Decizia ÎCCJ nr. 10/2017 (HP)Punctul III

III. Soluţia propusă de autorul sesizării 1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a apreciat ca admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, motivat de faptul că instanţa este învestită cu judecarea cauzei în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015. În speţă, a fost identificată, din oficiu, o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, şi anume dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, după admiterea în principiu a acesteia, poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal, pentru care existau probe la dosar, întrucât inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) , art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, prin Sentinţa penală nr. 444 din 24 februarie 2016 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.412/A din 28 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 10.620/302/2015, deşi aceasta a solicitat în apel încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, dat fiind că anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 397 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, şi anume, la data de 24 februarie 2016, s-a încheiat un acord de mediere între inculpată şi partea civilă, depunând la dosarul de apel acordul de mediere, iar instanţa de apel a pus în dezbatere acest motiv de apel şi l-a analizat în considerentele deciziei. De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, dat fiind că odată stabilit că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare poate reanaliza această cauză de încetare, prin soluţia dată de completul învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare se poate anula decizia instanţei de apel, cu schimbarea soluţiei din condamnarea inculpatei în încetarea procesului penal. În acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 21/2016 şi prin Decizia nr. 5/2015, apreciindu-se că depinde soluţionarea pe fond a cauzei de lămurirea unor chestiuni de drept, chiar dacă aveau ca obiect interpretarea unor norme de procedură penală. Chestiunea de drept enunţată este nouă, deoarece asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat nici printr-un recurs în interesul legii, nici printr-o hotărâre prealabilă, potrivit art. 474 şi respectiv art. 477 din Codul de procedură penală. Chestiunea de drept enunţată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 29 noiembrie 2016. ... 2. Prezentarea jurisprudenţei propriei instanţe În jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, deciziile pronunţate au scos în evidenţă o practică neunitară, în sensul că unele complete au opinat că nu se pot reanaliza, în cadrul contestaţiei în anulare, apărări care au fost analizate de instanţa de apel (Decizia penală nr. 198 din 10 februarie 2015, Dosar nr. 7.736/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a II-a penală), în timp ce altele au apreciat că legea nu limitează judecătorului care soluţionează contestaţia în anulare dreptul de a face o nouă analiză a cauzei de încetare a procesului penal (Decizia penală nr. 79 din 22 ianuarie 2016, Dosar nr. 6.890/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a II-a penală). De asemenea, şi în cadrul şedinţelor profesionale părerile judecătorilor în această chestiune au fost divergente. ... 3. Punctul de vedere motivat al judecătorului cauzei asupra problemei de drept sesizate Interpretând dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală în lumina principiului „ubi lex non dislinguit, nec nos distinguere debemus“ s-a considerat că, în prezent, spre deosebire de vechiul Cod de procedură penală, legea de procedură penală actuală nu limitează, în cadrul contestaţiei în anulare, analiza cauzei de încetare a procesului penal de condiţia inexistenţei la dosar, la momentul soluţionării apelului, a probelor ce pot conduce la încetarea procesului penal. Este corectă şi afirmaţia că, fiind o cale de atac de retractare, iar nu de reformare, contestaţia în anulare nu ar trebui să declanşeze o nouă analiză a probatoriului aflat în dosar de un complet de judecată situat pe „acelaşi palier ierarhic“ cu cel care a pronunţat hotărârea definitivă, dar pentru ca acest lucru să nu fie posibil, ar trebui ca legiuitorul să legifereze în acest sens. Nu se poate susţine nici afirmaţia că, fiind o cale de atac de retractare, ea nu ar trebui să conducă la încălcarea autorităţii de lucru judecat de către o instanţă aflată pe „acelaşi palier ierarhic“ cu cel care a pronunţat hotărârea definitivă, cât timp în cazul admiterii contestaţiei în anulare pentru oricare din cazurile prevăzute la art. 426 din Codul de procedură penală completul poate da orice soluţie în urma rejudecării apelului. S-a menţionat că în acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 828 din 12 iunie 2015, publicată în rezumat pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), prin care s-a reanalizat, în cadrul contestaţiei în anulare, un caz de încetare a procesului penal şi s-a dispus în acest sens, în urma anulării deciziei pronunţate în recurs. ... ...