Decizia ÎCCJ nr. 22/2020 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. Astfel, în raport cu textul legal mai sus enunțat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei cerințe: – instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; ... – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare. ... În speță sunt îndeplinite toate cerințele cumulative anterior enunțate. Curtea de Apel București este învestită, în Dosarul nr. 12.265/299/2019, cu soluționarea apelului declarat de inculpatul S.C.A. împotriva Sentinței penale nr. 788 din 19 noiembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București. Rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecințe juridice directe asupra modului de soluționare a fondului cauzei. În fine, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o decizie de recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aflat în curs de soluționare. În consecință, sesizarea este admisibilă, întrunind condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Cu privire la fondul chestiunii de drept: În conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (2) din Codul penal, când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultantă se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. Conform dispozițiilor art. 79 alin. (2) din Codul penal, dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor referitoare la circumstanțele agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă. Prin raportare la dispozițiile legale enunțate, operațiunea de aplicare a regulilor privind concursul de infracțiuni se realizează anterior operațiunii de aplicare a regulilor privind recidiva postcondamnatorie. Ca atare, soluția indicată la pct. 2 din dispozitivul încheierii de sesizare, care implică aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele stabilite pentru infracțiunile (A) și (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (C), considerând că intervenția recidivei duce la ruperea concurenței dintre infracțiunile (A) și (C), este în concordanță cu prevederile art. 43 alin. (2) din Codul penal și ale art. 79 alin. (2) din Codul penal care instituie regulile privind concursul dintre cauzele de agravare a pedepsei. Prin Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite - aplicabilă și după intrarea în vigoare a noului Cod penal - s-a stabilit că: „În cazul în care instanța este învestită prin același act de sesizare cu judecarea a două infracțiuni intenționate, săvârșite de același inculpat, dintre care una anterior și cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendare condiționată a executării pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispozițiile art. 85 din Codul penal anterior. Pedeapsa ce va fi executată urmează a fi determinată astfel: – se vor aplica pedepse pentru fiecare dintre cele două infracțiuni deduse judecății; ... – se va dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei pronunțate anterior; ... – se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, pedeapsa a cărei executare a fost inițial suspendată condiționat cu pedeapsa care a atras anularea acestei, putându-se adăuga un spor de pedeapsă; ... – pedeapsa rezultantă, astfel determinată, se va contopi, după caz, conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară, cu cea stabilită pentru fapta săvârșită în termenul de încercare, putându-se adăuga un spor de pedeapsă. ... În considerentele deciziei s-a statuat că „infracțiunile săvârșite în stare de recidivă nu pot fi considerate în concurs cu cele comise mai înainte ca hotărârea de condamnare anterioară să rămână definitivă. Sfera concursului de infracțiuni, cu pluralitatea infracțională, s-a închis prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracțiunile concurente și, ca atare, tot ceea ce precedă alcătuiește concursul, iar tot ce urmează constituie recidivă“. Argumentele instanței supreme își păstrează valabilitatea și în prezent. Așadar, infracțiunile săvârșite în stare de recidivă nu pot fi considerate în concurs cu cele comise mai înainte ca hotărârea de condamnare anterioară să fi rămas definitivă, relevantă pentru primul termen fiind condamnarea definitivă, iar sfera concursului de infracțiuni cu pluralitate infracțională s-a închis prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracțiunile concurente. Astfel, infracțiunea nou-descoperită va face parte din structura primului termen al recidivei, iar prin aplicarea dispozițiilor art. 38 și 39 din Codul penal pedeapsa rezultantă va deveni prim termen al recidivei. ...