Decizia ÎCCJ nr. 48/2020 (HP)Punctul X

X. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene 70. Prin Ordonanța din 6 octombrie 2019, pronunțată în Cauza C-75/19 (MF împotriva BNP Paribas Personal Finance Paris SA Sucursala București, Secapital Sàrl), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că: „Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.“ ... 71. Prin Hotărârea din 16 martie 2006, pronunțată în Cauza C-234/04 (Rosmarie Kapferer împotriva Schlank Schick GmbH), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că: „Principiul cooperării care decurge din articolul 10 din Tratatul CE nu impune unei instanțe naționale să înlăture normele de procedură internă în vederea reexaminării unei hotărâri judecătorești care a dobândit autoritate de lucru judecat și să o anuleze, atunci când se constată că ea este contrară dreptului comunitar.“ ... 72. Prin Hotărârea din 6 octombrie 2015, pronunțată în Cauza C-69/14 (Dragoș Constantin Târșia împotriva Statului român, Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a autovehiculelor) Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că: „Dreptul Uniunii, în special principiile echivalenței și efectivității, trebuie interpretat în sensul că nu se opune, în împrejurări precum cele din litigiul principal, ca o instanță națională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în cadrul unei acțiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedește a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reținută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menționată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce privește hotărârile judecătorești definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunțate în cadrul unor acțiuni de natură administrativă.“ ... ...