Decizia ÎCCJ nr. 41/2020 (HP)Punctul II
Punctul II
II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina
2. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea cu nr. 1.658/88 din 5.09.2016*, reclamanta unitatea administrativ-teritorială județul Tulcea, prin Consiliul Județean Tulcea, a chemat în judecată pe pârâta - societate comercială, solicitând rezilierea de plin drept a Contractului de concesiune nr. 93 din 4.06.1998, intervenită potrivit pactului comisoriu de grad IV, stabilit de comun acord de către părți în art. 24 din contractul de concesiune, precum și obligarea pârâtei concesionare la predarea către concedent a bunurilor care au constituit obiectul concesionării. ...
3. Prin Sentința nr. 1.946 din 21.11.2016, pronunțată în primul ciclu procesual, instanța de fond a respins, ca nefondată, excepția netimbrării acțiunii și a admis excepția lipsei procedurii administrative prealabile, respingând acțiunea, ca inadmisibilă. ...
4. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta. ...
5. Prin Decizia nr. 1.277/CA din 11.12.2017, Curtea de Apel Constanța a admis recursurile, a casat sentința atacată și a trimis cauza instanței de fond, pentru continuarea judecății. ...
6. Prin Sentința nr. 1.338 din 4.10.2018, Tribunalul Tulcea a respins acțiunea, ca nefondată, și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 14.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. ...
7. Prima instanță a reținut că, din analiza atribuțiilor celor două autorități, executivă și deliberativă, se observă că președintele consiliului județean nu are nicio atribuție care să privească punerea în valoare a bunurilor aparținând unității teritorial-administrative, conform art. 104 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 215/2001), în timp ce, în cazul consiliului județean, există o dispoziție expresă în acest sens, în cuprinsul art. 91 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, potrivit căreia „consiliul județean îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții (...) atribuții privind gestionarea patrimoniului județului“. ...
8. Astfel, calitatea de concesionar aparține consiliului județean, care exercită toate drepturile ce rezultă din clauzele contractuale, inclusiv pe acela de a cere rezilierea contractului sau de a învesti instanța cu constatarea realizării unui pact comisoriu de gradul IV, cum este în cazul de față. Este o aplicație a principiului simetriei actelor juridice, conform căruia subiectul de drept care are capacitatea și calitatea de a încheia un act juridic este acela care are și dreptul de a hotărî sau cere, după caz, rezilierea lui. ...
9. Întrucât concesionarea bunului în litigiu a fost hotărâtă de către consiliul județean, iar contractul de concesiune a fost încheiat, cu respectarea dispozițiilor legale, de către același organism, în calitate de concedent, pentru respectarea principiului mai sus enunțat, din punct de vedere formal, ar fi trebuit să existe o hotărâre a consiliului județean, prin care să se hotărască aplicarea pactului comisoriu expres de grad IV, în ipoteza în care acesta exista, sau sesizarea instanței judecătorești pentru a dispune rezilierea contractului de concesiune, în celelalte cazuri. ...
10. Cum, în cauza pendinte, nu există o hotărâre a consiliului județean, acțiunea formulată de organul executiv, în lipsa unui mandat din partea titularului dreptului de a hotărî menținerea sau rezilierea contractului, respectiv consiliul județean, lipsește de substanță dispozițiile mai sus amintite, iar efectul este respingerea unei astfel de acțiuni. ...
11. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond reclamanta a formulat recurs, iar pârâta recurs incident, criticând-o pentru nelegalitate. ...
12. La termenul de judecată din 4.03.2019, recurenta-pârâtă a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la modul de interpretare a prevederilor art. 91 alin. (4) lit. a) și art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și ale art. 8 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 219/1998), în sensul de a se lămuri dacă, pentru rezilierea convențională și/sau judiciară a unui contract de concesiune, este necesară luarea unor decizii de către consiliul județean care a hotărât în for decizional că rezilierea sau concesionarea poate fi decisă doar de către președintele consiliului județean, fără a fi necesară respectarea principiului simetriei formelor. ... ...
Sursa oficială ↗