Decizia ÎCCJ nr. 16/2017 (HP)Punctul XII

XII. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea formulată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor în chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanțe, învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de articolul anterior menționat, soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost însă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. În speță, se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad fiind învestit în Dosarul nr. 10.869/55/2016 cu soluționarea contestației declarate de intimatul contestator A.D. împotriva Încheierii nr. 2.072 din 29.09.2016, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Arad. De asemenea, chestiunile de drept cu care a fost sesizată instanța supremă nu au primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu fac obiectul unui asemenea recurs. Cea de-a treia cerință impusă de art. 475 din Codul de procedură penală nu este îndeplinită în cauză. Astfel, soluționarea pe fond a contestației cu care a fost învestit judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad nu depinde de lămurirea primei chestiuni de drept ce face obiectul sesizării. Admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanța supremă să aibă consecințe juridice directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Mai precis, între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția dată de către instanța pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicție trebuie să existe o interdependență, în sensul ca decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura prevăzută de art. 476 și 477 din Codul de procedură penală să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii. În prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad are de soluționat o contestație formulată de petent împotriva unei încheieri pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la instanța inferioară, în procedura de confiscare în cazul clasării, prevăzută de art. 549^1 din Codul de procedură penală. În această situație, soluția ce poate fi adoptată în contestație este cea prevăzută expres de dispozițiile art. 549^1 alin. (7) din Codul de procedură penală, conform cărora se poate dispune una dintre următoarele soluții: a) respingerea contestației ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată; b) admiterea contestației, desființarea încheierii și rejudecarea propunerii potrivit alin. (5) . În urma rejudecării se poate dispune una dintre următoarele soluții: a) respingerea propunerii și, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării; b) admiterea propunerii și confiscarea bunurilor ori, după caz, desființarea înscrisului. Așadar, în procedura de confiscare sau de desființare a unui înscris în cazul clasării, reglementată de prevederile art. 549^1 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară nu se pronunță asupra incriminării/dezincriminării unei infracțiuni, în cazul de față a infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal. De asemenea nu analizează trăsăturile esențiale ale infracțiunii și nu poate stabili incidența prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau a II-a din Codul de procedură penală, ci se pronunță exclusiv asupra restituirii sau confiscării bunurilor, dacă apreciază că se impune rejudecarea, prin raportare la prevederile art. 107 din Codul penal, iar în speță și a prevederilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal - bunuri a căror deținere este interzisă de lege, având în vedere că sesizarea judecătorului de cameră preliminară în cauză s-a făcut în temeiul art. 315 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală cu raportare la dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal. Prin urmare, prima întrebare adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție este inadmisibilă. Cu privire la a doua chestiune de drept ce face obiectul sesizării se rețin următoarele: Prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, Curtea Constituțională a decis: dispozițiile art. 549^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale; soluția legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căruia judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2) , este neconstituțională; soluția legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căruia instanța ierarhic superioară ori completul competent se pronunță „fără participarea procurorului și a persoanelor prevăzute la alin. (2) “, este neconstituțională. În considerentele deciziei menționate anterior, printre altele, s-a reținut (paragraful 43) că procedura specială reglementată de art. 549^1 din Codul de procedură penală vizează o atribuție a judecătorului de cameră preliminară în care acesta decide asupra fondului cauzei, respectiv dispune cu privire la desființarea unui înscris sau cu privire la confiscarea specială a unor bunuri. Aceasta în condițiile în care nici ordonanța procurorului de clasare sau de renunțare la urmărire penală prin care decide cu privire la raportul de drept penal analizat și nici încheierea judecătorului prin care se soluționează plângerea împotriva acestor soluții ale procurorului în baza art. 341 din Codul de procedură penală nu au autoritate de lucru judecat în fața judecătorului de cameră preliminară care urmează a se pronunța în conformitate cu prevederile art. 549^1 din Codul de procedură penală. De asemenea, în paragraful 52 al deciziei amintite s-a precizat că, în procedura prevăzută de art. 549^1 din Codul de procedură penală, desfășurată în fața judecătorului de cameră preliminară, se decide cu privire la fondul cauzei, respectiv cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict-faptă, persoană și vinovăție. Ca atare, conform considerentelor deciziei amintite, se instituie posibilitatea ca, în procedura confiscării, judecătorul de cameră preliminară să constate, spre exemplu, că fapta contestatorului nu este prevăzută de legea penală, deși soluția de clasare dispusă anterior în cauză față de aceeași persoană pentru aceeași faptă a fost că fapta este prevăzută de legea penală, dar nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Or, prin această modalitate ar însemna ca, în fapt, în procedura confiscării să aibă loc o schimbare a temeiului de drept al soluției de clasare dispuse inițial, respectiv din art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, procedură ce nu se poate realiza decât prin cea prevăzută expres în art. 341 din Codul de procedură penală - soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară. Ulterior, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, legiuitorul a modificat art. 549^1 din Codul de procedură penală prin art. II pct. 128 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, dar numai în sensul dispozitivului deciziei. Așadar, prin modificările operate, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea ca în cadrul procedurii de confiscare sau de desființare a unui înscris în cazul clasării, judecătorul de cameră preliminară să schimbe temeiul de drept al soluției de clasare adoptată inițial și nici posibilitatea să decidă cu privire la fondul cauzei - respectiv cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict - faptă, persoană și vinovăție. Ca atare, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, își încetează aplicabilitatea, întrucât nu pot modifica textul legal peste voința legiuitorului. În procedura prevăzută de art. 549^1 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară se pronunță pe baza ordonanței de clasare sau, după caz, a ordonanței prin care sa dispus renunțarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoțită de dosarul cauzei, a notelor scrise depuse de persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, după ascultarea procurorului și a persoanelor menționate, astfel cum rezultă expres din dispozițiile art. 549^1 alin. (1) -(4) din Codul de procedură penală. Procedura prealabilă nu poate fi folosită pentru soluționarea unei cauze deduse judecății, pentru interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale clare și neechivoce sau când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate (în acest sens sunt și deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 16 martie 2016, și nr. 5/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016). Conform dispozițiilor art. 549^1 alin. (7) din Codul de procedură penală, contestația se soluționează potrivit procedurii prevăzute la alin. (4) de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară celei sesizate (...), care poate dispune una dintre următoarele soluții: a) respinge contestația ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată; ... b) admite contestația, desființează încheierea și rejudecă propunerea potrivit alin. (5) . ... Analizând sesizarea formulată de Tribunalul Arad, se constată că dispozițiile legale incidente - art. 549^1 alin. (7) din Codul de procedură penală - sunt clare, instanța de trimitere nu tinde la o lămurire a unei chestiuni de drept, ci la o rezolvare a cauzei deduse judecății, iar modul de soluționare a întrebării adresate rezultă din textul legal evocat. Constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul dispozițiilor art. 477 din Codul de procedură penală. ...