Decizia ÎCCJ nr. 74/2020 (HP)Punctul VI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 16.11.2020 · dosar 2.897/109/2018
Punctul VI
VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 23. A. În urma consultării evidențelor întocmite la nivelul instanței supreme, în jurisprudența Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii și a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu au fost identificate decizii relevante cu privire la problema de drept pusă în discuție prin sesizarea analizată. ... 24. A fost identificată, însă, Decizia nr. 5.589 din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Secția contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, în care s-au reținut următoarele: „Cu privire la prescripția aplicării sancțiunii administrative, recurentul a invocat art. 26 alin. (3) teza a două din Legea nr. 176/2010 care se referă însă la încetarea unei cauze de incompatibilitate înainte de sesizarea Agenției, reținând-se astfel că textul nu este incident în speța de față, unde se impune a se verifica un posibil conflict de interese.“ ... B. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de judecată au comunicat puncte de vedere sau simple opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, unele însoțite de jurisprudență. 25. Astfel, în lipsa unei jurisprudențe în legătură cu chestiunea de drept supusă dezlegării, unele instanțe și-au exprimat punctul de vedere, exclusiv teoretic, apreciind că, în contextul Legii nr. 176/2010, starea de incompatibilitate a unei persoane constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării specifice demnității sau funcției în legătură cu care s-a stabilit, în mod definitiv, starea de incompatibilitate, derogările prevăzute de art. 25 alin. (4) și art. 26 alin. (3) din legea respectivă referindu-se la sancțiunile aplicabile în cazul acestor abateri disciplinare (care sunt mai grave decât mustrarea sau avertismentul), respectiv la începutul termenului de prescripție pentru constatarea abaterii disciplinare și aplicarea sancțiunii corespunzătoare. ... 26. Termenul de prescripție a răspunderii, civile sau penale, începe să curgă de la data săvârșirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate. Agenția Națională de Integritate are dreptul de a efectua evaluarea într-un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activitățile amintite. Verificarea normelor referitoare la prescripția răspunderii se face de către instanța de judecată, potrivit reglementărilor aplicabile, termenul de prescripție de 3 ani urmând să curgă, potrivit regulii generale, de la data săvârșirii faptei. În interiorul termenului de 6 luni poate fi aplicată sancțiunea disciplinară, termen ce va fi calculat în funcție de data rămânerii definitive a raportului de evaluare. (Curtea de Apel Târgu Mureș și instanțele din raza sa de competență teritorială, tribunalele București, Ilfov, Giurgiu, Ialomița și Teleorman și judecătoriile Turnu Măgurele și Iași) ... 27. Alte instanțe au transmis jurisprudență cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării. ... 28. Astfel, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a arătat că sancțiunea încetării de drept a mandatului poate fi aplicată în 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, instanța de contencios administrativ urmând a analiza dacă raportul de evaluare a fost întocmit în termenul de prescripție, de trei ani de la data săvârșirii faptei susceptibile a fi considerată cauză de incompatibilitate, și dacă au intervenit cauze de suspendare/întrerupere a termenului de prescripție, o astfel de cauză fiind considerată întocmirea raportului de evaluare prin care se constată o stare de incompatibilitate. ... 29. Raportul de evaluare, odată comunicat, poate fi contestat, astfel că până la soluționarea definitivă a acțiunii nu curge, potrivit art. 2.537 și 2.541 din Codul civil, o nouă prescripție. De la data rămânerii definitive a raportului de evaluare începe să curgă un nou termen de prescripție, în care organele abilitate pot proceda la aplicarea efectivă a sancțiunilor reglementate de art. 25 din Legea nr. 176/2010, prin care se angajează răspunderea disciplinară, administrativă, civilă (sentințele nr. 356 din 3 iulie 2020, nr. 374/C din 9 iulie 2020 și nr. 115/C din 1 februarie 2018). ... 30. Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a reținut, cu referire la susținerile potrivit cărora ar fi prescris dreptul Autorității Naționale de Integritate de a întocmi raportul de evaluare la mai mult de doi ani de la data licitației publice, că „în cauză, sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, ce permit evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora. Cum reclamantul deține și în prezent o funcție publică, rezultă că raportul de evaluare a fost întocmit în termen legal“. (Sentința nr. 190/F din 29 noiembrie 2017). ... 31. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut că, în contextul considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 449 din 16 iunie 2015 și al dispozițiilor art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 176/2010, „răspunderea disciplinară a celui verificat s-a prescris sub acest aspect odată cu împlinirea (…) termenului de prescripție, de 3 ani, a răspunderii disciplinare, ce a început să curgă odată cu încetarea săvârșirii faptei implicând nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților“. ... 32. Curtea a arătat că analiza prescripției extinctive în legătură cu răspunderea disciplinară se subsumează analizei legalității raportului de evaluare litigios, nefiind lipsită de relevanță nici intrarea în vigoare, în anul 2019, a Legii nr. 54/2019 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative (Sentința nr. 1.541 din 22 aprilie 2019). ... 33. Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut următoarele: Este real că, la data întocmirii raportului de evaluare, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 176/2010 nu cuprindeau reglementări exprese privind prescripția răspunderii disciplinare, însă (…) Curtea Constituțională, în considerentele deciziei nr. 449 din 16.06.2015, (…) a argumentat că, în lipsa unor reglementări în legea specială, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv, în speță, dispozițiile Codului civil. Astfel, Curtea Constituțională a arătat (…) că textul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 „stabilește numai termenul maxim în interiorul căruia Agenția Națională de Integritate își poate exercita competența amintită, fără a conține vreo reglementare referitoare la prescripția răspunderii persoanei asupra căreia a efectuat evaluarea. Normele, regulile și termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii. Astfel, în materie civilă, care acoperă și sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, (...)“. Se arată, în continuare (paragraful 28): „Cu prilejul analizării legalității raportului de evaluare, față de data săvârșirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea (…), instanța de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă (...). Termenul de prescripție a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă de la data săvârșirii faptei susceptibile a fi considerată (...) cauză de incompatibilitate“. Potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. În cauza de față, astfel cum rezultă din actele dosarului, s-a reținut că reclamanta ar fi fost în situație de incompatibilitate (…), iar starea de incompatibilitate a fost constatată prin Raportul de evaluare emis la data de 1.02.2019, după mai mult de 3 ani de la data săvârșirii faptei considerată a fi cauză a stării de incompatibilitate (…). Este depășit astfel termenul general de prescripție a răspunderii administrative, de 3 ani, termen aplicabil în lipsa altui termen special de prescripție, aspect care atrage nelegalitatea raportului de evaluare care a constatat starea de incompatibilitate. De remarcat că art. 25 din Legea nr. 176/2010 a fost modificat prin Legea nr. 54/2019 (în timpul soluționării cauzei), prin introducerea unui alineat nou, alineatul 5, potrivit căruia „(5) Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“. Modificarea legislativă vine să dea o formă reglementată interpretării date textului de lege de către Curtea Constituțională în analiza constituționalității acestuia și să confirme practica judiciară în acest sens (deciziile nr. 106/CA din 8 mai 2017 și nr. 52/CA din 25 mai 2020). ... 34. Tribunalul Vaslui - Secția civilă a reținut că „de la acest moment (soluționarea definitivă a contestației împotriva raportului de evaluare - s.n.) a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, (…) în care organele abilitate pot să procedeze la aplicarea efectivă a sancțiunilor reglementate de art. 25 din Legea nr. 176/2010, prin care se angajează răspunderea disciplinară, administrativă, civilă, ca urmare a constatării legalității raportului de evaluare [similar cu executarea hotărârii judecătorești - art. 2.541 alin. (4) din Codul civil]. În consecință, (…) nu se poate reține constatarea intervenirii prescripției extinctive reglementate de Legea nr. 54/2019. O interpretare în sensul celor susținute de reclamant ar permite ca, deși raportul de evaluare să fie întocmit în interiorul termenului de prescripție, contestarea sa de către reclamant să facă imposibilă, datorită duratei în timp a litigiului, antrenarea răspunderii persoanei evaluate, ceea ce, în prescripția extinctivă în materie civilă, aplicabilă și materiei administrative, este de neconceput și contrar voinței legiuitorului, așa cum rezultă din dispozițiile art. 2.500, 2.517,art. 2.532-2.536, art. 2.537-2.541 NCC“. (Sentința nr. 170/CA din 3 iunie 2020). ... 35. Acestor soluții li se alătură și cele menționate de instanța de trimitere, în cuprinsul sesizării, la capitolul jurisprudență cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, conform cărora: – dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 sunt aplicabile numai atunci când raportul de evaluare a stării de incompatibilitate a rămas definitiv înăuntrul termenului general de 3 ani de prescripție a răspunderii, calculat de la data săvârșirii faptei ce a constituit cauza de incompatibilitate, în această interpretare fiind valorificat argumentul reclamantului întemeiat pe considerentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 449 din 16 iunie 2015 (Sentința nr. 515 din 11 iulie 2019 a Tribunalului Argeș - Secția civilă și Sentința nr. 930 din 25 octombrie 2019 a Tribunalului Gorj - Secția contencios administrativ și fiscal); ... – dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 sunt aplicabile, deoarece termenul de prescripție a răspunderii reclamantului nu poate fi calculat de la data săvârșirii faptei ce a constituit cauza de incompatibilitate, ci tot de la momentul rămânerii definitive a raportului de evaluare în cadrul căruia a fost constatată cauza de incompatibilitate, întrucât numai la acest moment se poate considera săvârșită fapta, această interpretare fiind, însă, în divergență cu considerentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 449 din 16 iunie 2015, deși este în concordanță cu natura recognitivă a actului atacat în cauză, prin intermediul acestuia fiind doar constatată o situație preexistentă, care s-a născut prin efectul legii, la momentul rămânerii definitive a raportului de evaluare (Sentința nr. 291 din 19 martie 2020 a Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal). ... ... ... ...
Sursa oficială ↗