Decizia ÎCCJ nr. 7/2020 (HP)Punctul III

III. Opinia completului de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită Cu privire la admisibilitatea sesizării, Curtea de Apel București - Secția I penală a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât există o problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a apelului, instanța de apel urmând să stabilească, în mod definitiv, din ce fază a procesului penal va fi reluată cauza, în urma admiterii sau respingerii apelului, și anume: din faza de urmărire penală, din faza de cameră preliminară sau din faza de cercetare judecătorească, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că problema de drept ce se solicită a fi dezlegată era generată de interpretarea unor norme de procedură penală. Cu privire la problema de drept invocată, Curtea de Apel București - Secția I penală a arătat că aceasta avea ca punct de plecare pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, și a Deciziei Curții Constituționale nr. 88 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, în contextul în care, în actuala concepție a legii procesual penale, aspectele ce vizează urmărirea penală se analizează în mod definitiv în camera preliminară, neexistând dispoziții similare celor prevăzute la art. 332 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală din 1968, conform cărora desesizarea și restituirea cauzei la procuror se puteau dispune pentru cazul în care până la terminarea cercetării judecătorești se constata că cercetarea penală fusese efectuată de un alt organ decât cel competent și nu era posibilă restituirea când constatarea avea loc după începerea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimba încadrarea juridică a faptei întro infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de urmărire penală. S-a reținut că, în cauza de față, atât judecătoria, cât și tribunalul au efectuat cercetarea judecătorească, ipoteză în care, în vechea reglementare, nu ar fi fost posibile desesizarea și restituirea cauzei la procuror. Curtea de Apel București - Secția I penală a arătat că problema de drept în discuție a primit rezolvări diferite la nivelul acestei instanțe, fiind consemnată ca una dintre problemele de practică judiciară neunitară. Astfel, într-o primă opinie, instanța de trimitere a menționat că, în ipoteza în care după pronunțarea unei hotărâri de către judecătorie, sesizată cu un rechizitoriu întocmit de parchetul de pe lângă judecătorie, la judecata în apel se procedează la schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune pentru care urmărirea penală se realizează de parchetul de pe lângă tribunal, iar competența în primă instanță aparține tribunalului, instanțele s-au pronunțat în sensul desființării sentinței apelate și trimiterea dosarului la instanța competentă, judecata urmând a fi reluată din faza de cameră preliminară. În cea de-a doua opinie, instanța de trimitere a arătat că instanța de apel dispune desființarea hotărârii anterioare și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente conform noii încadrări juridice. În fine, a fost menționată și opinia conform căreia dosarul se restituie la parchet pentru efectuarea urmăririi penale de către organul competent conform noii încadrări juridice. Instanța de apel a subliniat că, indiferent în ce fază a procesului penal se restituie cauza, nu poate fi ignorată împrejurarea că, dacă aceasta se trimite în faza de urmărire penală, nu există dispoziții procedurale care să permită admiterea apelului și trimiterea cauzei direct la parchet, dacă se trimite în faza de cameră preliminară, se încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii definitive a judecătorului de cameră preliminară și principiul separației funcțiilor judiciare, iar dacă cauza se restituie în faza de cercetare judecătorească, inculpatul nu a avut asigurată asistența juridică în cameră preliminară și niciun judecător competent din punct de vedere material, raportat la infracțiunea pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice. S-a arătat că opinia completului de judecată este în sensul că, în cazul în care descrierea faptei în actul de sesizare a instanței permite, fără a se face cercetare judecătorească, stabilirea unei încadrări juridice a faptei într-o infracțiune de competența organelor de urmărire penală superioare, atunci soluția ce se impune este trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară de la instanța competentă material conform noii încadrări juridice, care are posibilitatea legală, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, de a verifica competența materială și legalitatea actelor de urmărire penală. Astfel, instanța de trimitere a apreciat că, în cazul în care descrierea faptei în actul de sesizare a instanței nu permite, fără a se face cercetare judecătorească, stabilirea unei încadrări juridice a faptei într-o infracțiune de competența organelor de urmărire penală superioare, atunci soluția ce se impune este trimiterea cauzei la instanța competentă material conform noii încadrări juridice date după cercetarea judecătorească, pentru a pronunța o primă soluție acțiunii penale, astfel încât inculpatul să nu fie lipsit de un grad de jurisdicție prevăzut de lege. ...