Decizia ÎCCJ nr. 9/2017 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită 1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv învestirea cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (soluţia pronunţată în judecarea contestaţiei este definitivă); de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a problemei de drept puse în discuţie depinde soluţionarea cauzei pe fond (admiterea sau respingerea contestaţiei); chestiunea de drept supusă dezlegării nu face obiectul unui recurs în interesul legii, iar asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat deja printr-o decizie întemeiată pe dispoziţiile art. 471 sau ale art. 475 din Codul procedură penală. ... 2. Referitor la problema de drept ce formează obiectul sesizării Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a considerat că soluţia ce ar trebui adoptată, în cazul problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, ar trebui să fie în sensul stabilirii caracterului personal al consecinţelor decurgând din acoperirea prejudiciului. S-a arătat că în cazul participaţiei penale ar trebui să beneficieze de aplicarea unei sancţiuni administrative (pentru fapte comise anterior datei de 1 februarie 2014, atunci când legea veche este mai favorabilă) ori de circumstanţa atenuantă specială, doar acea persoană (învinuit sau inculpat) care repară efectiv paguba, având în vedere că doar conduita sa indică o modificare a modului în care se raportează la fapta de care este acuzată, şi anume că depune eforturi pentru a restitui persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor incriminate de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, impozitele, taxele sau contribuţiile datorate. Soluţia contrară nu este argumentată nici de faptul că prevederile Codului penal includ o circumstanţă atenuantă generală, respectiv art. 75 alin. (1) lit. d) din Codul penal, care are consecinţe diferite de cele prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, deşi sursa diminuării periculozităţii faptei este aceeaşi, şi anume, acoperirea prejudiciului. Nu este posibilă însă nici aplicarea concomitentă faţă de aceeaşi persoană a dispoziţiilor art. 75 alin (1) lit. d) din Codul penal şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. În cazul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, legiuitorul a prevăzut consecinţe mai largi în ceea ce priveşte acoperirea prejudiciului (aplicarea unei amenzi administrative, pentru fapte comise anterior datei de 1 februarie 2014, atunci când legea veche este mai favorabilă, ori reducerea limitelor speciale ale pedepsei la jumătate), faţă de art. 75 alin. (1) lit. d) din Codul penal (reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu o treime) în considerarea faptului că de acoperirea prejudiciului constând în impozite, taxe sau contribuţii datorate beneficiază mai multe persoane decât strict persoana vătămată (toţi cei care într-o formă sau alta beneficiază de bugetul de stat), contrar ipotezei infracţiunilor contra persoanei, de furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă, infracţiuni contra siguranţei publice, infracţiuni contra sănătăţii publice, infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate, contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate, infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, a infracţiunilor privind frontiera de stat a României, a infracţiunilor la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului, a infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracţiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spălarea banilor, privind activităţile aeronautice civile şi cele care pot pune în pericol siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică, privind protecţia martorilor, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, a celor privind traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, privind prevenirea şi combaterea pornografiei şi a celor la regimul adopţiilor. Aplicarea unei sancţiuni administrative (pentru fapte comise anterior datei de 1 februarie 2014, atunci când legea veche este mai favorabilă), a unei circumstanţe atenuante speciale, nu ar putea să aibă drept consecinţă obligaţia acoperirii integrale a prejudiciului de către fiecare dintre cei care au participat la săvârşirea faptei ce formează obiectul acuzaţiei, astfel încât nu se poate susţine că s-ar putea cere inculpaţilor să acopere mai mult decât prejudiciul efectiv creat prin punerea pe numele şi la dispoziţia persoanei vătămate a câte unei sume echivalente cu prejudiciul din cauză. Atât Codul de procedură penală, cât şi Codul civil, respectiv Codul de procedură civilă prevăd soluţii prin care părţile să contribuie la acoperirea prejudiciului prin depunerea unor sume corespunzătoare contribuţiei fiecărui participant la săvârşirea infracţiunii sau prin restituirea sumei corespunzătoare către cel care a plătit deja integral prejudiciul, până la termenul prevăzut de lege. În consecinţă, s-a apreciat că deşi efectele acoperirii prejudiciului contribuie la scăderea periculozităţii faptei prin îndepărtarea unora dintre consecinţele acesteia, neputând fi ignorată sursa influenţării pericolului social, respectiv conduita unuia sau unora dintre inculpaţi, care au acoperit integral prejudiciul, efectele art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 au un caracter personal. ... ...