Decizia ÎCCJ nr. 15/2017 (HP)Punctul XIII

XIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: A. Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în mod legal, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Încheierea de şedinţă din data de 18.01.2017, pronunţată în Dosarul nr. 47.050/3/2015*/a10 (2.344/2016) de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. Din examinarea dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală rezultă că pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, şi anume: a) să existe o cauză în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele enumerate expres de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curte de apel sau tribunal; ... b) chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluţionarea în fond a cauzei respective; ... c) problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. ... În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt îndeplinite condiţiile menţionate anterior, respectiv există o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti fiind învestită cu soluţionarea apelurilor declarate împotriva unei sentinţe, hotărârea ce urmează a se pronunţa fiind definitivă. Din verificările efectuate a rezultat şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii a cărei dezlegare se solicită şi, de asemenea, această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate menţionate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze. ... B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare este solicitată Pentru a răspunde problemei de drept ridicate de Curtea de Apel Bucureşti se impune o analiză comparativă a dispoziţiilor legale ce definesc infracţiunile de trafic intern de droguri şi de trafic internaţional de droguri, incriminate distinct prin dispoziţiile art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Astfel, în prevederile art. 2 din Legea nr. 143/2000 este incriminată cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor, fără drept. În art. 3 din Legea nr. 143/2000 sunt incriminate introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri, fără drept. Nu se poate reţine că traficul intern de droguri este absorbit de infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc/mare risc, întrucât este vorba despre texte normative diferite, de modalităţi diferite de săvârşire, respectiv o acţiune complexă de introducere în ţară de droguri, în ipoteza traficului internaţional, iar, în cazul traficului intern de droguri, o acţiune distinctă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul României. În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective a fiecăreia dintre aceste două infracţiuni se constată existenţa lor de sine stătătoare. Fapta de a introduce droguri în ţară şi aceea de a transporta astfel de substanţe pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, chiar săvârşite de aceeaşi persoană şi constatate cu acelaşi prilej, constituie infracţiuni distincte, prevăzute de art. 2 şi de art. 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs. Având în vedere modalitatea prin care legiuitorul a incriminat traficul de droguri, reiese că, în articolele sus-menţionate s-au avut în vedere operaţiuni distincte privind circulaţia drogurilor, cele privind tranzitarea limitelor teritoriale ale ţării fiind considerate cu un grad de pericol social mai ridicat, rezultat din limitele speciale de pedeapsă, atât minime, cât şi maxime. În sensul acestei opinii, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, soluţia absorbţiei infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000 (în modalitatea transportului) în infracţiunea prevăzută în art. 3 din acelaşi act normativ a fost respinsă prin Decizia nr. 4.150 din 11 decembrie 2009, în considerentele căreia s-a reţinut că fapta de introducere în ţară şi aceea de deţinere şi transport de droguri constituie infracţiuni distincte, prevăzute în art. 3 şi art. 2 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs, cea dintâi neabsorbind-o pe cea din urmă. Din analiza comparată a celor două norme incriminatoare se constată că cele două infracţiuni diferă în ceea ce priveşte obiectul juridic şi elementul material al laturii obiective. Nu este obligatoriu ca introducerea drogurilor în ţară şi apoi transportul acestora către altă graniţă, cu scopul de a fi scoase din ţară, să se realizeze de aceeaşi persoană, dar în speţă, chiar dacă inculpatul este cel care a trecut drogurile prin vama de la graniţa cu Bulgaria şi ulterior le-a transportat spre Ungaria, reţinerea celor două infracţiuni în concurs este corectă, una nefiind absorbită de cealaltă. Pe de altă parte, există concurs formal (ideal) de infracţiuni, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Codul penal, atunci când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni. Or, acţiunea continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul unui stat străin, peste frontiera de stat a României şi pe teritoriul României, fără drept, se încadrează în ipoteza concursului formal de infracţiuni, prevăzută de art. 38 alin. (2) din Codul penal. Astfel, acţiunea continuă de transport al drogurilor, datorită împrejurărilor în care a avut loc - pe parcursul transportului drogurile au fost introduse pe teritoriul României, fără drept -, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în modalitatea normativă a transportului de droguri, şi ale infracţiunii prevăzute de art. 3 din acelaşi act normativ, în modalitatea introducerii în ţară de droguri. În ipoteza concursului formal (ideal) de infracţiuni, într-o singură acţiune sau inacţiune sunt comprimate elementele constitutive a două sau mai multe infracţiuni. În acţiunea continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul unui stat străin, peste frontiera de stat a României şi pe teritoriul României sunt comprimate, la momentul trecerii drogurilor peste frontiera de stat a României, elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute în art. 2 şi în art. 3 din Legea nr. 143/2000, întrucât, pe parcursul transportului, este realizată introducerea în ţară de droguri. În sensul reţinerii celor două infracţiuni sus-menţionate, în concurs ideal, este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală (deciziile penale nr. 5.596 din 2 decembrie 2003, nr. 3.547 din 4 noiembrie 2008, nr. 952 din 17 martie 2009, nr. 4.150 din 11 decembrie 2009, nr. 1.137 din 12 aprilie 2012 şi nr. 3.559 din 2 noiembrie 2012), dar şi practica judiciară consfinţită la nivelul curţilor de apel (deciziile penale nr. 1.249/P din 18 decembrie 2015 şi nr. 471/P din 11 iulie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, deciziile penale nr. 364/Ap din 9.07.2014 şi nr. 91/Ap din din 19.03.2014 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, Decizia penală nr. 988 din 1 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Sentinţa penală nr. 44 din 11 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, Sentinţa penală nr. 486 din 1 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova etc.). Acţiunea continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără drept, datorită împrejurărilor în care a avut loc, realizează atât conţinutul infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi conţinutul infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ. Un argument în plus îl reprezintă şi faptul că transportul de droguri, fără drept, nu presupune introducerea drogurilor în ţară, ci se poate realiza în interiorul frontierelor României, iar introducerea în ţară de droguri, fără drept, nu necesită, în mod obligatoriu, transportul de droguri, ci se poate efectua prin expedierea unui colet sau prin intermediul unei alte persoane. În sensul acestei opinii, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală s-a reţinut că fapta inculpatului de a solicita cumpărarea drogurilor de risc din străinătate de către o altă persoană, de a trimite bani pentru achiziţionarea acestora şi de a le primi prin serviciul poştal întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc, fără drept, prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât legea privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri nu sancţionează în art. 3 alin. (1) numai persoana care introduce, în mod nemijlocit, drogurile de risc în ţară, ci şi persoana care le expediază, precum şi cea căreia îi sunt destinate (Decizia nr. 3.547 din 4 noiembrie 2008). În altă ordine de idei, se constată că infracţiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu constituie o variantă agravantă a infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, ci o infracţiune distinctă. În acest sens, prin Decizia nr. 1.137 din 12 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, s-au reţinut următoarele: nu se poate susţine că infracţiunea reglementată în art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 este o variantă agravată a infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) , întrucât cele mai multe din variantele acesteia din urmă nu se pot regăsi în elementul material al infracţiunii reglementate în art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. În cazul în care inculpatul a trecut peste frontiera de stat a României o cantitate de 0,5 kg de droguri de mare risc, într-un tren internaţional, care a circulat ulterior acestui moment pe teritoriul României până în gara unde inculpatul a fost depistat, sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în varianta transportului, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în varianta introducerii în ţară, în concurs. Soluţia concursului de infracţiuni între fapta penală prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi cea prevăzută de art. 3 din acelaşi act normativ se reflectă şi în alte decizii de speţă pronunţate de instanţa supremă. Astfel, prin Decizia nr. 5.596 din 2 decembrie 2003 s-a stabilit că fapta de a introduce în ţară şi aceea de deţinere şi transport de droguri săvârşite de aceeaşi persoană şi constatate cu acelaşi prilej, la punctul de frontieră, constituie infracţiuni distincte, prevăzute în art. 2 şi în art. 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs. Prin Decizia nr. 3.559 din 2 noiembrie 2012, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele: cumpărarea de droguri de mare risc pe teritoriul unui stat străin, deţinerea şi transportul prin intermediul unor curieri al drogurilor de mare risc pe teritoriul mai multor state străine pentru a fi introduse în ţară, inculpaţii fiind depistaţi pe traseul de deplasare spre România, în cadrul unei acţiuni de cooperare judiciară internaţională între autorităţile române şi autorităţile statului pe teritoriul căruia au fost depistaţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, şi elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 20 din Codul penal anterior raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs. Soluţia concursului ideal de infracţiuni în situaţii similare se reflectă, de asemenea, în jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, prin Decizia nr. 952 din 17 martie 2009 s-a stabilit că introducerea în ţară de arme şi muniţii, fără drept, precum şi deţinerea şi transportul acestora, fără drept, pe teritoriul României, după momentul introducerii armelor şi muniţiilor în ţară, întrunesc atât elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută în art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută în art. 279 alin. 1 din Codul penal anterior, aflate în concurs ideal. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ... ...