Decizia ÎCCJ nr. 9/2020 (RIL)Punctul IX

IX. Punctul de vedere teoretic exprimat de specialiștii consultați 11. Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, prin punctul de vedere înaintat, a apreciat că în apel pot fi solicitate și probe care au fost cerute la prima instanță ori cu privire la care a intervenit decăderea părții din dreptul de a le mai propune ori administra, în măsura în care aceste probe sunt necesare pentru dovedirea motivelor de apel ori a apărărilor formulate față de cererea de apel. Recurgând la interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă, rezultă că apelantul poate solicita prin cererea de apel probe în susținerea criticilor de netemeinicie pe care le formulează cu privire la hotărârea primei instanțe, aceasta fiind o componentă a efectului devolutiv al apelului. În mod evident, același drept revine și intimatului, care în susținerea apărărilor formulate prin întâmpinarea la cererea de apel va putea să solicite probe noi, în etapa scrisă a judecății în apel, pentru a combate criticile de netemeinicie ale apelantului. Față de aceste dispoziții, aplicabile în materia apelului, interpretarea art. 254 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu poate fi decât aceea că decăderea reglementată ca sancțiune a nepropunerii probelor prin cerere ori prin întâmpinare nu produce efecte decât prin raportare la finalizarea judecății în fața primei instanțe. Se apreciază că nu s-ar putea reține, în acest caz, că ar fi încălcată disciplina procesuală pe care legiuitorul a dorit să o instituie prin regulile edictate la art. 254 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, atât timp cât obiectul apelului este reprezentat de soluția dată în prima instanță și motivarea acesteia, iar motivele de apel pot viza inclusiv situația de fapt. Probele „noi“ cerute în fața instanței de apel sunt, în realitate, probele necesare analizării motivelor de apel și a apărărilor formulate în legătură cu acestea, motive și apărări pe care părțile, în mod evident, nu le puteau anticipa la momentul formulării cererii de chemare în judecată ori a întâmpinării la prima instanță. De asemenea s-a arătat că argumentul potrivit căruia prin acceptarea în apel a unor probe noi sancțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă ar rămâne fără efecte este greșit, întrucât partea decăzută din dreptul de a administra o probă la prima instanță ori care nu a cerut proba în fața primei instanțe, chiar dacă acea probă i-ar fi administrată în apel, pierde posibilitatea de a mai formula o cale devolutivă de atac prin care să critice aprecierea făcută de instanță pe baza acelei probe. ... 12. Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, prin opinia științifică formulată de către specialiști ai Departamentului de Drept privat din cadrul acesteia, a arătat că noțiunea de probe noi la care se referă deopotrivă art. 478 alin. (2) și art. 479 alin. (2) din Codul de procedură civilă cuprinde probele propuse în fața primei instanțe și care au fost respinse pentru nerespectarea condițiilor ce decurg din art. 255 și 258 din Codul de procedură civilă, dar și probele pe care părțile nu le-au propus în fața primei instanțe, cele propuse tardiv în fața primei instanțe, inclusiv cele în legătură cu care prima instanță a dispus decăderea din dreptul de administrare ori partea a renunțat la administrarea acesteia în fața primei instanțe, determinant în realizarea controlului judiciar fiind efectul devolutiv, care permite reluarea judecății sub toate aspectele, dar cu imutabilitatea materiei litigioase fixate la prima instanță și exprimată în elementele părți, obiect, cauză și pretenții. Argumentul potrivit căruia aducerea de probe noi direct în apel ar putea conduce la schimbarea soluției nu este de natură să susțină teza inadmisibilității probelor nesolicitate la prima instanță, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, iar susținerea conform căreia admiterea în apel a unor probe care nu au fost solicitate la prima instanță ar lăsa fără efect decăderea care a operat în privința acestora, de asemenea, nu poate fi primită, deoarece aceasta a operat și efectul este deplin în privința judecății în primă instanță, însă nu poate transcede și în apel pentru simplul motiv că în judecata apelului se naște un nou drept la probă, diferit de cel în legătură cu care a operat decăderea. Totodată, s-a apreciat că nu se poate distinge între situația părții care a fost decăzută din dreptul de a mai solicita proba la prima instanță și cea care a solicitat proba și a fost decăzută din administrarea acesteia pentru neîndeplinirea anumitor obligații prevăzute de lege sau stabilite de instanță, întrucât chiar dacă atitudinea părții este diferită în cele două situații, sancțiunea - decăderea - este aceeași, iar efectele ei se produc exclusiv pentru judecata în primă instanță. ... ...