Decizia ÎCCJ nr. 44/2020 (HP)Punctul II
Punctul II
II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea hotărârii prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina
2. Prin cererea de chemare în judecată, formulată la 6.06.2018, înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal cu nr. 19.328/3/2018, reclamantul - persoană fizică a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne și cu intervenientul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, anularea în parte a actului administrativ reprezentat de Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 11/7.747 din 29.12.2017, considerându-l nelegal în privința acordării gradului de subinspector de poliție, recunoașterea dreptului său de a fi încadrat în gradul corespunzător vechimii de 11 ani și 8 luni în specialitatea investigații criminale, anularea, ca nelegale, a actelor subsecvente emise sau încheiate în baza ordinului contestat, emiterea unui nou ordin prin care să se dispună încadrarea într-un grad superior - al categoriei profesionale de ofițer de poliție, corespunzător vechimii de 11 ani și 8 luni în specialitatea studiilor absolvite, recalcularea drepturilor salariale și achitarea diferenței, conform noului grad. ...
3. Reclamantul a arătat că activează în cadrul Poliției Române, începând cu 1 iulie 2004, în luna iunie 2008 a obținut titlul de master în criminalistică și științe penale, iar în luna iulie 2008 a absolvit Facultatea de Drept și, începând cu 1.08.2008 și până la 28.12.2017, a beneficiat de spor 25% pentru studii superioare, conform Dispoziției Inspectoratului de Poliție Județean Iași (I.P.J. Iași) nr. 1.180/2008. ...
4. La 26.08.2017 a participat la concursul organizat de I.P.J. Iași pentru ocuparea posturilor de investigații criminale din cadrul acestei autorități, prin trecerea în corpul ofițerilor de poliție a agenților de poliție care îndeplinesc condițiile legale, fiind declarat admis; prin urmare, a fost emis Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 11/7.747 din 29.12.2017, contestat. Reclamantul a fost încadrat în categoria profesională a ofițerilor, începând cu 29.12.2017, prin Dispoziția șefului I.P.J. Iași nr. 413 din 9.01.2018, fiind repartizat pe funcția de ofițer IV la Poliția Orașului Podu Iloaiei, structura de investigații criminale. ...
5. Constatând că la acordarea gradului nu s-a ținut cont de vechimea anterioară în specialitatea studiilor absolvite, întrucât a primit gradul de subinspector și a fost supus perioadei de stagiu, reclamantul s-a adresat emitentului ordinului contestat, solicitând, în principal, revocarea în parte a acestuia, recunoașterea vechimii anterioare în specialitatea studiilor absolvite la data emiterii ordinului și acordarea gradului corespunzător acestei vechimi. ...
6. Autoritatea emitentă a răspuns petentului prin Adresa nr. 282.830 din 6.02.2018, respingând în totalitate cererea acestuia. ...
7. În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că în mod greșit i-a fost acordat gradul profesional de subinspector, în urma trecerii în categoria profesională a ofițerilor, întrucât la acordarea acestui grad nu s-a ținut seama nici de vechimea anterioară în specialitatea studiilor absolvite, vechime ce era la acel moment de 11 ani și 8 luni, nici de faptul că a absolvit studiile superioare în specialitatea științe juridice în anul 2008; practic, în baza ordinului contestat, a primit același tratament cu cel primit de un agent fără vechime anterioară în specialitatea studiilor absolvite, fapt ce arată că pârâtul nu a efectuat în prealabil o verificare pentru a determina vechimea anterioară în studiile absolvite, astfel cum prevăd dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 360/2002). Din formularea textului de lege rezultă că acesta instituie o obligație în sarcina emitentului ordinului de a acorda, în situația prevăzută de art. 9 alin. (2) și (3) din același act normativ, gradele potrivit acestui criteriu. ...
8. Reclamantul a apreciat că, prin răspunsul la plângerea sa, pârâtul, în mod nelegal, se raportează la prevederile art. 1 alin. (5) din anexa nr. 6 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140 din 2 septembrie 2016) și examinează condiția vechimii anterioare nu prin raportare la studiile absolvite, așa cum prevede art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, ci prin raportare la vechimea anterioară în specialitatea corespunzătoare studiilor superioare absolvite. ...
9. Chiar și în aceste condiții, prin răspunsul la plângerea prealabilă, emitentul ar fi trebuit să observe că petentul a absolvit facultatea de drept și că deține o diplomă de licență în științe juridice din anul 2008, iar, ulterior, până la data trecerii în categoria ofițerilor, a lucrat neîncetat în specialitatea investigații criminale, primind și sporul de 25% pentru studii superioare, astfel că pârâtul putea să analizeze vechimea chiar și în specialitatea studiilor superioare absolvite. Pârâtul nu recunoaște însă nici această vechime. ...
10. Pârâtul s-a raportat în mod greșit la cerințele minime de ocupare a postului de agent, deținut anterior promovării, respectiv la faptul că pentru ocuparea postului de agent erau necesare studii medii, dar considerând, în mod greșit, că datorită acestui lucru reclamantul nu dobândește vechime în specialitatea studiilor absolvite. ...
11. Instanța de fond, prin Sentința civilă nr. 181 din 15.01.2019, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. ...
12. Tribunalul București a invocat dispozițiile art. 9 alin. (2) , art. 21 alin. (4) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 1 alin. (5) din anexa nr. 6 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140 din 2 septembrie 2016. ...
13. S-a arătat că pentru ocuparea funcțiilor de polițiști cu grad de agent de poliție sunt necesare și suficiente studiile liceale sau postliceale, însă, indiferent de absolvirea studiilor de specialitate juridică, relevant este că, la data trecerii în corpul ofițerilor, reclamantul ocupa funcția de agent de poliție, pentru care nu erau necesare studii superioare, ci studii liceale sau postliceale cu diplomă, și nu avea vechime în specialitatea studiilor absolvite pentru a i se putea acorda un grad superior celui de subinspector de poliție. ...
14. Din interpretarea dispozițiilor legale invocate, tribunalul a reținut că prin vechime în specialitatea studiilor absolvite se înțelege experiența dobândită de o persoană care a ocupat o funcție pentru a cărei exercitare erau necesare studiile superioare de specialitate absolvite, în raport cu cerințele postului. Perioada de timp în care reclamantul a ocupat funcția de agent de poliție nu poate fi luată în considerare pentru calculul vechimii în specialitatea studiilor, de vreme ce, potrivit fișei postului, funcția de agent de poliție pe care a fost încadrat reclamantul nu necesită studii superioare. ...
15. Funcția de agent de poliție, nefiind o funcție a cărei exercitare necesită cunoștințe juridice corespunzătoare studiilor superioare privind științele juridice, nu putea constitui funcție în specialitatea studiilor superioare, iar obținerea licenței în științe juridice nu a constituit un element de natură să contribuie la modificarea funcției deținute de reclamant, cea de agent de poliție, într-o funcție de specialitate a studiilor absolvite. ...
16. În consecință, vechimea în muncă dobândită de agentul de poliție licențiat în drept nu poate fi considerată vechime în specialitatea studiilor superioare la trecerea acestuia în corpul ofițerilor și acordarea gradului corespunzător acestei vechimi, existența studiilor de specialitate juridică nefiind suficientă pentru a se concluziona că respectivul agent a desfășurat o activitate ce necesită, conform fișei postului, studii juridice superioare. ...
17. Instanța de fond a apreciat că din interpretarea art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 rezultă în mod clar că este necesară o vechime în specialitatea studiilor superioare absolvite, astfel că vechimea nu se raportează la cerințele postului ce urmează a fi ocupat, respectiv inspector de poliție, ci la cerințele postului anterior ocupat. ...
18. Aceste aspecte reies cu atât mai mult din modificarea ulterioară a legislației. Astfel, conform art. II alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018), „(2) Prevederile Legii nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor prevăzute la art. 15, art. 27^46, art. 28 și art. 58^3, nu se aplică situațiilor juridice născute și nefinalizate anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență“ și „(3) În cazul concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante, organizate anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, acordarea gradelor profesionale se face potrivit reglementărilor în vigoare la data demarării acestora, cu excepția celor prevăzute la alin. (2) “. ...
19. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea în parte a acesteia și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. ...
20. Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond, apreciind că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 și art. 4 lit. f) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140 din 2 septembrie 2016. ...
21. Recurentul a susținut că instanța nu a examinat condiția vechimii anterioare, prin raportare la specialitatea studiilor absolvite, așa cum prevede art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, prin raportare la definiția dată de art. 4 lit. f) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140 din 2 septembrie 2016 sintagmei „specialitatea studiilor absolvite“, ci prin raportare la nivelul minim al studiilor cerut de postul de agent. ...
22. Cu privire la art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, se arată că instanța a încălcat și aplicat greșit textul de lege, pentru că nu a reținut că, potrivit acestui articol, trebuie determinată vechimea în specialitatea studiilor absolvite și pentru că a adăugat o condiție inexistentă în lege, respectiv cerința ca vechimea în specialitate să se raporteze la studiile superioare absolvite, prin raportare la postul deținut anterior. ...
23. În plus, deși constată că ar fi necesară vechime în specialitatea studiilor superioare, instanța concluzionează și că vechimea nu se raportează la cerințele postului ce urmează a fi ocupat, ci la cerințele postului anterior ocupat, această interpretare lipsind, practic, de efecte dispoziția de excepție instituită de art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, care privește agenții. ...
24. De asemenea, arată că, potrivit art. 4 lit. f) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140 din 2 septembrie 2016, prin „specialitatea studiilor absolvite“ se înțelege specializarea și, după caz, fie domeniul de studii (în cazul studiilor universitare), fie profilul de studii (în cazul studiilor preuniversitare) obținute ca efect al absolvirii unei forme de învățământ; or, instanța a dat propria definiție vechimii în specialitatea studiilor absolvite, respectiv: „prin vechime în specialitatea studiilor absolvite se înțelege experiența dobândită de o persoană care a ocupat o funcție pentru a cărei exercitare erau necesare studiile superioare de specialitate absolvite, în raport cu cerințele postului“. ...
25. Recurentul consideră că la cerințele postului trebuie raportate pregătirea și specialitatea, deținute de agent la momentul promovării, și nu caracterul superior al studiilor, criteriul de acordare a unui alt grad decât cel de subinspector fiind reprezentat de vechimea anterioară în specialitatea studiilor superioare absolvite, însă instanța nu a ținut seama de vechimea în specialitate, ci de vechimea în funcția de agent și de nivelul studiilor cerute pentru postul de ofițer. ...
26. De asemenea, se arată că Legea nr. 360/2002 condiționează acordarea gradului de dovedirea vechimii în specialitatea studiilor absolvite, fără a institui condiția ca studiile să aibă același nivel, ceea ce arată că interpretarea dată legii și aplicarea în același sens de către instanța de fond sunt greșite. ...
27. În plus, susține recurentul, i-a fost recunoscută valoarea adăugată muncii sale după absolvirea studiilor juridice, prin acordarea unui spor de 25% pentru studii superioare, recunoscându-i-se faptul ca le folosește în îndeplinirea atribuțiunilor în folosul autorității intimate. ...
28. În sprijinul interpretării sale, recurentul invocă faptul că, ulterior introducerii acțiunii, Legea nr. 360/2002 a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018, exact în sensul celor susținute de el, respectiv noul text al fostului art. 21 alin. (4) [art. 21 alin. (5) în forma nouă] precizează, în mod clar, că polițistului care intră în corpul ofițerilor în condițiile art. 9 alin. (2) i se acordă gradul profesional în funcție de vechimea în structurile ministerului, respectiv pentru vechime de până în 5 ani, gradul de subinspector, între 5 și 10 ani, gradul de inspector, iar peste 10 ani, gradul de inspector principal de poliție. Astfel, arată recurentul, rezultă fără dubiu că ceea ce sa urmărit de către legiuitor atunci când a instituit excepția prevăzută de art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 este valorificarea experienței dobândite de către agent prin activitatea desfășurată în domeniul studiilor absolvite. ...
29. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat, având în vedere modificările legislative survenite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018, excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capătul de cerere privind emiterea unui nou ordin prin care să îi fie acordat recurentului gradul profesional superior celui de subinspector. ...
30. Cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate, apreciind că instanța de fond a reținut în mod corect care este, potrivit dispozițiilor legale incidente, conținutul noțiunii de vechime în specialitatea studiilor absolvite. ...
31. Intimatul-intervenient Inspectoratul de Poliție Județean Iași, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală. A susținut că, potrivit prevederilor legale incidente domeniului, vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite se analizează prin raportare la cerințele postului, precum și la pregătirea de bază necesară ocupantului postului (studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licență - S, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în cazul ofițerilor de poliție, respectiv studii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat, în cazul agenților de poliție), astfel că perioada în care recurentul a fost încadrat în funcții pentru a căror exercitare erau necesare studii medii nu poate fi valorificată ca vechime în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite. ...
32. Faptul că recurentul și-a desfășurat activitatea în cadrul structurii de investigații criminale nu îi asigură și dobândirea vechimii în specialitatea studiilor. Or, în măsura în care se aprecia că recurentul întrunea condiția esențială a deținerii vechimii anterioare în specialitatea studiilor superioare absolvite, s-ar fi aplicat norma juridică amintită, însă cerințele de ocupare a posturilor în perioada în care recurentul și-a desfășurat activitatea în calitate de agent de poliție prevedeau ca pregătire de bază studii medii. ...
33. Prin Încheierea de ședință din 31.10.2019, instanța de recurs a pus în discuție oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu o cerere de dezlegare a chestiunii de drept menționate în preambulul prezentei decizii, susținând conturarea unei jurisprudențe neunitare în această materie. ...
34. Instanța de trimitere arată că, pornind de la definiția „funcției publice“, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 188/1999), chestiunea de drept în discuție vizează cazul funcționarilor publici care au ocupat o funcție cu cerințe minime de ocupare studii medii, dar ale căror atribuții și responsabilități au fost extinse în temeiul unor proceduri anume reglementate în perioada de referință (spre exemplu, Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 318/2004), pentru a beneficia de un spor salarial pentru studiile superioare corespunzătoare domeniilor de activitate, dat fiind că studiile superioare constituiau o cerință minimă pentru exercitarea atribuțiilor și responsabilităților suplimentare, cuprinse în sfera aceleiași funcții publice printr-un act administrativ. ... ...
Sursa oficială ↗