Decizia ÎCCJ nr. 68/2020 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție A. Cu privire la admisibilitatea sesizării Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curților de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. În raport cu textul legal evocat, se constată că admisibilitatea unei sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept este subsumată îndeplinirii cumulative a trei condiții, respectiv: completul de judecată care a formulat sesizarea să fi fost învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; chestiunea de drept care formează obiectul sesizării să nu fi fost dezlegată anterior printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici să nu formeze obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării. Mecanismul de unificare jurisprudențială al procedurii hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept esențiale și punctuale, adecvată circumstanțelor speței, într-o cauză aflată în curs de soluționare în ultimă instanță. În cauză, se constată îndeplinită condiția privind titularul sesizării și etapa procesuală în care poate fi formulată, deoarece instanța care a adresat sesizarea este Tribunalul București învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv cu contestația declarată de revizuentul condamnat împotriva Sentinței penale nr. 3.156 din 28 noiembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția penală, prin care, în baza art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat, ca inadmisibilă. De asemenea, este întrunită condiția negativă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere că problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție nu a făcut obiectul unei hotărâri prealabile sau al unui recurs în interesul legii și nici nu formează obiectul unui asemenea recurs. Analizând cea de-a treia condiție prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, se consideră că soluționarea pe fond a contestației formulate de revizuentul condamnat depinde de lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării, având în vedere că verificarea tipului de hotărâri care pot fi supuse revizuirii este o cerință obligatorie în procedura admisibilității în principiu. Or, cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, pe care se fundamentează cererea de revizuire formulată de condamnat, se referă la hotărâri definitive care s-au bazat pe o prevedere legală care a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate, or, în legătură cu acest gen de hotărâri se solicită a se pronunța o hotărâre prealabilă prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii, în materia revizuirii. Dezlegarea ce ar putea fi dată de instanța supremă prezentei chestiuni de drept ar putea produce consecințe asupra conținutului hotărârii din procesul principal, respectiv asupra modului de rezolvare a cauzei în care a fost invocată, având în vedere că, pe calea revizuirii întemeiate pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală față de Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curții Constituționale - care a analizat constituționalitatea dispozițiilor art. 595 din Codul de procedură penală și art. 4 din Codul penal, condamnatul (care a invocat în cauză excepția de neconstituționalitate a acestor texte legale) tinde la rejudecarea contestației la executare în baza dispozițiilor art. 595 din Codul de procedură penală, în scopul de a se valorifica Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale [prin care s-a statuat că dispozițiile art. 246 din Codul penal anterior și cele ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma îndeplinește în mod defectuos din cuprinsul acestora se înțelege îndeplinește prin încălcarea legii], în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu pentru care s-a dispus condamnarea prin decizia instanței de apel, în scopul înlăturării pedepsei prin constatarea dezincriminării faptei. ... B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită Dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală reglementează un caz de revizuire sui generis care presupune întrunirea următoarelor condiții: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională; excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere; consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. Acest caz de revizuire corespunde celui prevăzut de art. 408^2 din Codul de procedură penală din 1968, care era reglementat separat, într-un articol distinct de cel în care erau enumerate celelalte cazuri de revizuire, și prevedea că: „Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.“ Din perspectivă istorică, este de amintit că, până la adoptarea Legii nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010), prin care a fost abrogat art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, era prevăzută posibilitatea suspendării judecării cauzei în situația invocării excepției de neconstituționalitate. De la acel moment, ca un remediu procesual pentru nesuspendarea soluționării cauzei rezultată din abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prin art. III pct. 2 din Legea nr. 177/2010 s-a reglementat un nou caz de revizuire, prin dispozițiile art. 408^2 din Codul de procedură penală din 1968, remediu aplicabil doar în cauza în care se invoca excepția de neconstituționalitate și în care se pronunța hotărârea a cărei revizuire se ceruse. În același sens, al posibilității folosirii revizuirii în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate admisă, după intrarea în vigoare la 1 februarie 2014 a noului Cod de procedură penală, prin art. II pct. 113 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, au fost modificate dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală în concordanță cu Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016), prin care s-a statuat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională. Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc de apărare, prin care părțile diligente își valorifică drepturile și interesele legitime, așa încât decizia de admitere a Curții Constituționale trebuie să profite acestora. În mod constant, Curtea Constituțională a stabilit că neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează, în primul rând, situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30). În consecință, este în spiritul dreptului la un proces echitabil ca părțile să poată beneficia de efectele deciziilor Curții Constituționale, în cauzele în care au invocat excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții legale și în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă care s-a întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională, aceasta fiind rațiunea pentru care legiuitorul a reglementat, printre cazurile de revizuire, pe cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepția de neconstituționalitate admisă printr-o decizie a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești devine astfel un motiv legal pentru reformarea hotărârilor judecătorești care s-au întemeiat pe o dispoziție declarată neconstituțională, cu condiția ca excepția să fi fost ridicată în cauză. Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, că excepția de neconstituționalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționării litigiului cu care este conexă, care nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret, astfel că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște - facta futura, cât și situațiile juridice pendinte, dar și acele situații care au devenit facta praeterita dacă în cauză a fost invocată excepția de neconstituționalitate, ca mijloc de apărare (paragraful 24). În aceste din urmă situații (facta praeterita), decizia de admitere a excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională mijlocește revizuirea întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Conform art. 452 din Codul de procedură penală, hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. Procedura prevăzută de art. 595 din Codul de procedură penală este incidentă în situația în care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța urmând să ia măsuri pentru ducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și ale art. 6 din Codul penal. Prevederea în lege a unei fapte ca infracțiune constituie o trăsătură esențială a infracțiunii și, în mod evident, ține de latura penală a cauzei, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală - intitulat Hotărârile supuse revizuirii care face referire la latura penală și latura civilă a hotărârilor judecătorești definitive -, rezultă că revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive pronunțate asupra unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din Codul de procedură penală, conform celor statuate prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curții Constituționale. Prin urmare, examinarea care se realizează în procedura reglementată de art. 595 din Codul de procedură penală are legătură cu latura penală a cauzei, care poate sau nu să sufere modificări. Un alt argument de text în sensul că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală pot fi invocate și în ipoteza unei hotărâri penale definitive prin care nu s-a soluționat fondul acțiunii penale, pronunțate în soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din Codul de procedură penală, îl reprezintă dispozițiile art. 453 alin. (4) teza a II-a din Codul de procedură penală, în conformitate cu care cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b) -d) și f) din Codul de procedură penală constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. În mod distinct, dispozițiile art. 453 alin. (4) teza I din Codul de procedură penală fac referire la netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal doar pentru cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în conformitate cu care revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Din interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 453 alin. (4) teza I și teza a II-a din Codul de procedură penală rezultă posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, împotriva unei hotărâri definitive în vederea remedierii aspectelor de nelegalitate ce decurg din încălcarea unei dispoziții constituționale pe care s-a întemeiat hotărârea. Excepția de neconstituționalitate admisă și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești are rolul de a media calea extraordinară de atac a revizuirii. Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală reliefează că stabilitatea hotărârii judecătorești nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituție. Revizuirea în cadrul deciziilor Curții Constituționale rezidă în efectele obligatorii ale deciziilor instanței de contencios constituțional și în necesitatea valorificării în concret a modului în care a fost exercitat dreptul la apărare prin invocarea în cauză a excepției de neconstituționalitate a dispoziției legale pe care s-a întemeiat hotărârea pronunțată de instanță. Numai în acest mod accesul la justiție nu apare ca formal și iluzoriu, iar sesizarea Curții Constituționale are eficiență juridică. ... ...