Decizia ÎCCJ nr. 3/2021 (HP)Punctul IV

IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. 4.1. Referitor la condiționarea infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal de situația premisă a existenței unei proceduri judiciare deja începute s-au conturat două puncte de vedere. 4.1.1. Într-o primă opinie, majoritară, susținută de magistrații curților de apel Alba Iulia, București - Secția I penală, Craiova, Ploiești, Iași, Timișoara și Târgu Mureș, ai tribunalelor Iași, Vaslui, Caraș-Severin, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Arad și Teleorman și ai judecătoriilor Giurgiu, Bolintin-Vale, Roșiori de Vede, Videle, Huși, Timișoara, Reșița, Onești și Roman s-a apreciat că infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal nu are ca situație premisă existența unei proceduri judiciare deja începute. În argumentarea acestei opinii, în esență, s-a făcut distincție între situația premisă a unei infracțiuni (condiție preexistentă) și scopul săvârșirii infracțiunii (element component al laturii subiective a infracțiunii) și, avându-se în vedere conținutul legal al infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal, s-a considerat că cerința săvârșirii infracțiunii în vederea împiedicării adevărului într-o procedură judiciară se identifică cu scopul săvârșirii infracțiunii, fiind suficient ca făptuitorul să își fi reprezentat și să fi urmărit, la data săvârșirii faptei, împiedicarea aflării adevărului într-o procedură judiciară, nefiind necesar ca aceasta să fi fost realmente începută. Intenția legiuitorului prin reglementarea infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal a fost de lărgire a sferei relațiilor sociale protejate prin norma de incriminare, în condițiile în care art. 272 din Codul penal din 1969 (infracțiunea cu denumirea marginală reținerea sau distrugerea de înscrisuri) avea ca obiect numai înscrisuri emise sau destinate organului de urmărire penală, instanței de judecată sau altui organ de jurisdicție. Infracțiunea prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal este una dintre infracțiunile contra înfăptuirii justiției, reglementate în titlul IV al părții speciale a Codului penal, iar rațiunea incriminării acestor fapte este aceea de asigurare a bunei înfăptuiri a actului de justiție, fiind imperios necesar ca organele judiciare să aibă acces la mijloacele materiale de probă sau la înscrisurile ce ar putea servi la aflarea adevărului, în scopul soluționării corecte a litigiului, respectiv pentru ca persoanele vinovate de comiterea unei infracțiuni să fie trase la răspundere penală, pentru evitarea unor erori judiciare și a tragerii la răspundere penală a unor persoane nevinovate. Este dificil de crezut că legiuitorul a urmărit incriminarea exclusiv a faptelor comise după sesizarea organelor judiciare, lăsând în afara ilicitului penal sustragerea sau distrugerea de mijloace materiale de probă ori de înscrisuri comisă înainte de începerea unei proceduri propriu-zise, fiind astfel eludată chiar rațiunea reglementării, având în vedere că, de foarte multe ori, asemenea fapte au loc înainte ca organele judiciare să declanșeze o procedură. Totodată, s-a avut în vedere noțiunea de probă și modalitatea de administrare a probelor în procesul penal, subliniindu-se că sunt situații în care legea conferă calitatea de mijloc de probă și unor înscrisuri, rapoarte, declarații etc., administrate înainte de începerea urmăririi penale in rem, fiind necesar ca legea penală să își extindă protecția și asupra relațiilor sociale ce se nasc în legătură cu aceste mijloace de probă, o concluzie contrară având drept consecință tratarea diferită a două situații semnificativ similare, fără un motiv întemeiat. S-a mai apreciat că, prin incriminarea faptei prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal, legiuitorul a urmărit să reprime și conduite de genul celei descrise în art. 337 din Codul penal. ... 4.1.2. În a doua opinie exprimată, susținută de magistrații curților de apel Constanța, Galați, București - Secția a II-a penală și Bacău, ai tribunalelor Constanța, Timiș, Ilfov și București - Secția I penală și ai judecătoriilor Turnu Măgurele, Zimnicea, Iași, Vaslui, Constanța, Călărași și Lugoj s-a apreciat că infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal are ca situație premisă existența unei proceduri judiciare deja începute. S-a avut în vedere faptul că textul alin. (1) al art. 275 din Codul penal folosește sintagma „într-o procedură judiciară“, astfel încât actele materiale incriminate trebuie să fie comise după sesizarea organelor de urmărire penală în modalitățile prevăzute de art. 288 și următoarele din Codul de procedură penală. Infracțiunea prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal face parte din categoria infracțiunilor contra înfăptuirii justiției, reglementate în titlul IV al Codului penal, rațiunea incriminării acestei fapte fiind buna înfăptuire a actului de justiție în cadrul unor proceduri judiciare pornite în conformitate cu dispozițiile legale. ... ... 4.2. Referitor la calitatea de subiect activ al infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal a autorului faptei prevăzute de legea penală ce face obiectul procesului penal în care urmau să fie folosite înscrisurile sau mijloacele materiale de probă presupus a fi sustrase sau distruse s-au conturat trei opinii. 4.2.1. Într-o primă opinie, majoritară, susținută de magistrații curților de apel Craiova, Târgu Mureș, Galați, Alba Iulia, Iași, Constanța și Timișoara, ai tribunalelor București - Secția I penală, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Iași și Timiș și ai judecătoriilor Giurgiu, Roșiori de Vede, Turnu Măgurele, Zimnicea, Iași, Vaslui, Huși, Constanța, Călărași și Lugoj s-a apreciat că poate fi subiect activ al infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal și autorul faptei prevăzute de legea penală ce face obiectul procesului penal în care urmau să fie folosite înscrisurile sau mijloacele materiale de probă presupus a fi sustrase sau distruse. S-a susținut că din analiza dispozițiilor art. 275 alin. (1) din Codul penal reiese că subiectul activ este unul general, poate fi orice persoană fizică sau juridică. Persoana acuzată nu poate fi exonerată de răspundere prin invocarea dreptului de a nu contribui la propria incriminare. În virtutea acestui drept, acuzatul este îndreptățit doar să adopte o atitudine pur pasivă, respectiv să nu dea declarații sau să nu colaboreze cu organele judiciare, nu să se sustragă, să distrugă, să rețină, să ascundă ori să altereze mijloace materiale de probă sau înscrisuri cu intenția calificată prin scop de a împiedica aflarea adevărului. ... 4.2.2. În a doua opinie exprimată, susținută de magistrații curților de apel Ploiești, București - Secția a II-a penală și Bacău, ai tribunalelor Constanța, Ilfov și Bacău și ai judecătoriilor Bolintin-Vale, Videle și Roman s-a apreciat că autorul faptei prevăzute de legea penală ce face obiectul procesului penal în care urmau să fie folosite înscrisurile sau mijloacele materiale de probă presupus a fi sustrase sau distruse poate fi subiect activ al infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal doar dacă fie înscrisul sau mijlocul material de probă se află în posesia organelor judiciare la momentul sustragerii sau distrugerii, fie înscrisul sau mijlocul material de probă nu se află în posesia autorului. În susținerea acestei opinii s-a susținut că norma legală consacră în beneficiul inculpatului privilegiul împotriva autoincriminării, care constă, în esență, în dreptul acestuia de a nu contribui la propria incriminare prin oferirea de probe organelor judiciare, prin colaborarea cu acestea sau prin alte asemenea activități de natură a facilita acuzării sarcina probei. Una dintre consecințele privilegiului împotriva autoincriminării este aceea că suspectul sau inculpatul nu poate fi obligat să pună la dispoziția organelor judiciare mijloacele de probă care se află în posesia sa. În asemenea circumstanțe, distrugerea de către suspect sau de către inculpat a mijloacelor de probă aflate în posesia acestuia nu poate atrage răspunderea sa penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal, întrucât o asemenea conduită este permisă de art. 99 alin. (2) din Codul de procedură penală. Atât timp cât există o normă legală care permite o anumită conduită, este inadmisibilă tragerea la răspundere penală a persoanei care adoptă acea conduită. Autorul faptei nu are obligația de a păstra și de a preda organelor judiciare obiecte sau înscrisuri care, ulterior, să fie folosite drept probe împotriva sa. ... 4.2.3. În a treia opinie exprimată, susținută de magistrații Curții de Apel București - Secția I penală și ai tribunalelor Gorj și Vaslui s-a apreciat că autorul faptei prevăzute de legea penală ce face obiectul procesului penal în care urmau să fie folosite înscrisurile sau mijloacele materiale de probă presupus a fi sustrase sau distruse nu poate fi subiect activ al infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzute de art. 275 alin. (1) din Codul penal, întrucât acesta nu este obligat să se autoincrimineze. Răspunsurile curților de apel Oradea și Brașov cuprind doar mențiunea neidentificării în jurisprudența acestora și a instanțelor din circumscripție a unor hotărâri relevante pentru problemele de drept ce fac obiectul sesizării. ... ... ...