Decizia ÎCCJ nr. 10/2023 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție În opinia instanței de sesizare, chestiunea de drept invocată reprezintă o problemă de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, chiar dacă ea reprezintă o problemă de drept procesual penal, fiind singura modalitate în care i se asigură petentului remediul procesual eficient pentru evaluarea situației sale procesuale. În acest sens, dezlegarea are influență directă asupra soluționării pe fond a cauzei în materialitatea sa (fondul acțiunii penale), întrucât, în ipoteza în care interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție va fi în sensul de a considera admisibilă formularea unei cereri de revizuire în cazul în care cele două hotărâri definitive care nu se pot concilia sunt una penală și cealaltă civilă/de contencios administrativ, finalitatea unei astfel de proceduri ar conduce la rejudecarea cererii de revizuire în cadrul căreia se poate dispune rejudecarea cauzelor reunite potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță, influențând în mod direct soluționarea fondului acțiunii penale și civile din cadrul procesului penal. Instanța de trimitere a apreciat că revizuirea care se întemeiază pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală poate avea loc atunci când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, legiuitorul neprevăzând dacă aceste hotărâri judecătorești pot fi numai de natură penală ori și de natură civilă. Instanța a considerat că din economia textelor de lege incidente în materie de revizuire, aparent, pentru acest caz de revizuire nu se pot invoca decât două hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală, latura civilă urmând să facă obiectul unei revizuiri conform Codului de procedură civilă. Totuși, instanța de trimitere a apreciat că trebuie reținută și recenta hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, în Cauza Doru Lup contra României, în care instanța a luat act de declarația Guvernului României care a recunoscut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul ignorării autorității unei hotărâri definitive civile, de către o instanță penală, în condițiile în care, în procedura de revizuire în materie procesual penală, instanța română a arătat că nu se poate recunoaște neconciliabilitatea dintre o hotărâre civilă și una penală și a considerat cererea reclamantului ca inadmisibilă, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. În prezenta cauză, apelantul invocă neconciliabilitatea dintre Sentința penală nr. 233 din 1.11.2017, pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția penală, în Dosarul nr. 765/113/2021, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 335/A din 14.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția penală, și Decizia nr. 1.774 din 22.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.982/113/2014, hotărâri judecătorești care ar fi contradictorii și ar fi interpretat diferit, în opinia apelantului, aceeași realitate juridică. Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori a apreciat că este necesară dezlegarea acestei chestiuni de drept, în vederea justei soluționări a cauzei, în contextul în care reclamantului i-au fost până în prezent închise toate căile interne în vederea remedierii situației sale juridice, fiindu-i respinsă revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, deși a invocat în litigiul principal neconstituționalitatea dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, text declarat neconstituțional prin Decizia nr. 102/2021 a Curții Constituționale, iar singura cale juridică ce i-a mai rămas fiind prezenta procedură de revizuire pe un alt temei juridic - art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. ...