Decizia CCR nr. 529/2025Punctul 10
Punctul 10
10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, iar în subsidiar, neîntemeiată. În acest sens, arată că modalitățile de individualizare a executării pedepselor constituie o opțiune de politică legislativă, iar jurisprudența Curții Constituționale a statuat în mod constant asupra inadmisibilității unor asemenea critici. În susținerea netemeiniciei excepției, se arată că dispozițiile legale pretins neconstituționale nu încalcă nici principiul egalității în fața legii și nici dispozițiile europene la care autorul excepției face trimitere. Guvernul susține că instituția renunțării la aplicarea pedepsei și cea a amânării aplicării pedepsei constituie situații excepționale, reglementate de legiuitor în mod expres și riguros condiționate, și că, în realitate, autoarea excepției urmărește adoptarea unei noi soluții legislative care să extindă sfera de aplicare a acestor instituții. ...
Sursa oficială ↗