Decizia ÎCCJ nr. 9/2020 (RIL)Punctul IV

IV. Obiectul recursului în interesul legii. Orientările jurisprudențiale divergente 4. Sesizarea vizează următoarea problemă de drept: „stabilirea dacă în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ doar probele propuse în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare și care au fost respinse pentru nerespectarea condițiilor ce decurg din dispozițiile art. 255 și art. 258 din Codul de procedură civilă sau și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar prima instanță de fond a constatat decăderea“. ... 5. Într-o primă opinie, în noțiunea de probe noi ce pot fi încuviințate în apel se includ probele propuse în fața primei instanțe și care au fost respinse pentru nerespectarea condițiilor ce decurg din art. 255 și art. 258 din Codul de procedură civilă, dar și probele care nu au fost propuse în fața primei instanțe, dar care sunt enunțate pentru prima dată prin cererea de apel sau prin întâmpinarea la apel. Cu atât mai mult ar fi admisibile și probele propuse tardiv și pentru care prima instanță de fond a constatat decăderea. S-a argumentat că această soluție este impusă cu precădere de dispozițiile art. 476, art. 478 alin. (2) și art. 479 alin. (2) din Codul de procedură civilă, fără a i se putea opune prevederile art. 254 alin. (2) din același act normativ. În sprijinul acestei opinii s-a considerat că pot fi invocate trei argumente de text. În primul rând prevederile art. 470 alin. (4) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora atunci când dovezile propuse sunt martori și înscrisuri, nearătate la prima instanță, se vor aplica corespunzător dispozițiile art. 194 lit. e) din același act normativ, apoi dispozițiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță“. Nu în ultimul rând, pot fi invocate și dispozițiile art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conform cărora părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului sau în întâmpinare. Enumerarea are un caracter alternativ, iar concluzia care se impune este aceea că este posibilă propunerea prin apel sau întâmpinarea la apel a unor probe neinvocate în fața primei instanțe, fără vreo limitare. De asemenea, legea procesual civilă nu impune de plano ca partea să se folosească în apel numai de probele pe care le-a propus la prima instanță, dimpotrivă, chiar textele art. 470 alin. (4) și respectiv art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă permițând propunerea de probe noi în apel. În ceea ce privește sancțiunea decăderii impuse de dispozițiile art. 254 alin. (2) , art. 185 alin. (1) și art. 208 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care fac vorbire despre faptul că probele care nu au fost solicitate în condițiile art. 254 alin. (1) nu vor mai putea fi solicitate în cursul procesului, operând decăderea, se poate contraargumenta cu succes în sensul că sunt norme de generală aplicare în procesul civil incidente, cu excepția situațiilor în care ar exista norme speciale. Or, dispozițiile art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă reprezintă exact o astfel de normă cu caracter special, ce permite administrarea de probe noi în apel, cu înlăturarea sancțiunii decăderii care a survenit în fața primei instanțe. Concluzia se impune și din perspectiva caracterului devolutiv al căii de atac, care presupune o rejudecare și reapreciere a tuturor aspectelor relevante pentru soluționarea cauzei de către instanța de apel, considerată a fi a doua instanță de fond. Pe de altă parte, în condițiile în care sunt admisibile probele propuse pentru prima dată în faza de apel, sunt cu atât mai mult admisibile probele propuse și în faza primei instanțe, dar cu nerespectarea condițiilor procedurale și cu privire la care prima instanță a pronunțat decăderea sau le-a respins pentru vreun alt motiv. ... 6. În sens contrar a fost exprimată cea de-a doua opinie, potrivit căreia în apel nu pot fi propuse, în principiu, orice probe noi, ci doar cele care nu au putut fi propuse în fața primei instanțe, cele care au fost respinse de către prima instanță sau asupra cărora aceasta a omis să se pronunțe. În argumentare s-a arătat că se impun a fi avute în vedere prevederile art. 254 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care fac vorbire despre faptul că probele ce nu au fost solicitate în condițiile alin. (1) prin cererea de chemare în judecată și prin întâmpinare nu vor mai fi cerute și încuviințate în cursul procesului, cu excepțiile prevăzute de lege. Nesolicitarea dovezilor în termenele prevăzute de lege atrage decăderea, conform prevederilor art. 185 alin. (1) și art. 208 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care operează de drept. Propunerea oricăror probe noi prin apelul declarat de către partea care a omis să le propună în fața primei instanțe în condițiile procedurale ar lipsi de orice efect decăderea care a operat deja, fără să existe o prevedere legală care să autorizeze înlăturarea efectelor decăderii. De asemenea nu poate fi ignorat nici faptul că obiectul căii de atac declarate îl constituie hotărârea pronunțată de prima instanță, a cărei legalitate și temeinicie pot fi examinate prin raportare la materialul probator pe care aceasta l-a analizat, nu și prin prisma unor probe pe care prima instanță nu le-a putut administra, întrucât nu au fost propuse în termenele legale. În cazul în care s-ar împărtăși opinia contrară, instanța de control judiciar ar face o judecată de primă instanță, cu ignorarea specificului judecății într-o cale de atac și nu o evocare a fondului. ... ...