DECIZIE 3059/2020Paragraful 19

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.04.2017, cu nr. 3.300/2/2017, reclamanta ............................. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Ordinului nr. 2.632/8.11.2016 emis de pârât. ... 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 4.756 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația Comunelor din România în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a fost anulat Ordinul MFP nr. 2.632/2016, hotărârea urmând a se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după rămânerea ei definitivă, potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004. ... 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 4.756 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a susținut că în mod eronat instanța de fond a apreciat că niciunul dintre temeiurile juridice invocate în preambulul Ordinului nr. 2.632/2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanțelor Publice puse la dispoziția autorităților și instituțiilor publice prin sistemul informatic propriu emis de Ministrul Finanțelor Publice nu justifică emiterea acestuia, în opinia sa, ordinul fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale incidente. Astfel, având în vedere scopul și rațiunea emiterii ordinului contestat, constatarea instanței de fond în sensul că art. 11 alin. (3) lit. a) și c) , art. 60 alin. (4) , art. 61 alin. (3) , art. 68 alin. (2) și (3) , art. 69 alin. (5) nu pot constitui temeiuri juridice ale ordinului emis sau pot constitui temeiuri juridice doar în anumite condiții este nesustenabilă. Cu privire la acest aspect a invocat faptul că legea impune autorităților/instituțiilor publice sau de interes public obligația generală de colaborare în vederea administrării creanțelor fiscale ce se fac venit la bugetul general consolidat, astfel că autoritățile publice, instituțiile publice sau de interes public sunt obligate, potrivit art. 69 din Codul de procedură fiscală, să colaboreze în realizarea scopului acestui act normativ. De asemenea, a arătat recurentul că în vederea ducerii la îndeplinire a dispozițiilor art. 11 alin. (3) lit. a) și c) din Codul de procedură fiscală a apărut necesitatea la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, respectiv al ANAF să existe și să funcționeze un sistem informatic prin intermediul căruia să se realizeze diferite schimburi de informații cu autoritățile/instituțiile publice, iar reținerea judecătorului fondului în sensul că textul de lege nu specifică nimic cu privire la modalitatea de transmitere a informațiilor și nici despre sistemul informatic PatrimVen și, ca atare, acesta nu avea cum să fie reținut ca temei legal în preambulul Ordinului nr. 2.632/2016. Așadar, legiuitorul a reglementat cadrul general, lăsând la latitudinea autorităților publice implicate în emiterea actelor normative care să transpună efectiv aceste dispoziții legale, conform art. 77 din Legea nr. 24/2000, iar prevederile art. 11, 60, 61, 68 și 69 din Codul de procedură fiscală au determinat necesitatea legiferării unor aspecte cu privire la funcționarea sistemului informatic PatrimVen prin intermediul căruia urmează a se realiza schimbul de informații, iar dacă pârâtul nu ar fi emis acest ordin, autoritățile publice, inclusiv MFP și ANAF, s-ar fi aflat în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale. A mai criticat recurentul-reclamant și constatarea instanței de fond cu privire la dispozițiile art. 60 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, susținând că, astfel cum a arătat și prin întâmpinarea de la fond, Ordinul nr. 2.632/2016 nu reglementează transmiterea și conținutul informațiilor cu privire la bunurile imobile deținute în proprietate de rezidenți ai statelor membre ale UE și nici temenele și procedura de realizare a acestora, care sunt reglementate de Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 4.031/2.067/2016. Cu privire la reținerea primei instanțe în sensul că punerea în aplicare a dispozițiilor art. 68 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală nu se poate realiza unilateral de MFP, ci prin emiterea unui ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării, a susținut autoritatea pârâtă că prin Ordinul nr. 2.632/2016 nu au fost reglementate periodicitatea, formatul și modalitatea de transmitere a informațiilor între organul fiscal central și cel local, în prezent aflându-se în curs de elaborare un proiect de ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, al cărui temei juridic îl constituie art. 60 alin. (4) și art. 68 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală. A mai criticat recurentul și constatarea judecătorului fondului cu privire la lipsa de abilitare a MFP de a emite un ordin în vederea punerii în aplicare a art. 69 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, pe motiv că acesta nu a indicat instituția competentă să emită astfel de ordine. Totodată, în opinia sa, este eronată și reținerea curții de apel în sensul că ordinul a fost emis fără respectarea dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 521/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative, întrucât, în opinia sa, nu era necesară o astfel de consultare, întrucât actul normativ contestat reglementează sistemul informatic PatrimVen, care este gestionat de MFP prin intermediul ANAF, și nu de autoritățile administrației publice locale. Conchizând, recurentul-pârât a susținut că dispozițiile actului normativ contestat nu intră în contradicție cu Codul de procedură fiscală, ci a fost emis tocmai în aplicarea sa. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. ... 4. Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute. Astfel, în esență, a susținut că afirmațiile recurentului cu privire la faptul că actul normativ contestat respectă prevederile Codului de procedură fiscală sunt contrazise de situația de fapt și de dispozițiile art. 60 alin. (4) , art. 68 alin. (2) și art. 68 alin. (3) , ignorându-se totodată de pârât și prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică (art. 3, 4, 5 și 7). ... 6. Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost completate prin dispozițiile art. XVII alin. (3) , raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin Rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. ... ... II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului ...