Decizia ÎCCJ nr. 68/2020 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în conformitate cu art. 475 din Codul de procedură penală, Tribunalul București a constatat că solicitarea a fost formulată în cursul judecării unei cauze în ultimă instanță (cauza are ca obiect contestația), aflată pe rolul Tribunalului București - Secția I penală, iar chestiunea de drept invocată reprezintă o problemă de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, chiar dacă ea reprezintă o problemă de drept procesual penal, fiind singura modalitate în care i se asigură petentului remediul procesual eficient pentru evaluarea situației sale procesuale. În acest sens s-a precizat că dezlegarea are influență directă asupra soluționării pe fond a cauzei în materialitatea sa (fondul acțiunii penale), întrucât în ipoteza în care interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție va fi în sensul de a considera admisibilă formularea unei cereri de revizuire împotriva unei hotărâri definitive în considerarea art. 552 alin. (2) din Codul de procedură penală, finalitatea unei astfel de proceduri ar conduce la rejudecarea cererii de revizuire în cadrul căreia se poate dispune rejudecarea cauzei potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță, influențând în mod direct soluționarea fondului acțiunii penale. În opinia tribunalului, este îndeplinită și cea de a treia condiție de admisibilitate, întrucât Decizia nr. 42/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători, prin care s-a statuat că pot fi supuse revizuirii hotărârile penale definitive prin care s-a dispus asupra fondului cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, este anterioară reglementării instituției pronunțării hotărârii prealabile, fiind întemeiată pe dispozițiile Codului de procedură penală din 1969 și, prin urmare, nu poate fi aplicată unei instituții juridice care la data respectivă nu exista. Tribunalul a opinat că revizuirea în cazul deciziilor Curții Constituționale nu se mai fundamentează pe o eroare de fapt în rezolvarea inițială a fondului, ci pe o violare continuă a efectelor definitive și obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale, prin care, ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauză, a fost declarată neconstituționalitatea prevederii legale pe care hotărârea s-a întemeiat. Așadar, s-a apreciat că finalitatea acestei revizuiri speciale este înlăturarea din sfera ordinii de drept reale a unei hotărâri penale definitive care conține o eroare judiciară, ce aduce o gravă atingere ordinii de drept constituționale. Instanța a indicat că, fără a fi o eroare de fapt, eroarea judiciară în cazul revizuirii pentru deciziile Curții Constituționale este a priori descrisă în corpul textului care reglementează acest caz de revizuire, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. S-a precizat că există o concordanță deplină între ipoteza reglementată la nivel normativ și situația revizuentului, în sensul că eroarea produsă prin respingerea cererii sale inițiale a fost cauzată de aplicarea unui text legal exact în forma în care a fost, ulterior, declarat neconstituțional. A mai fost subliniat că revizuentul a invocat excepția de neconstituționalitate a acestui text și instanța de judecată a dispus sesizarea Curții Constituționale, însă i-a respins cererea pe fondul său, invocând dispoziția declarată neconstituțională, astfel că efectele juridice negative pentru revizuent, decurgând din încălcarea dispoziției constituționale, continuă să se producă - deoarece este în continuare în executarea unei pedepse pronunțate pentru o faptă posibil dezincriminată prin efectul pronunțării unei decizii de constatare a neconstituționalității textului incriminator. În consecință, s-a arătat că revizuirea formulată de condamnat împotriva hotărârilor prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea sa de înlăturare a pedepsei aplicate, întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, este posibil a fi admisibilă în principiu întrucât privește o hotărâre rămasă definitivă în condițiile art. 552 alin. (2) din Codul de procedură penală. ...