Decizia ÎCCJ nr. 11/2020 (RIL)Punctul V

V. Punctul de vedere al Ministerului Public 21. Prin punctul de vedere înaintat, titularul sesizării a arătat că din reglementările legale reiese că în perioada 2010-2017 nu s-au aplicat nici coeficienții de ierarhizare prevăzuți de Legea-cadru nr. 330/2009 și nici valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. Raportat la aceste reglementari, și după 1 iulie 2017 până în 2023, rămâne același mod de determinare a indemnizațiilor pentru judecători și procurori prin înmulțirea valorii de referință sectoriale (stabilită prin lege) cu un coeficient de multiplicare variabil (astfel cum a fost determinat, raportat la fiecare funcție, în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006), stabilit potrivit criteriilor prevăzute de art. 3 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată, cu aplicarea etapizată a dispozițiilor din Legea-cadru nr. 153/2017. Prin Legea nr. 71/2015 s-a introdus alin. (5^1) la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 cu următorul cuprins: „(5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2) , personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții“, astfel că actul normativ mai sus menționat a fost reglementat cu scopul de a elimina anomaliile legate de aplicarea dispozițiilor legilor de salarizare, care au determinat în domeniul justiției diferențe între drepturile salariale încasate de persoane care desfășoară aceeași activitate, printre care și cea ce rezultă din aplicarea creșterilor salariale în funcție de valoarea de referință sectorială. În ceea ce privește discriminarea derivată din diferențe salariale, pentru înlăturarea acesteia, legiuitorul a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016; referitor la aplicabilitatea dispozițiilor acestui act normativ, în ședința din 23 august 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate de voturi, a adoptat o hotărâre de principiu prin care recomandă ordonatorilor de credite ca, în interpretarea acestor dispoziții legale, să aibă în vedere principiul de drept menționat în expunerea de motive a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 și în cuprinsul art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, așa cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, în sensul eliminării discrepanțelor salariale existente în sistemul judiciar, astfel încât personalul care beneficiază de aceleași condiții să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității în care își desfășoară activitatea. Ulterior, a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016, care a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizațiilor raportarea la indemnizațiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească. Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilit(ă) la nivel maxim. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat în sensul că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010. Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că efectul neconstituționalității art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), este acela că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare“, la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică. Procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T. au fost salarizați la nivelul funcțiilor corespunzătoare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, beneficiind - conform art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 - de indemnizații de încadrare calculate pe baza coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la ordonanța de urgență menționată (19,00-23,00), întrucât cele două structuri de parchet au fost înființate și funcționează potrivit legii, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar potrivit art. 3 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor, procurorilor și magistraților-asistenți sunt stabilite „în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor“. Întrucât sunt dispoziții exprese, prevederile art. 11 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată nu pot fi extinse și asupra altor categorii de personal din sistemul justiției. Odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, respectiv la 1 ianuarie 2010, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor și procurorilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 - inclusiv cele privind indemnizațiile de încadrare -, au fost abrogate însă în baza dispozițiilor cu caracter tranzitoriu din legile-cadru de salarizare a personalului din sectorul bugetar, acestea au continuat să se aplice. Astfel, atât Legea-cadru nr. 330/2009, cât și Legea-cadru nr. 284/2010 au prevăzut că indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută, preluând principiul enunțat de art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006. De asemenea, deși au statuat că la intrarea lor în vigoare personalul din sectorul bugetar va fi reîncadrat pe funcțiile prevăzute de acestea (corespunzător categoriei, gradului și treptei profesionale deținute), ambele legi-cadru de salarizare au reglementat menținerea cuantumului brut al indemnizațiilor de încadrare la nivelul celui acordat pentru luna decembrie a anului precedent, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, acest principiu fiind consacrat ulterior și în legile speciale anuale de aplicare a Legii-cadru nr. 284/2010 (incidente între 1 ianuarie 2011 și 30 iunie 2017). Nu în ultimul rând, potrivit art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009, dar și reglementărilor similare cuprinse în legile speciale anuale de aplicare a Legii-cadru nr. 284/2010, în perioada 1 ianuarie 2010-30 iunie 2017, personalul nou-încadrat a fost salarizat „la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare“ din instituția/autoritatea publică respectivă. Rezultă că și după 1 ianuarie 2010 legiuitorul a menținut, în privința cuantumului indemnizațiilor de încadrare ale judecătorilor și procurorilor, aceeași diferență rezultată din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006, în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor în care aceștia funcționează. Declarând neconstituționale prevederile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituțională a obligat instituțiile și autoritățile publice să țină seama la stabilirea „nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate“ de drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești care - datorită naturii dispozițiilor pe care le interpretează - au aplicabilitate generală la nivelul unei familii ocupaționale. Astfel, statuând că au aplicabilitate generală „hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare“, Curtea Constituțională s-a referit la hotărârile prin care s-au acordat magistraților și personalului asimilat majorările de 2%, 5% respectiv 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007. În acest sens, în paragraful nr. 27 se reține că: „întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga Familie ocupațională a «Justiției», aceste majorări salariate trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate“. Specific hotărârilor vizate de Curte este faptul că prin acestea s-a statuat asupra unor drepturi salariale care, prin caracterul general al normelor care le-au reglementat (Ordonanța Guvernului nr. 10/2007), ar fi trebuit recunoscute la nivelul unei întregi categorii de personal/familii ocupaționale, respectiv tuturor magistraților. Prin comparație, în cauzele în legătură cu care s-a ridicat prezenta problemă de drept, obiectul pretențiilor îl constituie majorarea indemnizației de încadrare prin aplicarea unor coeficienți de multiplicare pe care o dispoziție cu caracter special (art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2007) îi prevede în beneficiul numai al unei categorii de procurori precis determinate. Or, câtă vreme prevederile în discuție au caracter special, nu se poate susține că hotărârile judecătorești care se întemeiază pe acestea „interpretează norme cu aplicabilitate generală“ la nivelul categoriei profesionale a magistraților, astfel încât să devină incidente statuările Curții Constituționale amintite anterior. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 36/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța supremă s-a pronunțat asupra unei sesizări pe care Curtea de Apel București a formulat-o într-o cauză vizând plata în beneficiul unor grefieri a unor diferențe de drepturi salariale rezultate din majorarea valorii de referință sectorială, ocazie cu care instanței supreme i s-a solicitat să stabilească dacă soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările (indexările) recunoscute prin hotărâri judecătorești unora dintre magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă pentru acestea ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. Întrucât în speța respectivă era în discuție acordarea unor majorări salariale determinate de majorarea valorii de referință sectorială, iar valoarea de referință sectorială este un element de bază și comun al salarizării întregului personal din „Justiție“ [conform art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006], titularul sesizării a apreciat că, asemenea Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, nici Decizia nr. 36/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu susține prima orientare de jurisprudență. În concluzie, s-a arătat că dreptul de a beneficia de indemnizații de încadrare brute lunare calculate în raport cu coeficienții de multiplicare prevăzuți de art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 aparține exclusiv procurorilor din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., pe perioada exercitării funcției în cadrul acestor structuri de parchet, și nu poate fi extins și la alte categorii de personal din sistemul justiției (judecători, procurori ai parchetelor inferioare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenți judiciari). ... ...