Decizia CCR nr. 564/2025Punctul 58
Punctul 58
58. Față de modificările operate prin legea criticată, rezultă că acestea se reflectă în conținutul expunerii de motive, astfel încât nu se poate reține o lipsă de fundamentare sub acest aspect. De altfel, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale, faptul că o expunere de motive nu este suficient de precisă sau că nu lămurește toate aspectele de conținut ale normelor adoptate nu determină, ut singuli, concluzia că însăși norma/însuși actul respectiv este neconstituțională/neconstituțional pentru acest motiv. Expunerea de motive este un instrument pentru interpretarea actului normativ și deslușirea sensului/înțelesului acestuia (prin interpretare teleologică), putând constitui un criteriu de evaluare a constituționalității coroborată cu alte elemente ce configurează calitatea, în ansamblu, a reglementării. Astfel, „dacă în urma parcurgerii tuturor metodelor interpretative, inclusiv a celei teleologice, se ajunge la concluzia că textul legal este neclar/imprecis/imprevizibil, atunci se poate constata încălcarea Constituției“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 137 din 16 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 4 aprilie 2022, paragraful 98). ...
Sursa oficială ↗