Decizia CCR nr. 528/2025Punctul 9

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. În susținerea inadmisibilității se arată că legiuitorul condiționează dispunerea renunțării la aplicarea pedepsei de împrejurarea ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie închisoarea de cel mult 5 ani, condiție care, în prezenta cauză, este îndeplinită. Se mai arată că aspectele invocate se situează în spectrul criticilor ce țin de interpretarea și aplicarea legii, și nu reprezintă critici reale de neconstituționalitate, dat fiind că instanța își întemeiază susținerile pe compararea condițiilor privitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei (art. 80 din Codul penal) cu cele referitoare la renunțarea la urmărirea penală (art. 318 din Codul de procedură penală). Pe fondul excepției de neconstituționalitate, se susține că, în cazul infracțiunii de furt calificat, prin limitele de pedeapsă stabilite, legiuitorul a considerat că, în principiu, se poate aplica renunțarea la pedeapsă, ca mijloc de reeducare. Totuși, dacă inculpatul are condamnări anterioare, soluția nu mai este justificată, întrucât acesta persistă în conduita ilicită. Chiar și dacă legiuitorul ar fi exclus expres această posibilitate (stabilind un maxim special mai mare de 5 ani), măsura nu ar fi neconstituțională, întrucât statul are o largă marjă de apreciere în politica penală. Prin urmare, principiul proporționalității nu ar fi afectat. ...