Decizia ÎCCJ nr. 68/2022 (HP)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Timișoara - Secția penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor și a problemei ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ Din examinarea textului legal mai sus enunțat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei condiții: – să existe o cauză în curs de judecată, iar instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea ei în ultimă instanță; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; ... – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare. ... Sesizarea instanței de trimitere - Curtea de Apel Timișoara are în vedere lămurirea a două probleme de drept: – operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante în cazul în care o infracțiune (A) (nejudecată definitiv) este concurentă atât cu infracțiunea (B), ce reprezintă primul termen, cât și cu infracțiunea (C), ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postexecutorii, iar până la judecata definitivă a infracțiunii (A), pedeapsa pentru infracțiunea (B) este integral executată; ... – tratamentul sancționator pentru infracțiunile (A), (B) și (C), fie eventualele consecințe asupra condamnării pentru infracțiunea (C) - modificarea încadrării juridice a infracțiunii (C), cu posibilitatea de modificare a pedepsei aplicate pentru această infracțiune, de instanța ce judecă infracțiunea (A), în raport cu stabilirea pedepsei prin aplicarea regulilor concursului pentru infracțiunile (A) și (B), respectiv regulile privind recidiva postcondamnatorie. ... Asupra sesizării privind prima problemă, respectiv modalitatea de determinare a pedepsei rezultante, se constată: În cauză, prima condiție este îndeplinită, deoarece solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparține unei instanțe învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv Curtea de Apel Timișoara, pe rolul căreia se află înregistrat Dosarul nr. 13.799/325/2021 ce are ca obiect apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, împotriva Sentinței penale nr. 856 din 30.03.2022 pronunțate în Dosarul nr. 13.799/325/2021 de Judecătoria Timișoara. De asemenea, rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecințe juridice directe asupra modului de soluționare a fondului cauzei. În schimb, în ceea ce privește caracterul de noutate și de actualitate, din verificările efectuate la nivelul instanței supreme, a rezultat că problema de drept, obiect al sesizării, a primit o rezolvare anterioară. Astfel, prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 6 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a IIa penală, în Dosarul nr. 12.265/299/2019, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică: 1) aplicarea întâi a regulilor recidivei postcondamnatorii cu privire la pedepsele stabilite pentru infracțiunile (B) și (C), rezultanta fiind ulterior contopită, potrivit regulilor concursului de infracțiuni, cu pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (A), concurentă atât cu infracțiunea (B), cât și cu infracțiunea (C), sau 2) aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele stabilite pentru infracțiunile (A) și (B), rezultantei fiindu-i aplicabile ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (C), considerând că intervenția recidivei duce la ruperea concurenței dintre infracțiunile (A) și (C)“, și a stabilit că, în cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele stabilite pentru infracțiunile (A) și (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (C). De altfel, prin modalitatea de formulare a sesizării, instanța de trimitere tinde la pronunțarea unei decizii definitive cu privire la o chestiune de fapt, ceea ce excedează procedurii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală (a se vedea Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 16 din 22 mai 2015); concluzia reiese cu evidență în condițiile în care s-a statuat asupra operațiunii de stabilire a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni, recidivă prin Decizia nr. 22/2020, iar instanța de apel a solicitat rezolvarea raportat la datele concrete ale speței, invocând ca element suplimentar, „că până la judecata definitivă a infracțiunii (A), pedeapsa pentru infracțiunea (B) este integral executată“. Referitor la cea de-a doua problemă ridicată de Curtea de Apel Timișoara, respectiv: „În ipoteza contopirii pedepselor conform variantei I.1, natura recidivei (recidivă postexecutorie) reținută cu titlu de autoritate de lucru judecat la infracțiunea (C) se păstrează, cu consecința păstrării încadrării și a pedepsei, urmând ca doar tratamentul sancționator specific recidivei postcondamnatorii să fie aplicat în concret în operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante pentru infracțiunile (A), (B) și (C), sau se impune modificarea încadrării juridice a infracțiunii (C), cu posibilitatea de modificare a pedepsei aplicate pentru această infracțiune, demers ce se realizează de instanța ce judecă infracțiunea (A)“, se reține că, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului speței (Decizia nr. 28 din 29.10.2015). Condițiile de admisibilitate a sesizării nu sunt îndeplinite cu privire la cea de-a doua chestiune. Instanța de trimitere solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilirea mecanismului de aplicare a pedepsei în cauza pendinte, raportat la ansamblul condamnărilor suferite de inculpatul B.L., la succesiunea acestora și la tipurile pluralităților de infracțiuni identificate. În concret, se solicită a se preciza tratamentul sancționator pentru infracțiunile (A), (B) și (C) și, implicit, consecințele asupra condamnării pentru infracțiunea (C) [modificarea încadrării juridice a infracțiunii (C), cu posibilitatea de modificare a pedepsei aplicate pentru această infracțiune, de instanța ce judecă infracțiunea (A)]. Având în vedere aceste aspecte, se observă că solicitarea instanței de trimitere presupune examinarea situației juridice concrete a condamnatului, cronologia infracțiunilor săvârșite de către acesta și a condamnărilor definitive pronunțate. Or, această analiză este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei, depășind astfel limitele procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât modul de calcul al pedepsei ce urmează a fi aplicată pentru pluralitatea de infracțiuni nu poate primi o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. Mai mult, se poate constata, din încheierea de sesizare, că membrii completului de doi judecători (instanța de trimitere) au opinii divergente cu privire la problema de drept, astfel că prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile se urmărește și rezolvarea acestei divergențe de opinii, în alt mod decât cel reglementat prin dispozițiile art. 394 alin. (5) din Codul de procedură penală. Așadar, este necesar ca sesizarea să tindă la obținerea unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului speței (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015). Pe cale de consecință, rezolvarea anterioară de principiu prin pronunțarea Deciziei nr. 22 din 9 iulie 2020 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectiv lipsa unei probleme de drept, atrage inadmisibilitatea sesizării cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția penală. ...