Decizia ÎCCJ nr. 17/2017 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al instanței care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită 1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiș - Secția penală a arătat că legiuitorul a stabilit, în conținutul art. 475 din Codul de procedură penală, posibilitatea anumitor instanțe, învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată în cursul judecății existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Așadar, a constatat că, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe: a. Problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. În opinia judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiș - Secția penală, această condiție este îndeplinită întrucât chestiunea de drept incidentă în cauză nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs. Ministerul Public a susținut că această condiție nu ar fi îndeplinită deoarece sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 13 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 9 noiembrie 2011, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat într-un recurs în interesul legii asupra lipsei calității procesuale a Agenției Naționale de Integritate de a promova plângere în condițiile vechiului Cod de procedură penală și că dispozițiile aceste decizii sunt actuale și se aplică, prin analogie, și în situația Curții de Conturi. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiș - Secția penală nu a fost de acord cu această opinie, concluzionând că prevederile unui recurs în interesul legii nu pot fi aplicate prin analogie, iar, pe de altă parte, nu se poate stabili un raport de egalitate între Agenția Națională de Integritate și Curtea de Conturi a României sub aspectul atribuțiilor și al interesului manifestat în exercitarea unei acțiuni judiciare. ... b. Existența unei cauze aflate în cursul judecății, în ultimul grad de jurisdicție, pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de articolul anterior menționat. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiș - Secția penală a susținut că această condiție este, de asemenea, îndeplinită, întrucât Tribunalul Timiș este sesizat cu o cauză în ultimă instanță, respectiv soluționarea unei plângeri împotriva ordonanței de clasare dispuse de procuror în cursul urmăririi penale. c. Soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. ... Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiș - Secția penală a opinat în sensul că această chestiune de drept cu care a fost sesizată instanța este de natură a împiedica sau nu soluționarea pe fond a cauzei, întrucât a fost invocată, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale a petentei Curtea de Conturi a României, iar dezlegarea dată de instanță acestei probleme este de natură a afecta soluționarea pe fond a plângerii. ... ... 2. Cu privire la chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiș - Secția penală a opinat că este justificat a se conferi calitate procesuală Curții de Conturi a României, în primul rând, în virtutea dispozițiilor art. 21 din Constituția României, care garantează liberul acces la justiție al oricărui subiect de drept. În ipoteza interpretării în sens contrar s-ar ajunge, în acele cazuri în care s-au pronunțat soluții de clasare în legătură cu cauze care au pornit de la sesizări ale Curții de Conturi, la situația de a nu putea fi supuse cenzurii judecătorului, respectiv la „înlăturarea“ judiciară a căii de atac prin încheierea conflictului de drept penal în fața procurorului. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiș - Secția penală a arătat că Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 9 noiembrie 2011, pentru lămurirea calității procesuale a Agenției Naționale de Integritate nu poate fi aplicată în cauză, întrucât nu vizează concret situația juridică supusă judecății și nu poate fi aplicată ca atare în baza principiului forței obligatorii. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiș - Secția penală a comparat situația juridică a cazului ce a făcut obiectul deciziei de mai sus și a reținut că, deși unele caracteristici ale cazului pentru care există dezlegare pot fi asemănătoare, nu sunt complet identice cu cele ale cazului dedus judecății, astfel că nu se poate face o aplicarea a acestei decizii nici prin analogie. Judecătorul a arătat că este de acord cu opinia petentei, constând în faptul că interesul legitim al Curții de Conturi reiese din dispozițiile art. 1 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Potrivit acestui text, instituția citată are atribuția generală de a exercita controlul asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului din domeniul public. În opinia judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiș - Secția penală, exercitarea căilor de atac în cauze care vizează posibile infracțiuni în legătură cu aceste fonduri reprezintă o componentă a controlului exercitat în legătură cu întrebuințarea acestor resurse. În aceste condiții, interesul legitim derivă din necesitatea petentei de a acționa în realizarea obiectul de activitate, și anume acela de a veghea la modul de cheltuire a banului public. ... ...