Decizia ÎCCJ nr. 11/2020 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție: III.1 Punctul de vedere exprimat în opinia majoritară S-a arătat că „rațiunea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este una similară celei a recursului în interesul legii, prima operând a priori, în timp ce ultima reprezintă un remediu a posteriori pentru unificarea practicii judiciare. Prin cele două instituții se urmărește același scop, respectiv asigurarea unei jurisprudențe unitare la nivelul tuturor instanțelor din țară, ambele fiind în competența exclusivă a instanței supreme. Mecanismul hotărârii prealabile instituie un veritabil dialog judiciar între instanța supremă și celelalte instanțe judecătorești care are drept scop prevenirea apariției interpretărilor divergente, care ulterior ar impune pronunțarea unui recurs în interesul legii“. S-a apreciat că, „în condițiile în care Curtea de Apel Târgu Mureș, prin Decizia penală nr. 514 din 15 noiembrie 2019, a sancționat cu nulitatea absolută nedesemnarea de către colegiul de conducere a instanței, la începutul anului, a completelor specializate pentru a judeca cauze de corupție, deși anterior judecătorul fondului a făcut parte dintr-un complet specializat pentru judecarea cauzelor de corupție, aspect invocat de inculpatul (...), pronunțarea unei soluții divergente impune promovarea unui recurs în interesul legii“. În legătură cu condiția ca sesizarea să vizeze o chestiune de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, s-a apreciat „(...) că nu sunt excluse problemele de drept procesual, ci subordonează atât problemele de drept penal substanțial, cât și problemele de drept procesual necesității existenței unei relații de dependență între lămurirea problemei de drept și soluționarea pe fond a cauzei. (...) soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală produce efecte concrete asupra modului de rezolvare a apelurilor, în sensul desființării sentinței primei instanțe și rejudecarea cauzei de către instanța de fond sau respingerea excepției și continuarea judecății de către instanța de apel. Lipsa formală a desemnării completurilor specializate este susceptibilă de a fi interpretată diferit, putând fi considerată o eroare materială nesancționabilă sau sancționabilă cu nulitatea relativă sau, din contră, drept o lipsă a specializării și o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și funcțională a completului care a judecat astfel de cauze fără să fi avut atribuită specializarea la momentul repartizării aleatorii, cu consecința sancțiunii nulității absolute și a rejudecării cauzelor în primă instanță. Rațiunea acestei sesizări pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile constă în necesitatea, pe care o considerăm imperativă, de a preveni o practică judiciară neunitară, cu consecințe extrem de serioase în privința evoluției diferite a procedurilor judiciare față de inculpații aflați într-o situație juridică identică și, în cele din urmă, extrem de severe în privința decredibilizării actului de justiție.“ În final, s-a considerat „(...) că este îndeplinită condiția existenței unei veritabile chestiuni de drept, deoarece sunt vizate dispoziții complexe, necorelate, care generează dificultăți de interpretare, referitoare la dobândirea specializării, la încetarea specializării, sancțiunea încălcării desemnării anuale a completurilor specializate, care pot da naștere mai multor soluții“. În motivarea opiniei majoritare au fost menționate texte legale care au legătură cu soluționarea chestiunii de drept [art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, art. 36 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, art. 41 alin. (1) -(3) și art. 52 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17.12.2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală]. Conform opiniei majoritare, „întrebările formulate vizează o dezlegare cu valoare de principiu a unor chestiuni de drept, respectiv interpretarea unor dispoziții legale in abstracto, deoarece premisa de la care se pornește își găsește izvorul în dispozițiile legale prezentate mai sus.“ Concluzionează instanța de trimitere (în opinie majoritară) „că, dacă un judecător a fost numit într-un complet specializat în judecarea cauzelor de corupție, în lipsa altor cerințe legale, dacă face parte din secția penală, prin acest act a dobândit specializarea. Lipsa unor cursuri, seminare de specialitate, parcurgerea altor forme de pregătire pot constitui vătămări, în condițiile nulității relative. Relevant este răspunsul primit de Curtea Constituțională a României de la Consiliul Superior al Magistraturii din care rezultă că tribunalele și curțile de apel s-au preocupat în sensul aplicării art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, solicitând Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea înființării de completuri specializate cu privire la judecarea cauzelor ce au ca obiect infracțiuni stabilite prin Legea nr. 78/2000. (paragraful 140 din Decizia nr. 417/2019 a Curții Constituționale a României) Împrejurarea că judecătorul, după ce a făcut parte, anterior, dintr-un complet specializat, nu a fost desemnat, la începutul anului, într-un complet specializat, prin hotărârea colegiului de conducere, nu atrage pierderea specializării. Ipotetic, un judecător desemnat într-un complet specializat, care judecă mai mulți ani un dosar de corupție, chiar dacă nu este desemnat, la începutul anului, într-un complet specializat, nu își pierde competența de a judeca cauza, ci, dimpotrivă, asigură continuitatea completului de judecată. Evidențiem, în acest sens, și dispozițiile art. 36 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 304/2004 potrivit căruia colegiul «propune președintelui instanței, în raport cu natura și numărul cauzelor, înființarea și desființarea completelor specializate», din care rezultă că desființarea completelor specializate se face la propunerea colegiului, printro manifestare de voință expresă. (...) în condițiile în care judecătorul a făcut parte dintr-un complet specializat, iar completul specializat nu a fost desființat, acesta are competența materială și funcțională de a judeca cauze ce au ca obiect infracțiuni stabilite prin Legea nr. 78/2000. Împrejurarea că judecătorul, după ce a făcut parte, anterior, dintr-un complet specializat, nu a fost desemnat, la începutul anului, într-un complet specializat, prin hotărârea colegiului de conducere, nu determină încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată, sancționată cu nulitatea absolută, ci, în măsura în care a adus o vătămare a drepturilor părților ori altor subiecți procesuali principali, poate fi sancționată cu nulitatea relativă, în condițiile art. 282 din Codul de procedură penală.“ ... III.2 Punctul de vedere exprimat în opinia separată Opinia separată a fost în sensul că „(...) nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept supusă analizei, pentru următoarele considerente: Conform art. 475 din Codul de procedură penală: «Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.» Deși, raportat la prevederile textului legal menționat, se constată că instanța este învestită cu judecarea căii de atac a apelului formulată împotriva unei sentințe prin care s-a soluționat cauza în fond, urmând a pronunța o decizie în ultimă instanță, că chestiunea de drept în discuție reprezintă o chestiune de drept asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar chestiunea de drept invocată reprezintă o chestiune de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, (...) nu este îndeplinită condiția ca prin hotărârea ce se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție a fi pronunțată să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. În acest sens, (...) în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală au fost respinse ca inadmisibile sesizările pentru pronunțarea unor hotărâri prealabile în situația în care prin pronunțarea acestor hotărâri sa tins la a se obține soluția concretă într-o anumită cauză. Astfel, prin Decizia nr. 21/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: «În interpretarea art. 1 alin. (2) raportat la art. 10 alin. (2) , art. 102 alin. (2) și (3) și art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, în situația în care este invocată nulitatea absolută cu consecința excluderii unor mijloace de probă, este respectat dreptul la un proces echitabil dacă instanța se pronunță asupra nulității printr-o hotărâre separată (încheiere), anterioară celei prin care soluționează fondul cauzei?». În considerentele deciziei menționate s-au arătat următoarele: «În jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că „(...) sesizarea instanței de trimitere trebuie să aibă ca obiect dezlegarea unor veritabile chestiuni de drept care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile“ (Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019) și că (...) „condiția restrictivă de admisibilitate prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală ce vizează dezlegarea cu valoare de principiu a unei chestiuni de drept“ (Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018).» Se arată în continuare în această decizie că «problema de drept supusă analizei de către instanța de trimitere nu este susceptibilă de o rezolvare de principiu, întrucât constatarea existenței sau a inexistenței unei încălcări a dreptului la un proces echitabil depinde de particularitățile speței, fiind necesară o analiză concretă în fiecare dosar în parte». În prezenta cauză, așa cum rezultă din hotărârile Colegiului de conducere al Tribunalului Cluj, depuse la dosar de inculpatul (...) și, respectiv, comunicate de această instanță la solicitarea Curții de Apel Alba Iulia, în cadrul Secției penale a Tribunalului Cluj au fost desemnate, prin hotărâri ale acestui colegiu, completuri specializate pentru judecarea cauzelor de corupție pentru perioada 2007-2013. În perioadele 2007-2008 și, respectiv, 2011-2013, judecătorul care a pronunțat hotărârea apelată în prezenta cauză a făcut parte dintr-un complet specializat în materia infracțiunilor de corupție, însă în anii 2009 și 2010 nu a mai făcut parte dintr-un astfel de complet specializat. În hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului Cluj din anul 2013, privind constituirea completelor pentru anul 2014, nu se mai face nicio referire la constituirea vreunui complet specializat în materia infracțiunilor de corupție, iar situația a fost identică și în anii următori.“ Prin urmare, s-a apreciat în opinia separată „că o dezlegare de principiu a problemei de drept invocate în opinia majoritară nu s-ar justifica, date fiind particularitățile esențiale ale prezentei cauze, situația expusă a completurilor specializate în materia infracțiunilor de corupție la nivelul Tribunalului Cluj, în general, și raportat la completul care a pronunțat sentința apelată în prezenta cauză, în special, fiind puțin probabil a se regăsi în cazul altor instanțe.“ S-a mai argumentat că „(...) așa cum se arată în deciziile nr. 12/2017 și nr. 18/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, «Hotărârile prealabile rezultate din mecanismul de unificare a practicii prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală cuprind rezolvări de principiu ale unor chestiuni de drept, clarificând modul de interpretare in abstracto, pe viitor, a dispozițiilor legale care au generat acea problemă. Soluția de principiu a instanței supreme își găsește aplicabilitatea, așadar, nu doar în cauza în care a intervenit mecanismul de unificare a practicii analizat, ci în toate cauzele în care se ridică o problemă de drept esențialmente similară și în care particularitățile procedurii derulate nu influențează semnificativ coordonatele acelei probleme de drept».“ Conform opiniei separate, „(...) un al doilea motiv pentru care (...) nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept supuse analizei este acela că, pe această cale, s-ar solicita, practic, instanței supreme să interpreteze efectele Deciziei nr. 417/2019 a Curții Constituționale.“ În acest sens s-a argumentat că „în Decizia nr. 24/2015 a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală s-au arătat următoarele: Efectele deciziilor Curții Constituționale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituții ale statului, întrucât un atare demers ar genera o știrbire a competenței sale exclusive în materie. Prin urmare, instanțele judecătorești nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecății, demers pe deplin posibil și în speța de față. În mod similar s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție și în cauza soluționată prin Decizia nr. 17/2019 prin care s-a respins ca inadmisibilă o altă cerere de pronunțare a unei hotărâri prealabile.“ ...