Decizia ÎCCJ nr. 2/2022 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: Cu privire la admisibilitatea sesizării Potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ Rezultă din conținutul textului de lege enunțat că admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: – instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. ... În analiza primei condiții care se impune a fi îndeplinită în vederea admisibilității sesizării, respectiv ca instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, Înalta Curte constată că aceasta este pe deplin îndeplinită în cauză, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală fiind învestită cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță, și anume a contestației formulate împotriva Sentinței penale nr. 316 din data de 18 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 392/30/2021, cauza având ca obiect revizuire. Analizând cea de-a doua condiție de admisibilitate, respectiv chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare, Înalta Curte constată că este îndeplinită în cauză și această condiție. În acest sens, se impune a se preciza că în mod constant sa statuat în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție că în analiza condiției referitoare la existența unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de instanța supremă prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești este obligatoriu a ne raporta atât la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanța de trimitere, cât și la considerentele unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate. Or, în speță, chestiunea de drept ridicată prin intermediul sesizării în cauză nu a mai fost examinată în modalitatea în care a fost formulată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat în mod explicit asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Înalta Curte consideră însă că în speță nu este îndeplinită condiția referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluționarea pe fond a cauzei din perspectiva existenței unei chestiuni de drept care să vizeze o judecată propriu-zisă a soluționării acțiunii penale a unei cauze, astfel cum prevăd dispozițiile art. 349 și următoarele din Codul de procedură penală în titlul III intitulat „Judecata“ din Partea specială. Procesul penal este o activitate ce urmărește constatarea la timp și în mod concret a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel încât persoana care a săvârșit o infracțiune să fie trasă la răspundere penală, și este caracterizat de existența a patru faze: urmărirea penală, camera preliminară, judecata și punerea în executare a hotărârilor penale de condamnare rămase definitive. Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor pentru trimiterea în judecată a inculpatului. Această activitate este efectuată de organele de cercetare penală și de către procuror. Camera preliminară are ca obiect verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, activitate pentru care, în virtutea principiului separării funcțiilor judiciare, competența judecătorului de cameră preliminară este strict prevăzută de dispozițiile art. 54 din Codul de procedură penală. Judecata - în această fază se soluționează cauza dedusă judecății. Obiectul judecății se raportează la fapta și persoana arătate în cuprinsul actului de sesizare a instanței. Această activitate este realizată de judecător. Punerea în executare a hotărârilor penale de condamnare rămase definitive Or, în cauza dedusă judecății, chestiunea de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte vizează procedura de cameră preliminară al cărei obiect este reglementat în dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală, situație în care dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu pot fi aplicate prin analogie acestor dispoziții și nici subsumate noțiunii de „soluționare a acțiunii penale pe fond a unei cauze“. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost sesizată de către Curtea de Apel Timișoara cu o cauză cu care a fost învestită să soluționeze acțiunea penală pe fondul său. Încheierea definitivă a judecătorului de cameră preliminară este o încheiere prin care a statuat definitiv asupra legalității administrării probelor în două dosare distincte, și nicidecum în procedura de judecată a soluționării acțiunii penale pe fond a cauzei. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, în lumina acelorași considerațiuni, că procedura camerei preliminare este limitată prin cadrul procesual care o reglementează doar la anumite aspecte; împrejurarea că două încheieri pronunțate cu privire la același material probator sunt într-o situație de contrarietate, în sensul în care, pe de o parte, o instanță a considerat că anumite probe administrate în faza de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, iar o altă instanță a considerat că aceleași probe au fost obținute și administrate în mod legal, excedează deopotrivă condiției referitoare la legătura dintre chestiunea de drept supusă analizei și soluționarea pe fond a acțiunii penale a unei cauze. Or, procedura pronunțării unei asemenea hotărâri este condiționată de existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea acțiunii penale pe fond a cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanța supremă rezolvarea în concret a speței în formula confirmării sau infirmării soluției ce se prefigurează în cauză. Intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă atunci când tinde la clarificarea înțelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, ale căror conținut ori succesiune în timp pot da naștere la dificultăți rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unitatea aplicării lor de către instanțele naționale. În considerarea celor anterior expuse, având în vedere neîntrunirea cumulativă a condițiilor cerute de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție nu va proceda la analiza pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, constatând că sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția penală este inadmisibilă. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ...