Decizia ÎCCJ nr. 16/2020 (HP)Punctul VI

VI. Examenul jurisprudenței în materie 1. Jurisprudența națională relevantă În materialul transmis de instanțele judecătorești au fost identificate ca relevante sub aspectul problemei de drept supuse analizei: Decizia penală nr. 395/AP din 4 mai 2017 a Curții de Apel Brașov, Decizia penală nr. 1.414/A din 26 octombrie 2015 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, Decizia penală nr. 1.244/P din 17 decembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, Sentința penală nr. 69 din 25 februarie 2020 a Judecătoriei Făgăraș, Sentința penală nr. 2.348 din 17 iulie 2019 a Judecătoriei Craiova - definitivă prin Decizia nr. 1.583 din 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, și Decizia nr. 121 din 29 ianuarie 2020 a Curții de Apel Suceava. Din analiza hotărârilor judecătorești înaintate reiese că atunci când au apreciat incidente dispozițiile art. 167 alin. (5) din Codul penal instanțele au făcut referire la conținutul textului de lege, în interpretarea literală a acestuia, în timp ce în situația în care au considerat că textul de lege nu ar fi aplicabil s-a arătat că primul termen al recidivei este, potrivit art. 41 alin. (1) din Codul penal, o hotărâre de condamnare, motiv pentru care la stabilirea stării de recidivă postexecutorie statuarea asupra împlinirii termenului de reabilitare trebuie să aibă în vedere fiecare condamnare în parte, iar nu trecutul infracțional al acuzatului în integralitatea sa. ... 2. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție 2.1. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, relevantă apare Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, prin care s-a stabilit că termenul de reabilitare judecătorească se socotește în raport cu pedeapsa cea mai grea ce intră în componența pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic. În considerentele deciziei amintite s-a reținut că „Un efect al reabilitării sau al îndeplinirii termenului de reabilitare privește condamnarea care nu mai este avută în vedere la stabilirea stării de recidivă (art. 38 ultimul alineat din Codul penal), așa încât aceasta nu mai reprezintă un impediment pentru aplicarea unor modalități neprivative de libertate. Astfel, condiția negativă impusă de lege pentru înlăturarea stării de recidivă prin reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare trebuie examinată, în raport cu momentul săvârșirii celei de-a doua infracțiuni. Prin jurisprudența instanței supreme s-a stabilit că, în cazul mai multor condamnări succesive, condamnatul nu poate fi reabilitat decât pe cale judecătorească pentru toate condamnările, iar termenul de reabilitare la care se referă art. 38 alin. 2 din Codul penal se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea și începe să curgă de la data executării ultimei pedepse, chiar dacă, privită izolat, pentru aceasta ar fi îndeplinite condițiile reabilitării de drept.“ În ceea ce privește problematica primului termen al recidivei amintim și Decizia nr. 7 din 15 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 18 aprilie 2017, prin care s-a statuat în sensul că „În aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Codul penal, la stabilirea stării de recidivă postexecutorie se are în vedere, ca prim termen al recidivei, pedeapsa stabilită prin cumul, potrivit art. 83 din Codul penal anterior (art. 96 raportat la art. 43 din Codul penal).“ În considerentele deciziei menționate s-a arătat că „Referitor la primul termen al recidivei, în doctrină se admite că pedeapsa poate fi aplicată pentru o singură infracțiune sau pentru un concurs de infracțiuni, în acest din urmă caz avându-se în vedere pedeapsa rezultantă, care trebuie să fie mai mare decât pragul prevăzut de lege (6 luni sub imperiul Codului penal anterior și un an sub imperiul noului Cod penal), chiar dacă niciuna dintre pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente nu depășește acest prag. Rezultă, așadar, că în cazul concursului de infracțiuni se ține seama de pedeapsa rezultantă, inclusiv de sporul aplicat pentru concursul de infracțiuni (facultativ conform Codului penal anterior și obligatoriu conform noului Cod penal). Dacă în doctrină se admite că primul termen al recidivei privește pedeapsa aplicată pentru un concurs de infracțiuni (pedeapsa rezultantă), nu există nicio rațiune pentru a nu admite că primul termen al recidivei nu privește și pedeapsa aplicată pentru pluralitatea intermediară sau recidiva postcondamnatorie. (...) Un alt argument ce conduce la concluzia că, pentru stabilirea stării de recidivă postexecutorie, se ține seama de pedeapsa aplicată prin cumul aritmetic îl constituie și faptul că legiuitorul se referă în cuprinsul art. 41 alin. (1) din Codul penal la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, fără a limita existența primului termen al recidivei la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an aplicată pentru o singură infracțiune, dispozițiile art. 41 alin. (1) din Codul penal fiind incidente atât în cazul în care pedeapsa închisorii mai mare de 1 an este aplicată pentru o singură infracțiune, cât și în cazul în care pedeapsa este aplicată pentru o pluralitate de infracțiuni (concurs de infracțiuni, recidivă, pluralitate intermediară), indiferent de regulile pe baza cărora este aplicată pedeapsa pentru pluralitatea de infracțiuni (cumul juridic cu spor facultativ sau obligatoriu ori cumul aritmetic).“ ... 2.2. În ceea ce privește deciziile de speță, au fost identificate: Decizia nr. 611 din 17 februarie 2010, pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție (www.scj.ro), prin care a fost menținută Decizia penală nr. 253/A din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, reținându-se în considerente că „În raport de datele existente în fișa de cazier judiciar, s-a constatat că în cauză nu a intervenit nici termenul de reabilitare judecătorească, inculpatul suferind condamnări succesive, astfel că acesta urmează a fi calculat în funcție de pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare (fiind de 6 ani și 6 luni) și curge de la data considerării ca executată a ultimei hotărâri, respectiv a Sentinței penale nr. 70/2002 a Judecătoriei Călărași (prin care i-a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani închisoare, executată de la 6 ianuarie 2002 la 13 mai 2003, când a fost liberat condiționat având un rest neexecutat de 237 zile).“ Decizia nr. 253 din 26 ianuarie 2011, pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție (www.scj.ro), prin care au fost apreciate corecte argumentele Deciziei penale nr. 87/A din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, conform cărora „este greșită însă reținerea prevederilor art. 37 alin. (1) lit. b) și art. 39 alin. (4) din Codul penal anterior privind recidiva postexecutorie la încadrarea juridică a faptei inculpatului, având în vedere că pentru condamnarea anterioară s-a împlinit termenul de reabilitare, iar potrivit art. 38 alin. (2) din Codul penal anterior, la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de condamnările în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare. Astfel, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 360 din 15 mai 1991 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin Decizia penală nr. 248 din 31 iulie 1991 a Tribunalului Sibiu, fiind arestat la data de 27 martie 1991 și eliberat la data de 16 ianuarie 1992, cu un rest neexecutat de 258 zile. De asemenea, prin Sentința penală nr. 43 din 4 martie 1997 a Judecătoriei Agnita, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, fiind arestat la data de 16 aprilie 1997 și eliberat la data de 19 noiembrie 1997, cu un rest neexecutat de 269 zile. În cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în funcție de pedeapsa cea mai grea, începând cu data de la care se consideră executată ultima pedeapsă aplicată. Astfel, termenul de reabilitare este de 4 ani și 9 luni, calculat conform art. 135 alin. (1) lit. a) din Codul penal anterior raportat la pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului. Acesta se socotește de la data de 18 august 1998, când s-a considerat executată pedeapsa de 1 an și 4 luni aplicată inculpatului prin ultima sentință de condamnare, împlinindu-se la data de 18 mai 2003. Așadar, la data comiterii faptei - 2 august 2009 - termenul de reabilitare pentru condamnările anterioare era împlinit, nefiind justificată reținerea prevederilor art. 37 alin. (1) lit. b) din Codul penal anterior în sarcina inculpatului, sub acest aspect apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu fiind fondat.“ ... ... 3. Jurisprudența Curții Constituționale Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. ... ...