Decizia ÎCCJ nr. 9/2020 (RIL)Punctul VI

VI. Punctul de vedere al Colegiului de conducere al Curții de Apel Cluj 8. Autorul sesizării a prezentat cele două orientări jurisprudențiale cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii. S-a arătat că problema de drept supusă atenției este de foarte mare importanță practică, concretizează caracterul devolutiv al apelului și limitele acestuia, iar soluția care va fi pronunțată în vederea unificării practicii va produce consecințe directe asupra principiului egalității de arme în procesul civil, principiu care are ca element esențial posibilitatea tuturor părților de a solicita și administra probe utile, pertinente și concludente în fața instanțelor de fond pentru dovedirea celor susținute în dovedirea cererii de chemare în judecată sau în apărare. În consecință, problema procedurală analizată este în strânsă legătură cu limitele procesului echitabil, așa cum sunt trasate în foarte bogata jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Pe de altă parte, s-a susținut că identificarea practicii judiciare prin care instanțele aplică textele analizate este dificilă, deoarece pronunțarea instanțelor de apel cu privire la admisibilitatea probelor solicitate pentru prima dată în calea de atac se realizează prin încheiere de ședință, nu prin decizia de soluționare a apelului. Din această perspectivă trebuie interpretate și aplicate și dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, text potrivit căruia „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii“. Problema de procedură civilă analizată se regăsește în încheierile de ședință prin care instanța dispune cu privire la probele solicitate de către părți prin apel, apel incident sau întâmpinarea la apel. Rezultă astfel că instanța își exprimă de cele mai multe ori un punct de vedere cu privire la problema de drept analizată și aplică textele de lege care au generat practica neunitară anterior soluționării definitive a dosarului. Cu toate acestea, autorul sesizării apreciază că au fost identificate nu numai încheieri de ședință, ci chiar și suficiente decizii definitive prin care chestiunea procedurală care a generat practică neunitară a fost analizată și soluționată în mod diferit, fiind respectate toate exigențele de admisibilitate ale instituției recursului în interesul legii, așa cum sunt reglementate de dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă. Totodată, s-a solicitat să se observe că cererea de adoptare a unei decizii de unificare a practicii în procedura recursului în interesul legii este admisibilă, din perspectiva faptului că se face dovada că problema de drept care formează obiectul judecății a fost soluționată în mod diferit, soluțiile identificate aparținând unor instanțe diferite, conform hotărârilor anexate cererii. De asemenea, instanțele din țară au comunicat puncte de vedere care reflectă aceste orientări jurisprudențiale, sintetizate în cele ce precedă. Astfel, se susține că prima opinie este însușită la nivelul instanțelor din raza teritorială a Curții de Apel Oradea, Curții de Apel Târgu Mureș, Curții de Apel Pitești, Curții de Apel Ploiești, Curții de Apel Suceava, Curții de Apel lași, Curții de Apel Constanța, Curții de Apel Timișoara și, majoritar, la nivelul Curții de Apel Craiova, Curții de Apel Alba Iulia, Curții de Apel Brașov, Curții de Apel București, Curții de Apel Galați și Curții de Apel Bacău, argumentele regăsindu-se în cadrul opiniei expuse anterior. În sprijinul primei opinii, al admisibilității probelor noi în apel au fost exemplificate Decizia civilă nr. 634 din 28.06.2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.019/1.285/2014** al Curții de Apel Cluj; Decizia civilă nr. 527 din 24.10.2019, pronunțată în Dosarul nr. 17.811/211/2016 al Curții de Apel Cluj; Decizia civilă nr. 1.098A din 29.11.2017, pronunțată în Dosarul nr. 10.049/3/2016 al Curții de Apel București. Cea de-a doua opinie este însușită de o parte dintre judecătorii Secției a II-a civile a Curții de Apel Cluj, ai Tribunalului Specializat Cluj și ai Secțiilor civile ale Tribunalului Brașov care susțin opinia inadmisibilității probelor noi în apel cu argumentul conform căruia nesolicitarea probelor în termenele prevăzute de lege atrage decăderea, conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 208 alin. (2) din Codul de procedură civilă, decădere care își produce efectele pe toată durata procesului, nu doar în fața primei instanțe. În susținerea acestei opinii au fost atașate următoarele hotărâri judecătorești: Decizia civilă nr. 1.061 din 10.06.2019, pronunțată în Dosarul nr. 15.955/211/2016 al Tribunalului Specializat Cluj; Decizia civilă nr. 1.225 din 22.05.2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.460/242/2017 al Tribunalului Specializat Cluj; Încheierea civilă din 3.06.2019, pronunțată în Dosarul nr. 17.503/211/2017 al Tribunalul Specializat Cluj. În punctul de vedere teoretic exprimat de Secția a IV-a civilă și Secția a VI-a civilă ale Curții de Apel București, precum și din cadrul Tribunalului București - Secția a V-a civilă, Tribunalului Ilfov - Secția civilă și din cadrul Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea se menționează că o parte din judecătorii acestor secții consideră că, potrivit dispozițiilor art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă, părțile se pot folosi în fața instanței de apel, pe lângă probele invocate la prima instanță și respinse, și de probe noi „arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care partea a fost decăzută de prima instanță din dreptul de a administra proba respectivă. În această situație, instanța de apel nu mai poate încuviința completarea probelor administrate în fața primei instanțe cu proba pentru care s-a dispus decăderea, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (2) din Codul de procedură civilă, decăderea părții din probă operează pentru tot cursul procesului, iar nu doar pentru etapa procesuală în care a fost dispusă, cu excepția cazurilor de la alin. (2) pct. 1-4 din Codul de procedură civilă. În sprijinul acestui punct de vedere s-a argumentat în sensul că textul art. 254 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede în mod expres că efectele decăderii se produc pe tot parcursul procesului, și nu doar în etapa procesuală în care a fost dispusă sancțiunea decăderii, nefiind lipsită de efecte decăderea care a operat deja, în lipsa unei prevederi legale care să permită aceasta. În raport cu prevederile art. 470 alin. (1) lit. d) și art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă pot fi propuse probe noi, nearătate la prima instanță pentru dovedirea motivelor de apel, astfel de probe impunându-se, de regulă, față de argumentele și raționamentul primei instanțe, astfel cum sunt expuse în considerentele hotărârii atacate, de care părțile iau cunoștință după comunicarea hotărârii. În cadrul acestui punct de vedere s-a subliniat că trebuie făcută distincția între situația exercitării căii de atac împotriva hotărârilor prin care au fost respinse probele sau s-a constatat decăderea din probele solicitate și situația în care aceste hotărâri nu sunt atacate, dar partea care avea interes să exercite calea de atac propune în apel probele ce nu au fost încuviințate în fața primei instanțe sau din administrarea cărora a fost decăzută. Au fost comunicate ca exemplu de practică judiciară: Decizia civilă nr. 878R din 7.10.2019, pronunțată în Dosarul nr. 20.208/3/2018 al Curții de Apel București - Secția a VI-a civilă; Încheierea din 24.09.2019, pronunțată în Dosarul nr. 10.215/3/2018* al Curții de Apel București - Secția a VI-a civilă, Decizia civilă nr. 337/A din 25.09.2015, pronunțată în Dosarul nr. 16.919/302/2014 al Tribunalului București, Secția a V-a civilă; Decizia civilă nr. 1.098/28.03.2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.468/303/2016 al Tribunalului București, Secția a V-a civilă, Încheierea din 9.01.2018, pronunțată în Dosarul nr. 12.534/94/2013* al Tribunalului Ilfov - Secția civilă; Încheierea din 23.01.2018, pronunțată în Dosarul nr. 11.821/299/2016 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă. La nivelul Tribunalului Sibiu - Secția I civilă, Tribunalului Bistrița-Năsăud și Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă, judecătorii împărtășesc, în opinie majoritară, prima orientare exprimată, existând și o a doua opinie, minoritară, cu privire la a doua orientare, fiind comunicate Încheierea civilă din 28.11.2018, pronunțată în Dosarul nr. 5.643/190/2017 de Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și Încheierea civilă din 13.03.2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.306/265/2017 de Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Având în vedere aceste opinii, membrii colegiului de conducere au apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Cluj nr. 128 din 23.12.2019. ... ...