Decizia ÎCCJ nr. 3/2021 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție Sub aspectul admisibilității, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită s-au invocat în cursul judecății, de un complet al unei curți de apel, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, de aceste chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat cu privire la aceste chestiuni printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii. Pe fondul cauzei, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a considerat că infracțiunea prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal se poate reține ori de câte ori sunt sustrase, distruse, reținute, ascunse ori alterate mijloace materiale de probă sau înscrisuri, independent de stadiul procedurii judiciare penale, dacă este îndeplinită și condiția ca acțiunile incriminate să fie săvârșite în scopul împiedicării aflării adevărului. Pentru a concluziona în acest sens, a plecat de la reglementarea mijloacelor materiale de probă și a înscrisurilor, ce constituie obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal. În privința situației premisă a infracțiunii prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal, a constatat că există trei situații posibile, respectiv situația în care procedura judiciară penală este începută, situația în care declanșarea unei proceduri este iminentă, precum și situația în care procedura judiciară penală nu este începută și nici declanșarea acesteia nu este iminentă. În prima situație, respectiv atunci când procedura judiciară penală este începută, a apreciat că se poate reține comiterea infracțiunii prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal dacă actele materiale incriminate sunt comise după sesizarea organelor de urmărire penală în modalitățile prevăzute de art. 288 și următoarele din Codul de procedură penală, așadar după declanșarea procedurii judiciare. Referitor la celelalte două situații, respectiv când declanșarea procedurii judiciare penale este iminentă, precum și când procedura judiciară penală nu este începută, iar declanșarea acesteia nu este iminentă, a avut în vedere că infracțiunea prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal este una dintre infracțiunile contra înfăptuirii justiției, reglementate în titlul IV al părții speciale a Codului penal, a căror rațiune este de a asigura buna înfăptuire a actului de justiție, fiind imperios necesar ca organele judiciare să aibă acces la orice mijloace materiale de probă ori înscrisuri ce ar putea servi la aflarea adevărului, în scopul soluționării corecte a litigiului, respectiv pentru ca persoanele vinovate de comiterea unor infracțiuni să fie trase la răspundere penală, însă și pentru evitarea unor erori judiciare și a tragerii la răspundere penală a unor persoane nevinovate. Obiectul juridic al infracțiunii îl reprezintă relațiile sociale referitoare la buna înfăptuire a justiției. Dispozițiile art. 275 alin. (1) din Codul penal incriminează faptele de distrugere de obiecte materiale de probă și înscrisuri, fără a distinge în funcție de stadiul procedurii judiciare, astfel încât nu prezintă relevanță dacă procesul penal nu a început, dacă declanșarea procedurii judiciare este iminentă sau dacă declanșarea acestuia ar putea avea loc în viitor, nefiind iminentă. Prin urmare, nu este decisiv ca obiectele materiale ori înscrisurile să fi devenit formal probe în înțelesul dispozițiilor procesual penale, fiind suficient ca acestea să fie de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal, apreciere ce este de competența exclusivă a organului judiciar, independent de momentul declanșării procedurii judiciare. Intenția legiuitorului în reglementarea art. 275 alin. (1) din Codul penal, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, a fost de lărgire a sferei relațiilor sociale protejate prin norma de incriminare, în condițiile în care art. 272 din Codul penal din 1969 (infracțiune cu denumirea marginală de reținere sau distrugere de înscrisuri) avea ca obiect numai înscrisuri emise de ori destinate organului de urmărire penală, instanței de judecată sau altui organ de jurisdicție. Cu referire la cea de-a doua chestiune de drept, respectiv dacă poate fi subiect activ al infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri în modalitatea prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal autorul faptei prevăzute de legea penală ce face obiectul procesului penal în care urmau să fie folosite înscrisurile ori mijloacele materiale de probă presupus a fi sustrase sau distruse, a apreciat că și persoana care este autorul faptei ce face obiectul procesului penal poate fi subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal, indiferent de momentul la care a comis acțiunile incriminate vizând mijloace materiale de probă sau înscrisurile. În acest sens, sub un prim aspect, a observat că textul art. 275 alin. (1) din Codul penal nu reglementează un subiect activ calificat al infracțiunii, astfel încât faptele pot fi comise de orice persoană. Sub al doilea aspect, a reținut că această chestiune implică trei situații premisă, respectiv ca obiectele materiale și înscrisurile să se afle în posesia unui organ judiciar, a unui terț ori a autorului infracțiunii vizate de procedura judiciară. În primele două cazuri, infracțiunea prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal poate fi reținută atunci când autorul faptei vizate de procesul penal comite oricare dintre actele materiale incriminate. Infracțiunea poate fi reținută și în situația în care mijloacele materiale de probă ori înscrisurile se află în posesia autorului faptei ce reprezintă obiectul procesului penal, în situația în care respectivele obiecte și înscrisuri puteau servi la aflarea adevărului în cauza judiciară. Faptul că acuzatul are dreptul de a nu contribui la propria incriminare presupune că persoana pusă sub acuzare este îndreptățită să adopte o atitudine pur pasivă, respectiv să nu dea declarații și să nu colaboreze cu organele judiciare în nicio modalitate. Dreptul acuzatului de a nu se autoincrimina nu include și dreptul acestuia de a sustrage, distruge, reține, ascunde ori altera mijloace materiale de probă ori înscrisuri, cu intenția calificată prin scop de a împiedica aflarea adevărului, într-o astfel de situație răspunzând pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal. Instanța de apel a avut în vedere și că, potrivit art. 1 alin. (2) din Codul de procedură penală, normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuțiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părților și ale celorlalți participanți în procesul penal, atribuții ce nu pot fi realizate corespunzător în situația în care autorul faptei prevăzute de legea penală săvârșește actele incriminate de dispozițiile art. 275 alin. (1) din Codul penal cu privire la mijloace materiale de probă sau la înscrisuri. Scopul ultim al procesului penal este de a asigura tragerea la răspundere penală a persoanelor ce comit infracțiuni, cu respectarea drepturilor acestora și ale celorlalți participanți, ceea ce implică și evitarea situațiilor de tragere la răspundere penală a unor persoane nevinovate, consecință ce poate să apară în cazul în care autorul real al infracțiunii distruge, reține, ascunde ori alterează mijloace de probă sau înscrisuri. De altfel, și în cazul infracțiunii de influențare a declarațiilor prevăzută de art. 272 alin. (1) din Codul penal, similară cu cea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, subiect activ poate fi și autorul faptei prevăzute de legea penală ce face obiectul procesului penal, fără ca această împrejurare să constituie o încălcare a dreptului acuzatului de a nu contribui la propria incriminare. ...