Decizia CCR nr. 574/2025Punctul 6

6. Autoarea susține că realizarea dreptului la despăgubire prin plată timp de 5 ani nu este congruent cu o protecție reală a dreptului de proprietate, consacrată de art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție, cu garantarea dreptului la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, și nici nu concordă cu principiul constituțional al aplicării prioritare a reglementărilor internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, prevăzut de art. 20 alin. (2) din Constituție. În acest sens, arată că dreptul la despăgubire pentru imobilele solicitate reprezintă un bun, în sensul consacrat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind consfințit prin decizii administrative. Or, dreptul său la despăgubiri, deși recunoscut prin decizii administrative, necontestate judiciar în termenele legale speciale, nu a fost realizat nici după 19 ani de la formularea notificării de restituire și nici după 13 ani de la prima decizie emisă de autoritățile locale. Autoarea excepției mai arată că, în acest context, o plată eșalonată timp de 5 ani, așa cum prevede textul de lege criticat, a despăgubirilor datorate de către statul român, culpabil de refuzul de a da eficiență juridică dreptului său de proprietate, nu poate echivala decât cu o încălcare a prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție. Se mai susține că punerea în executare cu întârziere a unei decizii administrative reprezintă în sine o încălcare a dreptului garantat de art. 21 alin. (3) din Constituție, iar tergiversarea realizării dreptului, prin plata eșalonată a despăgubirilor, se îndepărtează cu mult de la imperativul garantării dreptului la un proces echitabil, în componenta executării hotărârii judecătorești. ...