Decizia CCR nr. 545/2025Punctul 7
Punctul 7
7. Se mai susține că prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 contravin dispozițiilor din Constituție referitoare la criteriile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate pe care un text normativ trebuie să le îndeplinească, astfel cum au fost analizate în jurisprudența Curții Constituționale. Se arată că în procedura adoptării în Parlament a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 trebuie avut în vedere și Avizul Consiliului Legislativ nr. 712 din 28 decembrie 2019, care, deși este unul favorabil, indică neconformitatea prevederilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 cu normele de tehnică legislativă și, implicit, cu rigorile constituționale. Ca urmare a utilizării unor sintagme precum „cel mult la nivelul“, respectiv „își desfășoară activitatea în aceleași condiții“, dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 sunt insuficient de clare, ceea ce afectează predictibilitatea acestora. În consecință, se consideră că măsura prevăzută de art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se constituie într-o veritabilă limitare a dreptului constituțional la muncă, inclusiv în componenta referitoare la dreptul la un salariu echitabil, textul criticat fiind lipsit de previzibilitate/predictibilitate, claritate și precizie, având în vedere: plafonarea sporurilor salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2019, fără a se preciza cu exactitate care este perioada de aplicare a acestei măsuri, în contextul altor măsuri de aplicare etapizată deja prevăzute de art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017; lipsa de claritate a enunțului „cuantumul sporurilor [...] se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018“; omisiunea introducerii unei definiții pentru sintagma „își desfășoară activitatea în aceleași condiții“, în contextul în care pentru alte categorii de personal bugetar, pentru aceleași condiții, se oferă alt tratament salarial. ...
Sursa oficială ↗