Decizia CCR nr. 507/2025Punctul 9

9. Se arată, de asemenea, că prevederile art. 200 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă încalcă standardele de calitate a legii, prin aceea că nu sunt corelate cu dispozițiile din Codul de procedură civilă și din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care reglementează sancțiunile, inclusiv cea a nulității, iar această lipsă de corelare induce neclaritate și incertitudine, determinând soluții arbitrare din partea instanțelor. Se susține că există o contradicție între prevederile art. 200 alin. (1) și (3) și cele ale art. 196 din Codul de procedură civilă sub aspectul motivelor de nulitate, consecința neclarităților din procedura de regularizare conducând la un comportament discreționar al judecătorului în procedura de regularizare a cererii și, în consecință, la lipsa unui tratament egal între justițiabili. Se arată că prin dispozițiile criticate nu se respectă principiul proporționalității, aducându-se atingere liberului acces la justiție și dreptului la un proces echitabil față de faptul că sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată este cea mai gravă sancțiune procedurală, existând și dispoziții legale mai blânde care ar asigura aceste exigențe. Se susține că este încălcat dreptul la apărare față de faptul că anularea cererii de chemare în judecată nu se dispune în ședință publică, precum și față de faptul că reclamantul nu este citat în această procedură. De asemenea, se arată că modul de reglementare a procedurii regularizării, astfel cum este aceasta stabilită prin art. 200 din Codul de procedură civilă, este lipsit de claritate. ...