începută (inițiată și actuală). A admite că dispozițiile art. 275 alin. (1) din Codul penal se referă la obiectele care pot servi la aflarea adevărului și la lucrurile care servesc la stabilirea unui fapt într-o „potențială“ procedură judiciară înseamnă a extinde norma de incriminare la o gamă nelimitată de obiecte și de lucruri care pot servi la aflarea adevărului ori la stabilirea unui fapt în proceduri penale și extrapenale viitoare și eventuale. Situația este aceeași în cazul înscrisurilor, în condițiile în care orice înscris poate avea vocația de a contribui la aflarea adevărului sau la stabilirea unui act ori fapt juridic în proceduri penale ori extrapenale viitoare și eventuale. Or, o astfel de extindere nelimitată a normei de incriminare ar conduce la ruperea legăturii dintre infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri și sfera infracțiunilor contra înfăptuirii justiției și ar permite aplicarea arbitrară a normei de incriminare. Referitor la subiectul activ al infracțiunii prevăzute în art. 275 alin. (1) din Codul penal, a opinat că este general și necircumstanțiat, putând fi orice persoană, inclusiv autorul faptei prevăzute de legea penală care formează obiectul procesului penal început (situația premisă a infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri), concluzie ce se desprinde în mod direct din dispozițiile art. 275 alin. (1) din Codul penal, în cuprinsul cărora legiuitorul nu a introdus nicio condiție cu privire la subiectul activ al infracțiunii și nicio excepție pentru autorul faptei prevăzute de legea penală care formează obiectul procesului penal început. ... ...