Sari la conținut

Decizia CCR nr. 595/2025Punctul 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
11.11.2025
Dosarul
22.154/197/2020

17. Referitor la criticile autorului excepției cuprinse în notele scrise depuse la dosar, prin care și-a extins motivele de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile art. 110 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt discriminatorii și neclare, Curtea constată că nu poate primi aceste motive de neconstituționalitate, întrucât ele au fost invocate ulterior sesizării instanței de control constituțional în prezenta cauză. Instanța de contencios constituțional nu poate hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața sa, întrucât ar încălca art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, conform căruia părțile trebuie să își exprime punctele de vedere în legătură cu excepția de neconstituționalitate în fața instanței judecătorești, depunând dovezile pe care le consideră necesare, iar instanța de judecată este obligată să își exprime opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. Așadar, litigiul constituțional se desfășoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părți (în același sens, a se vedea Decizia nr. 476 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 7 septembrie 2017, paragraful 24). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie