Decizia ÎCCJ nr. 53/2022 (HP)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel București - Secția I penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor și a problemei ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. Din examinarea textului legal enunțat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei condiții: – să existe o cauză în curs de judecată, iar instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea ei în ultimă instanță; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; ... – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare. ... Raportând sesizarea ce face obiectul prezentei cauze la cerințele de admisibilitate, nu sunt îndeplinite cumulativ toate aceste condiții. Astfel, se constată că prima condiție este îndeplinită, deoarece solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparține unei instanțe învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv Curtea de Apel București - Secția I penală, pe rolul căreia se află înregistrat Dosarul nr. 29.758/3/2021, ce are ca obiect apelul formulat de inculpatul D.C.A. împotriva Sentinței penale nr. 307 din data de 30 martie 2022 a Tribunalului București. De asemenea, cea de-a doua condiție este îndeplinită, întrucât chestiunea de drept supusă dezlegării vizează întrunirea elementelor de tipicitate ale uneia dintre infracțiunile care constituie obiectul acuzației penale, împrejurare care are efecte asupra laturii penale a cauzei. În schimb, nu este îndeplinită ultima condiție de admisibilitate, respectiv chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii. Înalta Curte de Casație și Justiție, asupra sesizării prealabile de față, constată că această chestiune de drept a fost soluționată pe calea recursului în interesul legii. Astfel, Completul competent să judece recursul în interesul legii a fost sesizat și a soluționat recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Sesizarea nr. 11.874/2.670/III-5/2011 prin care s-a solicitat interpretarea unitară a noțiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic, în vederea interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) , (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, ce incriminau anterior Codului penal actual infracțiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic. Chestiunea de drept soluționată neunitar în jurisprudență a fost determinată de înțelegerea diferită de către instanțele judecătorești a diferențierii practice între montarea la ATM a dispozitivelor de citire a benzii magnetice a cardului autentic și a codului PIN aferent acestuia, respectiv folosirea la bancomat a cardului falsificat ori chiar a celui autentic, fără acordul titularului său, însă soluționarea recursului în interesul legii a făcut necesară tranșarea obligatorie de către Înalta Curte a chestiunii accesului la un sistem informatic, chestiune ce face obiectul prezentei sesizări de pronunțare a unei hotărâri prealabile. Recursul în interesul legii sub aspectul interpretării unitare a noțiunii de acces fără drept la un sistem informatic a fost soluționat prin Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 6 decembrie 2013, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „Folosirea la bancomat a unui card bancar autentic, fără acordul titularului său, în scopul efectuării unor retrageri de numerar, constituie infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracțiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. (1) , (2) și (3) din Legea nr. 161/2003“. Este de notat că Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013 își produce efectele în continuare, deoarece incriminările faptei de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic și a faptei de acces, fără drept, la un sistem informatic, prevăzută de art. 42 alin. (1) , (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 au fost codificate de Codul penal actual în art. 250 - Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și, respectiv, în art. 360 - Accesul ilegal la un sistem informatic. Pentru a statua în sensul existenței concursului ideal de infracțiuni, Înalta Curte a argumentat, în finalul subsecțiunii 6.3.3., că: Prin folosirea la ATM a cardului autentic, fără acordul titularului său, se accesează fără drept un sistem informatic, în scopul obținerii de date informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, faptă incriminată de art. 42 alin. (1) , (2) și (3) din Legea nr. 161/2003. În cazul în care cardul este folosit pentru retrageri de numerar, având în vedere că accesul la sistemul informatic inițiat prin folosirea codului PIN se epuizează prin retragerea de numerar, ia naștere un concurs ideal cu infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002. Astfel, dacă ulterior accesului fără drept la un sistem informatic, în scopul obținerii de date informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, se vor efectua și operațiuni financiare (retrageri de sume, plăți, transferuri etc.), infracțiunea de acces neautorizat va veni în concurs cu infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 356/2002, constând în efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, infracțiuni aflate în concurs ideal. Făptuitorul transmite prin intermediul componentelor sistemului (tastatură) solicitări către unitatea centrală de prelucrare a sistemului, care îi vor permite posesorului nelegitim al cardului accesul către date informatice din sistemul bancar. Prin aceasta, datele informatice stocate au devenit vulnerabile, integritatea lor fiind amenințată. Legătura de cauzalitate dintre acțiunea făptuitorului și urmarea produsă datelor informatice rezultă din însăși materialitatea faptei. Or, tehnologia contactless asigură aceeași funcție a cardului bancar, acesta putând fi folosit la un terminal POS sau ATM, prin simpla apropiere a cardului de acestea fiind accesate aceleași sisteme informatice. Ca atare, Înalta Curte a tranșat chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări de pronunțare a unei hotărâri prealabile, statuând în sensul existenței unui concurs ideal între infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 din Codul penal, și între infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) din Codul penal. Așadar, indubitabil, asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în sensul avut în vedere de art. 475 din Codul de procedură penală, prin recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013, obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 6 decembrie 2013. Nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, și anume ca asupra chestiunii de drept să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală va respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de către Curtea de Apel București - Secția I penală. ...