Decizia ÎCCJ nr. 13/2020 (RIL)Paragraful 14
Paragraful 14
Referindu-se la suplimentele de raport și la notele depuse, doamna procuror Antonia Constantin arată că, prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (Legea nr. 207/2018), au fost modificate dispozițiile art. 35 alin. (2) și ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 304/2004), introducându-se posibilitatea înființării la tribunale și curți de apel de secții specializate care soluționează cauze cu profesioniști. Aceste dispoziții legale au fost supuse controlului a priori de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, Curtea Constituțională a reținut, în paragrafele 62 și 63, că modificarea are ca obiect înlocuirea sintagmei „indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților“ aferentă cauzelor civile cu sintagma „cauze cu profesioniști“, care, în enumerarea cuprinsă în textul de lege, nu reprezintă decât precizarea expresă a acelor cauze care se disting prin obiectul și calitatea părților și care are ca efect consacrarea în noua reglementare a realității juridice existente, și că intervenția legislativă asupra normei criticate intră în sfera operațiunilor de corelare legislativă și nu aduce o modificare de substanță normei modificate, ci are ca scop reglementarea concisă, unitară și coerentă a materiei organizării secțiilor și completelor specializate din cadrul instanțelor judecătorești.
Sursa oficială ↗